Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.37
Eleva COVACI TEODORA din clasa a VII-a A de la Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” Satu-Mare, întreabă:
De ce slăbănogul din Capernaum a fost dus la Iisus de patru inşi?
RĂSPUNS: Cuvântul SLĂBĂNOG este sinonim cu cel de PARALITIC, adică suferea de paralizie totală, neputându-se mişca deloc; era un cadavru viu şi de aceea a fost transportat cu patul său de către patru inşi.
Ce sunt cărturarii?
RĂSPUNS: Oameni învăţaţi care cunoşteau Legea Vechiului Testament.
Iisus la vindecat pe slăbănogul din Capernaum datorită prietenilor lui?
RĂSPUNS: Iată ce ne relatează Sfântul Evanghelist Marcu: “Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate sunt păcatele tale!” (MARCU 2,5) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...].
Dacă ne iubim aproapele, îl ajutăm pe acesta?
RĂSPUNS: Dacă îl iubeşti cu adevărat, îl şi ajuţi la vreme de necaz. Dacă zici că îl iubeşti, dar la vreme de necaz nu îl ajuţi, îl minţi. Iată în această privinţă ce ne învaţă Sfântul Apostol Ioan: “Dacă cineva zice: Îl iubesc pe Dumnezeu!, dar pe fratele său îl urăşte, mincinos este. Pentru că cel ce nu-şi iubeşte fratele pe care-l vede, nu-L poate iubi pe Dumnezeu pe Care nu-L vede. Şi această poruncă o avem de la El: Cel care-L iubeşte pe Dumnezeu, să-l iubească şi pe fratele său” (1 IOAN 4,20-21) [Idem]. În concluzie: Dacă nu-ţi ajuţi aproapele, nu poţi zice că îl iubeşti.
Cum Împărăţia Cerurilor se ia numai prin nevoie?
RĂSPUNS: Adică numai acela care se nevoieşte sau se sileşte, acela o dobândeşte.
Şi dacă judecătorul nu avea bani să plătească amenda prietenului său?
RĂSPUNS: Aici te referi la lectura din manualul de Religie, de la lecţia Vindecarea slăbănogului din Capernaum. Pentru a înţelege mai bine răspunsul la această întrebare, este bine să relatăm conţinutul acestei pilde: “Iată cum a rezolvat un caz un judecător dintr-un orăşel de provincie. I-a venit spre judecată un caz ciudat. Inculpatul era tocmai prietenul lui cel mai bun. Era reclamat de cineva într-o cauză oarecare, pasibilă de condamnarea cu amendă de la cinci la zece mii de franci. Cunoscând prietenia lor, tot oraşul era curios să vadă cum va rezolva judecătorul cazul. Sala de judecată a devenit neîncăpătoare pentru numărul mare de asistenţi la judecată. Marea majoritate era de partea reclamantului care, li se părea tuturor că avea dreptate. Ştiau şi de prietenia judecătorului cu inculpatul. Spre surprinderea tuturor, judecătorul a fost foarte aspru, sau mai bine zis, s-a străduit să fie drept, imparţial, aşa cum îi şade bine unui judecător. La sfârşit, deşi ar fi putut să-i dea inculpatului minimul de amendă, de cinci mii de franci, precum avea dreptul după lege, între cinci mii şi zece mii de franci sau măcar o sumă intermediară, l-a amendat cu zece mii de franci. Cei din sală au întâmpinat sentinţa cu aprecieri asupra obiectivităţii judecătorului, dar prietenul său s-a supărat. El ar fi dorit să fie chiar achitat, dar judecătorul l-a declarat vinovat şi, ca atare, i-a aplicat maximum de pedeapsă prevăzută în Codul Penal. La plecare nu s-au mai întâlnit. Peste câteva zile, cel pedepsit s-a dus la bancă să plătească amenda. Funcţionarul deschide un registru, controlează ceva, după care îi spune:
-Eram sigur că memoria mă îşală. Amenda este plătită. Doar aţi trimis pe cineva ieri şi a plătit-o. Nu veţi fi vrând să o plătiţi de două ori!
