subscribe: Posts | Comments | Email

Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.41

0 comments
Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.41
Print Friendly

SFÂNTA LITURGHIE – ÎNTÂLNIREA NOASTRĂ CU HRISTOS

Eleva GĂTINA ROXANA din clasa a VII-a A de la Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu” din Satu-Mare întreabă:

Este bine să bem vin?
RĂSPUNS:
La această întrebare îţi voi răspunde tot printr-o întrebare: Este bine ca atunci când eşti bolnav să consumi medicamente? Precis vei răspunde: Da. Îţi pun a doua întrebare: Este bine să consumi medicamente în mod execisiv? Răspunsul tău este: Nu. La fel este şi cu vinul. În cantităţi mici, vinul este medicament. În cantităţi mari, este drog, pentru că obişnuindu-te cu el, devii beţiv, cum şi prin consumul execiv de medicamente te droghez şi poţi muri chiar pe loc. Medicamentele consumate în mod execsiv sunt mai periculoase ca o beţie din cauza vinului, chiar dacă consumate sub prescripţie medicală sunt foarte bune. Abuzul de medicamente, băuturi alcoolice şi chiar alimente este foarte dăunător sănătăţii.

Care este diferenţa dintre episcopi, preoţi şi diaconi?
RĂSPUNS: Ierarhia bisericească are trei trepte: episcopatul, preoţia şi diaconia. Episcopii deţin în Biserică deplinătatea harului. Fără ei nu am avea nici preoţi, nici diaconi. Ei hirotonesc preoţi şi diaconi prin punerea mâinilor în semnul crucii pe capul candidatului la diaconie sau preoţie, iar un episcop nu poate fi hirotonit decât de cel puţin trei episcopi. Episcopul sfinţeşte Sfinte Antimise pentru biserici, fără de care nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie şi târnoseşte, adică sfinţeşte biserici noi sau le resfinţeşte pe cele care au fost renovate. Tot episcopii, întruniţi în Sinod sfinţesc Sfântul şi Marele Mir necesar Tainei Sfântului Botez şi sfinţirii bisericilor. Preoţii pot săvârşi toate slujbele bisericeşti, cu excepţia celor destinate episcopilor. Diaconii sunt ajutătorii preoţilor şi episcopilor. Ei nu pot săvârşi nici o slujbă bisericească în absenţa episcopului sau a preotului, cu excepţia Botezului de necesitate. Cuvântul “diacon” înseamnă “slujitor”.

Pe lumea cealaltă, care este cea mai înaltă slujbă?
RĂSPUNS:
Noi trăim în Biserica Luptătoare aici pe pământ. Cea mai sfântă slujbă bisericească în Biserica Luptătoare este SFÂNTA LITURGHIE. În ceruri există Biserica Triumfătoare care este condusă în mod direct de MARELE ARHIEREU – IISUS HRISTOS. Atunci, cea mai importantă slujbă în Biserica Triumfătoare din ceruri este SFÂNTA LITURGHIE COSMICĂ, după cum o numeşte Sfântul Nicolae Cabasila.

Cum, Sfânta Liturghie este o repetare şi o reactualizare a vieţii Mâtuitorului?
RĂSPUNS:
Sfâta Liturghie are trei părţi principale:
-1. Proscomidia;
-2. Liturghia Catehumenilor sau Liturghia Cuvântului;
-3. Liturghia Credincioşilor sau Liturghia Euharistică.

* PROSCOMIDIA reactualizaează atât Naşterea Mâtuitorului din Fecioara Maria, cât şi Patimile Mântuitorului.
* LITURGHIA CATEHUMENILOR sau LITURGHIA CUVÂNTULUI reactualizează viaţa pământească a Mântuitorului până la moarte, mai ales cuvântările Sale.
* LITURGHIA CREDINCIOŞILOR sau LITURGHIA EUHARISTICĂ reactualizează patimile, moartea, îngroparea, Învierea, Înălţarea la ceruri a Domnului şi şederea Lui de-a Dreapta Tatălui.

