Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.38
Eleva Iuhas Mădălina din clasa a VII-a B, de la Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu”, întreabă:
De ce fiul risipitor şi-a părăsit tatăl?
RĂSPUNS: Câţi copii în zilele noastre nu-şi părăsesc părinţii? La fel şi fiul risipitor, ajungând la vârsta majoratului, dar cu mintea încă necoaptă, dorea independenţă absolută faţă de tatăl său. Mai mult decât atâta, din punct de vedere profetic, cei doi fii reprezintă “cele două cete de oameni: drepţii şi păcătoşii” [SFÂNTUL TEOFILACT - TÂLCUIRE LA EVANGHELIA DUPĂ LUCA - Transcris din chirilică, cules, corectat, stilizat şi adaptat la limbajul nou literar, de diaconul Gheorghe Băbuţ; Editată de Mănăstirea PORTĂRIŢA, jud. Satu-Mare, 1999, pag. 144]. Fiul cel mai tânăr reprezintă pe oamenii care se despart de Dumnezeu. Dacă omul stăpânit de păcat se desparte cu multă uşurinţă de Dumnezeu, Tatăl nostru Care ne-a creat, tot cu multă uşurinţă se va despărţi şi de părinţii trupeşti.
De ce Dumnezeu îi lasă pe cei păcătoşi să facă ce vor ei?
RĂSPUNS: Dumnezeu la creaţie l-a înzestrat pe om cu sentiment, raţiune şi voinţă liberă. În baza voinţei libere, Dumnezeu respectă libertatea omului, dar ca urmare a acestei libertăţi, omul primeşte răsplată de la Dumnezeu sau pedeapsă, în funcţie cum îşi foloseşte el libertatea. De exemplu şi primului om, Dumnezeu i-a zis: “Din toţi pomii raiului poţi să mănânci, numai din pomul cunoştiinţei binelui şi răului să nu mănânci, pentru că în ziua în care vei mânca, vei muri negreşit”, ori omul a făcut tocmai invers cum i-a poruncit Dumnezeu, în baza liberătţii cu care Dumnezeu l-a înzestrat.
De ce fiul risipitor, doar atunci când a fost în primejdie, şi-a adus aminte de tatăl său?
RĂSPUNS: Nu a avut altă soluţie, rămânând sărac lipit pământului, neavând nici ce să mănânce. Aşa procedăm şi noi păcătoşii: ne aducem aminte de Dumnezeu de multe ori numai la vreme de necaz. E bine şi aşa. Unii nu-şi aduc aminte şi nici nu vor să-şi aducă nici la vreme de necaz, ceea ce este pentru ei o catastrofă sufletească.
De ce Tatăl l-a iertat aşa uşor?
RĂSPUNS: Din iubire şi după modul în care şi-a cerut iertare şi să fie primit doar ca unul din argaţii tatălui său.
De ce fratele fiului risipitor nu se bucură de întoarcerea fratelui său?
RĂSPUNS: Din invidie. Deşi îi simbolizează pe cei ascultători şi buni, trebuie aici să înţelegem două fenomene sufleteşti care se petrec în fiinţa umană:
- 1. un om ori cât de rău ar fi, este tot un om, care se poate întoarce la Dumnezeu cu o “viteză uimitoare”;
- 2. un om ori cât de bun ar fi, este tot un om, care foarte uşor poate cădea în primul rând în păcatul mândriei, păcat care generează şi invidia. Şi păcătosul trebuie să se smerească, ca prin smerenie să se întoarcă mai uşor la Dumnezeu; şi dreptul să se smerească, căci fără această virtute uşor poate cădea în păcatul mândriei, din care se va ridica foarte greu, sau deloc.
Cum adică, fiul risipitor a fost mort şi a înviat?
RĂSPUNS: Nu a fost mort cu trupul, ci mort sufleteşte prin păcat. Dacă nu putem învia din moartea trupească numai când vrea Dumnezeu, din moartea sufletească înviem când dorim să părăsim calea păcatului şi să ne întoarcem la Dumnezeu.
De ce doar păcatul nepocăit este de neiertat?
RĂSPUNS: Păcatul nepocăit înseamnă păcatul nedezlegat. Dezlegarea se face prin Taina Spovedaniei numai a păcatelor mărturisite preotului. Iată ce ne învaţă părintele Arsenie Boca în această privinţă: “Mărturisirea şi ispăşirea păcatelor – sunt două lucruri diferite. Iată cum avem noi păcatele: UNELE MĂRTURISITE, adică spuse înaintea lui Dumnezeu, sub patrafir la preotul duhovnic şi ALTELE NEMĂRTURISITE. Pentru păcatele mărturisite primim canonul de pocăinţă. De obicei canonul este leacul (medicamentul) păcatului aceluia. Şi fiindcă cuprinde în el o osteneală oarecare, fie pentru trup, fie pentru suflet, osteneala aceasta se numeşte ISPĂŞIRE; iar fiindcă pe tine te mustră cugetul şi de aceea ai alergat la spovedanie să capeţi liniştire, sigur că vei primi cu bucurie şi canonul. De aceea această osteneală după care ai venit, de bună voie, se cheamă ISPĂŞIREA DE BUNĂ VOIE. Mulţi v-aţi mărturisit păcatele voastre şi totuşi cugetul vă mustră. Oare de ce? De aceea, că ori nu aţi primit leacul după mărimea rănii, ori că l-aţi primit, dar nu l-aţi făcut. Şi vă mai mustră cugetul chiar şi după ce aţi împlinit toată pocăinţa şi după ce veţi fi ispăşit păcatul acela, pentru că mai sunt păcate nemărturisite, şi până nu le veţi mărturisi pe toate şi nu veţi ispăşi de bună voie toate, nu veţi putea avea pace cu pârâşul vostru. Căci cugetul nostru când ne mustră păcatele noastre, să ştiţi că e glasul lui Dumnezeu în noi.