-N-am trimis pe nimeni. Cred că e o greşeală!
-Nu e nici o greşeală, domnule, banii au fost aduşi de domnul judecător, spunând că l-aţi trimis dumneavoastră!
Aşa s-a făcut şi dreptate şi bunătate. Şi prietenia dintre cei doi a fost salvată, căci ea nu putea dura sprijinită pe nedreptate” [PLĂMĂDEALĂ, Mitropolit Dr. Antonie - TÂLCURI NOI LA TEXTE VECHI - ediţia a II-a Bucureşti, 1996, pag. 488, citat în MUHA, Camelia - RELIGIE CREŞTIN-ORTODOXĂ - clasa a VII-a; Editura Sf. Mina - 2008, pag. 22]. Din această pildă învăţătura principală care se poate extrage nu este că ce se întâmpla dacă judecătorul nu avea banii, ci faptul că judecătorul prin sentinţa care a dat-o a fost drept şi prin faptul că tot el a plătit amenda, a fost bun, păstrând şi prietenia cu amicul său. Aşa a făcut şi Domnul nostru Iisus Hristos: ne-a plătit păcatele noastre cu scump Sângele Său.
Ca să se arate lucrările lui Dumnezeu, un om trebuie să sufere chiar dacă nu a păcătuit?
RĂSPUNS: Punând această întrebare, te referi la minunea vindecării orbului din naştere şi mai ales la răspunsul dat de Iisus ucenicilor, care L-au întrebat: “Învăţătorule, cine a păcătuit, el s-au părinţii lui, de s-a născut orb?” (IOAN 9,2) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...], Iisus răspunzând: “Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci pentru ca-ntru el să se arate lucrurile lui Dumnezeu” (IOAN 9,3) [Idem]. Întrebarea ucenicilor se bazează pe cuvintele lui Dumnezeu din Vechiul Testament: “Eu sunt un Dumnezeu gelos, Cel ce vina părinţilor o dă pe seama copiilor până la al treilea şi al patrulea neam pentru cei ce Mă urăsc” (IEŞIRE 20,5) [Idem].
Ca să înţelegi mai bine cum stau lucrurile, răspunsul la această întrebare este următorul:
Suferiţele cad asupra noastră din trei motive:
-1. ca pedeapsă pentru păcatele săvârşite;
-2. pentru a ne feri de cele ce le-am putea face;
-3. pentru întărirea virtuţii [POPESCU, Arhimandrit Serafim - DIN ÎNVĂŢĂTURILE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA - UCIGAŞA CETATE - Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului CALINIC, Episcopul Argeşului; pag. 104]. Orbul din naştere a suferit pentru întărirea virtuţii. De această suferinţă au parte foarte puţini, dar şi suferinţa lor este răsplătită cu fericirea veşnică.
De ce oamenii spuneau că Iisus este păcătos?
RĂSPUNS: Pentru că nu era pe placul fariseilor care erau plini de mândrie şi mândria i-a orbit sufleteşte, pe când orbul din naştere se luminează şi trupeşte şi sufleteşte.
Omul dacă nu crede în Dumnezeu, nu înseamnă că e păcătos?
RĂSPUNS: Necredinţa în Dumnezeu este NEBUNIE, după cum zice Psalmistul David: “Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu” (PSALM 52,1) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...]. Asta nu înseamnă căci noi cei ce credem în Dumnezeu nu suntem păcătoşi. În această privinţă, Sfântul Apostol Ioan, zice: “Dacă zicem că noi nu avem păcat, pe noi înşine ne amăgim şi adevărul nu este întru noi. Dacă ne mărturisim păcatele, credincios este El şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de toată nedreptatea. Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem pe El mincinos, şi cuvântul Său nu este-ntru noi” (1 IOAN 1,8-10) [Idem]. <<va urma>>
de Preot Gheorghe Salagian
Articole asemanatoare:
Citatul Săptămînii
Ioana Maria are nevoie de noi !
Ajutati-l pe Andrei!