Ce sunt paraclisele?
RĂSPUNS:
Paraclisele sunt, pe de o parte rugăciuni şi cântări închinate Maicii Domnului sau unor sfinţi, întocmite după o anumită rânduială, pe de altă parte, biserici mai mici sau capele, construite pe lângă o biserică mai mare, sau în unele instituţii cum ar fi unităţi militare, pentenciare, spitale, etc.

De exemplu, la o mănăstire, pe lângă biserica mare, este construit şi un paraclis, care se foloseşte numai pentru cei din obştea mănăstirii, peste săptămână, când nu participă credincioşi din exterior, pentru oficierea sfintelor slujbe.

Care este ritualul Sfintei Liturghii?
RĂSPUNS:
Proscomidia, Liturghia Catehumenilor şi Liturghia credincioşilor. Mai pe larg le vei afla de la următoarea lecţie: Sfânta Liturghie – momente şi semnificaţii.

Ce rugăciuni tainice se rostesc la Sfânta Liturghie?
RĂSPUNS:

-Rugăciunea Antifonului întâi: “Doamne Dumnezeul nostru, a Cărui stăpânire este neasemănată şi slavă neajunsă, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni negrăită, Însuţi Stăpâne, după milostivirea Ta, caută spre noi şi sfântă biserica aceasta, şi fă bogate milele Tale şi îndurările Tale cu noi şi cu cei ce se roagă împreună cu noi” [LITURGIERUL ORTODOX - Editura Institutului Biblic... - Bucureşti 1995; pag. 119];

-Rugăciunea Antifonului al doilea:
“Doamne Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; plinirea Bisericii Tale o păzeşte, sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale, Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta şi nu ne lăsa pe noi, cei ce nădăjduim întru Tine” [Ibidem, pag. 121];

-Rugăciunea Antifonului al treilea: “Cel ce ne-ai dăruit nouă aceste rugăciuni obşteşti şi împreună-glăsuite, Cel ce şi la doi şi la trei, care se unesc întru numele Tău, ai făgăduit să le împlineşti cererile, Însuţi, şi acum, plineşte cererile de folos ale robilor tăi, dându-ne nouă în veacul de acum, cunoştinţa adevărului Tău, şi în cel ce va să fie, viaţă veşnică dăruindu-ne” [Ibidem, pag. 121-122];

-Rugăciunea intrării cu Sfânta Evanghelie: “Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştile îngerilor şi ale arhanghelilor spre slujba slavei Tale, fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună slăvesc bunătatea Ta. Că Ţie Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin” [Ibidem, pag. 122];

-Rugăciunea Cântării celei întrit-sfinte (Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!): “Dumnezeule Cel Sânt, Care întru sfinţi Te odihneşti, Cel ce cu glas întreit-sfânt eşti lăudat de serafimi şi slăvit de heruvimi şi de toată puterea cerească închinat; Cel ce dintru nefiinţă întru fiinţă ai adus toate; Care ai zidit pe om după chipul şi asemănarea Ta şi cu tot harul Tău l-ai împodobit; Cel ce dai înţelepciune şi pricepere celui ce cere, şi nu treci cu vederea pe cel ce greşeşte, ci pui pocăinţa spre mântuire; Care ne-ai învrednicit şi pe noi, smeriţii şi nevrednicii robii Tăi, şi în ceasul acesta, a sta înaintea sfântului şi înţelegătorului Tău jertfelnic şi a-Ţi aduce datorita închinare şi preaslăvire, Însuţi Stăpâne, primeşte şi din gurile noastre, ale păcătoşilor, întreit-sfânta cântare şi ne cercetează pe noi întru bunătatea Ta. Iartă-ne nouă toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie; sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre şi ne dă nouă să slujim cu cuvioşie în toate zilele vieţii noastre. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor care din veac au bineplăcut Ţie. Că sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi purureas şi în vecii vecilor. Amin [Ibidem, pag. 126].