Dacă noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu în noi ne-ar învăţa tainele lui Dumnezeu şi ne-ar răpi în Rai încă pe pământ fiind, dar nu poate de mulţimea şi de greutatea păcatelor noastre. De aceea ne tot mustră, că doar, doar, ne vom apuca de lucrul ispăşirii şi al curăţirii. CUGETUL e VERIGA LUI DUMNEZEU pusă în noi, de care agaţă Dumnezeu mila Sa şi ne atrage la Sine. Ne-ar cuprinde Dumnezeu cu totul şi ne-ar îmbrăca în lumină, însă nu găseşte în noi loc curat de care să ne cuprindă decât această singură verigă. NU TÂNJIM NOI SPRE DUMNEZEU, CUM TÂNJEŞTE DUMNEZEU SPRE NOI. Pe noi, dragostea lui Dumnezeu ne arde. Până când încă mai zăbovim în păcate şi nu ne desfacem de ele, dragostea lui Dumnezeu spre noi ne este foc arzător, iar apucându-ne de ispăşirea păcatelor, ni se face bucurie şi pace şi lumină dumnezeiască. DRAGOSTEA ARDE RELELE. FERICIT ESTE CINE O ARE! [POPESCU, Arhimandrit Serafim - DIN ÎNVĂŢĂTURILE PĂRINTELUI ARSENIE BOCA - UCIGAŞA CETATE - Tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului CALINIC, Episcopul Argeşului].
Eleva IUHAS MĂDĂLINA din clasa a VII-a B, întreabă:
Ce ne puteţi spune despre păcatele nemărturisite?
RĂSPUNS: Cu PĂCATELE NEMĂRTURISITE are Dumnezeu altă socoteală; tot o socoteală milostivă, însă pe noi ne ustură. Ştiind Dumnezeu nătângia (prostia, nerozia, neghiobia) noastră, nu ne lasă părăsiţi în întunericul necunoştinţei, ci ne trimite necazuri sau canon fără voie. Asta-i ISPĂŞIREA DE NEVOIE: dureri, pagube, vrajbe, tulburări, copii slabi şi orice altă suferinţă. Ispăşirea de nevoie e de obicei mai aspră decât ispăşirea de bunăvoie, pentru că şi păcatele nemărturisite sunt mai grele decât cele mărturisite de bună voie. Cu toate acestea, tu, în neştiinţa ta, te poţi împotrivi rânduielii lui Dumnezeu şi ceea ce îţi trimite Dumnezeu spre ispăşire să strici şi să te întorci spre mai mare osândă, – căci toate le poate Dumnezeu fără tine dar ca să te mântuiască din lumea aceasta nu poate fără tine. Nici tu nu te mântuieşti fără mâna lui Dumnezeu şi nici Dumnezeu nu te ridică dacă nu-I întinzi şi tu mâna ta. Destul ne este că Dumnezeu ne cercetează mereu şi atât de mult ne roagă [Ibidem, pag. 106-108].
În legătură cu păcatele nemărturisite, tot părintele Arsenie Boca, zice: “Hotărâţi-vă astăzi şi mărturisiţi-vă şi cele nemărturisite ale voastre, căci acelea-s VERIGILE DIAVOLULUI în care îşi prinde el cârligile. Luaţi seama că dacă nu vom rupe de la noi lucrurile diavolului, nu vom scăpa de ghearele iadului care într-aceste verigi se află. Aceasta-i mâna neagră a satanei care ne ia din minte să nu ne îndreptăm viaţa, ba, dimpotrivă, să lovim cu ocări milostiva mână a lui Dumnezeu. Chiar când Dumnezeu ne întinde mâna, – satana ne împinge s-o scăpăm. Voi vă speriaţi când auziţi aceasta, însă ori de câte ori blestemaţi întru necazuri, să ştiţi că lucrul acesta îl faceţi, loviţi cu ocări mâna lui Dumnezeu, în dauna voastră, atrăgându-vă urgia lui Dumnezeu. Aceştia sunt cei ce osândesc păcatele altora şi nu le văd pe ale lor; vor cădea şi ei întocmai pentru că nu s-au rugat, ci au judecat! [Ibidem, pag. 108].
Mai există alt păcat care este de neiertat?
RĂSPUNS: Da. EREZIA. Ereziile sunt învăţături de credinţe false, iar cei ce le propagă se numesc eretici. Ele denaturează foarte tare adevărurile de credinţă şi de aceea se numesc păcate împotriva Duhului Sfânt, despre care Mântuitorul zice: “De aceea vă spun: Orice păcat şi orice blasfemie li se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Cel ce va grăi cuvânt împotriva Fiului Omului va fi iertat; dar cel ce va grăi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie” (MATEI 12,31-32) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...]. Deci cel ce moare erezie, mai ales dacă s-a născut ortodox, nu are iertare nici în veacul acesta, nici în cel viitor.
De ce fiul risipitor doreşte să fie primit ca un argat, nu ca un fiu?
RĂSPUNS: Încercările la care el s-a expus prin neascultare, l-au determinat să se smerească atât de mult, încât se consideră decăzut din demnitatea de fiu. Aşa trebuie să ne smerim şi noi, că ori de câte ori păcătuim, cădem din demnitatea de fii ai lui Dumnezeu, demnitate pe care o primim prin smerenia unită cu spovedania. <<va urma>>
de Preot Gheorghe Salagian
Articole asemanatoare:
Citatul Săptămînii
Ioana Maria are nevoie de noi !
Ajutati-l pe Andrei!