-Rugăciunea dinaintea citirii Sfintei Evanghelii:
“Străluceşte în inimile noastre, Iubitorule de oameni, Stăpâne, lumina cea curată a cunoaşterii Dumnezeirii Tale şi deschide ochii gândului nostru spre înţelegerea evanghelicilor Tale propovăduiri. Pune în noi şi frica fericitelor Tale porunci, ca toate poftele trupului călcând, vieţuire duhovnicească să petrecem, cugetând şi făcând toate cele ce sunt spre bună-plăcerea Ta. Că Tu eşti luminarea sufletelor şi a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi bunului de viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin” [Ibidem, pag. 128];

-Rugăciunea cererii stăruitoare: “Doamne Dumnezeul nostru, primeşte această rugăciune stăruitoare de la robii Tăi şi ne miluieşte pe noi, după mulţimea milei Tale, şi trimite îndurările Tale peste noi şi peste tot poporul Tău, care aşteaptă de la Tine mare şi multă milă” [Ibidem, pag. 130];

-Rugăciunea pentru cei chemaţi: “Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti, Care ai trimis mântuire neamului omenesc pe Unul Născut Fiul Tău şi Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos, caută spre robii Tăi cei chemaţi, care şi-au plecat grumajii înaintea Ta, şi-i învredniceşte pe dânşii, la vremea potrivită, de baia naşterii celei de-a doua, de iertarea păcatelor şi de veşmântul nestricăciunii; uneşte-i pe dânşii cu sfânta Ta sobornicească şi apostolească Biserică şi-i numără pe dânşii cu turma Ta cea aleasă” [Ibidem, pag. 134];

-Rugăciunea întâia pentru credincioşi: “Mulţumim Ţie, Doamne, Dumnezeul Puterilor, Care ne-ai învrednicit pe noi a sta şi acum înaintea Sfântului Tău jertfelnic şi a cădea la îndurările Tale, pentru păcatele noastre şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. Primeşte Dumnezeule, rugăciunea noastră; fă-ne să fim vrednici a-Ţi aduce rugăciuni, cereri şi jertfe fără de sânge pentru tot poporul Tău; şi ne învredniceşte pe noi, pe care ne-ai pus întru această slujbă a Ta, cu puterea Duhului Tău Celui Sfânt, ca fără osândă şi fără sminteală, întru mărturia curată a cugetului nostru, să Te chemăm pe Tine în toată vremea şi în tot locul şi, auzindu-ne pe noi, milostiv să ne fii nouă, întru mulţimea bunătăţii Tale” [Ibidem, pag. 136];

-Rugăciunea a doua pentru credincioşi: “Iarăşi şi de multe ori cădem la Tine şi ne rugăm Ţie , Bunule şi Iubitorule de oameni, ca privind spre rugăciunea noastră, să curăţeşti sufletele şi trupurile noastre de toată necurăţia trupului şi a duhului şi să ne dai nouă să stăm nevinovaţi şi fără de osândă înaintea înfricoşătorului Tău jertfelnic. Şi dăruieşte, Dumnezeule, şi celor ce se roagă împreună cu noi spor în viaţă, în credinţă şi în înţelegerea cea duhovnicească. Dă lor să-ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste şi întru nevinovăţie şi fără osândă să se împărtăşească cu Sfintele Tale Taine şi să se învrednicească de cereasca Ta împărăţie” [Ibidem, pag. 137-138];

-Rugăciunea din timpul cântării heruvimice: “Nimeni din cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie, sau să slujească Ţie, Împărate al slavei; căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cereşti. Dar totuşi pentru iubirea Ta de oameni cea negrăită şi nemăsurată, fără mutare şi fără schimbare Te-ai făcut Om, şi Arhiereu al nostru Te-ai făcut, şi, ca un Stăpân a toate, ne-ai dat slujba sfântă a acestei jertfe liturgice şi fără de sânge; că singur Tu, Doamne Dumnezeul nostru, stăpâneşti cele cereşti şi cele pământeşti, Care Te porţi pe scaunul heruvimilor, Domnul serafimilor şi Împăratul lui Israel, Cel ce singur eşti Sfânt şi întru sfinţi Te odihneşti. Deci pe Tine Te rog, Cel ce singur eşti bun şi binevoitor, caută spre mine păcătosul şi netrebnicul robul Tău, şi-mi curăţeşte sufletul şi inima de cugete viclene; şi învredniceşte-mă, cu puterea Sfântului Tău Duh, pe mine, cel ce sunt îmbrăcat cu harul preoţiei, să stau înaintea sintei Tale mese acesteia şi să jertfesc sfântul şi preacuratul Tău Trup şi scumpul Tău Sânge. Căci la Tine vin, plecându-mi grumajii mei şi mă rog Ţie: Să nu întorci faţa Ta de la mine, nici să mă lepezi dintre slujitorii Tăi. Ci binevoieşte să-ţi fie aduse darurile acestea de mine păcătosul şi nevrednicul robul Tău. Că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte şi Preasfântului şi Bunului de viaţă Făcătorului Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin [Ibidem, pag.138-139];

-Rugăciunile punerii înainte: “Iosif cel cu bun chip de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus. În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul şi pe scaun împreună cu Tatăl şi cu Duhul ai fost, Hristoase, toate umplându-le, Cel ce eşti necuprins. Ca un purtător de viaţă şi mai înfrumuseţat decât raiul cu adevărat şi decât toată cămara împărătească mai luminat s-a arătat, Hristoase, mormântul Tău, izvorul înoirii noastre… Doamne, Dumnezeule, Atotţiitorule, Cel ce eşti singur Sfânt, Care primeşti jertfă de laudă de la cei ce Te cheamă pe Tine cu toată inima, primeşte şi rugăciunea noastră a păcătoşilor şi o du la sfântul Tău jertfelnic; fă-ne vrednici a-Ţi aduce Ţie daruri şi jertfe duhovniceşti, pentru păcatele noastre şi pentru cele din neştiinţă ale poporului. Şi ne învredniceşte să aflăm dar înaintea Ta, ca să fie bine primită jertfa noastră şi să se sălăşluiască Duhul cel bun al harului Tău peste noi, peste aceste Daruri puse înainte şi peste tot poporul Tău” [LITURGHIER - Editura Institutului Biblic...;Bucureşti - 1995; pag. 143-146];

-Rugăciunea din timpul cântării “Cu vrednicie şi cu dreptate…”: “Cu vrednicie şi cu dreptate este a-Ţi cânta Ţie, pe Tine a Te binecuvânta, pe Tine a Te lăuda, Ţie a-Ţi mulţumi, Ţie a ne închina, în tot locul stăpânirii Tale; căci Tu eşti Dumnezeu negrăit şi necuprins cu gândul, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi acelaşi fiind: Tu şi Unul-Născut Fiul Tău şi Duhul Tău cel Sfânt. Tu din nefiinţă la fiinţă ne-ai adus pe noi, şi căzând noi, iarăşi ne-ai ridicat şi nu Te-ai depărtat, toate făcându-le, până ce ne-ai suit la cer şi ne-ai dăruit împărăţia Ta ce va să fie. Pentru toate acestea mulţumim Ţie şi Unuia-Născut Fiului Tău şi Duhului Tău celui Sfânt, pentru toate pe care le ştim şi pe care nu le ştim; pentru binefacerile Tale cele arătate şi cele nearătate, ce ni s-au făcut nouă. Mulţumim Ţie şi pentru Liturghia aceasta, pe care ai binevoit a o primi din mâinile noastre, deşi stau înaintea Ta mii de arhangheli şi zeci de mii de îngeri, heruvimii cei cu ochi mulţi şi searfimii cei cu câte şase aripi, care se înalţă zburând” [Ibidem, pag. 150].

Mai sunt încă rugăciuni pe care preotul le rosteşte în taină la Sfânta Liturghie, dar cea mai importantă este EPICLEZA, adică rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt pentru prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, care este: “Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge, şi Te chemăm, Te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri, ce sunt puse înainte… Şi fă adică, pâinea aceasta, Cinstit Trupul Hristosului Tău… Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstit Sângele Hristosului Tău… Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin, Amin, Amin!” [Ibidem, pag. 153-1545]. <<va urma>>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

  1. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.48
  2. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxa p.2
  3. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.30
  4. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.43
  5. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.46

Leave a Reply