Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.43

Tot elevele IUHAS MĂDĂLINA şi ZELIG MARIA-RAMONA din clasa a VII-a B, de la Şcoala cu clasele I-VIII ,,Avram Iancu” din Satu-Mare, întreabă:

Ce ne puteţi spune despre minunea învierii lui Lazăr?
RĂSPUNS: În primul rând, această minune este relatată în Sfânta Scriptură de către Sfântul Evanghelist în Evanghelia sa la IOAN 11,1-45. Duhul Sfânt a insuflat pe Evanghelistul Ioan în modul relatării acestei minuni, care se află numai în Evanghelia sa şi este povestită cu o rară amănunţime şi dramatism. În acest capitol, Ioan a zugrăvit, cu o deosebită sinceritate, caracterul cu totul dumnzeiesc şi desăvârşit omenesc al Domnului şi a dat astfel o dovadă deplină a cuvintelor din începutul Evangheliei sale, că “Cuvântul S-a făcut trup”. Atât prima dintre minunile Domnului (prefacerea apei în vin la Nunta din Cana Galileii), cât şi aceasta de pe urmă, au fost făcute în mediul familiei.

În cea dintâi minune, Domnul este începătorul bucuriei familiale. În aceasta din urmă, este mângâietorul şi consolatorul familiei; căci Hristos ritmează în chip minunat bucuria cea nevinovată în zilele fericite şi vesele ale vieţii noastre, dar este şi prietenul nepreţuit, adevăratul mângâietor, în zilele necazului şi ale primejdiei [PAPACOSTA, Serafim - op.cit., pag. 307-308].

Ce legătură era între Lazăr, Maria, Marta şi Iisus?
RĂSPUNS: “Şi Iisus iubea pe Marta şi pe sora ei şi pe Lazăr (IOAN 11, 5) – adică legătură de iubire. Ioan vrea să arate de la început că întârzierea lui Iisus nu s-a datorat idiferenţei sau lipsei de afecţiune, ci dimpotrivă, tocmai iubirii. Pentru noţiunea de “iubire” (cu verbul a iubi) greaca veche posedă trei termeni diferiţi şi cu înţelesuri foarte precise, (dintre care voi aminti doar doi): agape = iubire spirituală, maternă, filială, fraternă, duhovnicească, divină şi filia = iubire amicală, prietenie, iubire frăţească, general-umană [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...]. Deci în legătura dintre Iisus, Lazăr, Marta şi Maria, termenul de iubire este cel de “agape” din lumba greacă, adică iubire spirituală, fraternă, duhovnicească şi divină.

Ce dovedeşte Iisus prin hotărârea de a Se întoarce în Iudeea, deşi ştia că acolo este în pericol?
RĂSPUNS: Iisus punea voia Tatălui Său mai presus de toate. Pentru împlinirea lucrării Sale, era gata să întâmpine orice primejdii, chiar şi crucea. Puţin timp după aceea, vor înţelege şi ucenicii ceea ce atunci încă nu înţelegeau, adică importanţa datoriei. Când o vor înţelege, atunci vor urma cu neabătută bărbăţie paşii Învăţătorului lor, pe drumul primejdios al datoriei. Vor înţelege că datoria nu constă mumai în primejdii şi jertfe, ci şi în răsplată de mult preţ… Datoria care chema pe Domnul în Iudeea, îi pregătise crucea, dar şi învierea. Dar şi dragostea către familia celor trei fraţi îi cerea Domnului să se întoarcă în Iudeea. Dragostea Sa faţă de noi, L-a adus pe Iisus la cea mai mare primejdie, la cruce [PAPACOSTA, op. cit, pag. 319].

Cum ne puteţi explica îndemnul lui Toma: “Să mergem şi noi să murim împreună cu El” (IOAN 11,16)?
RĂSPUNS: Prin aceste cuvinte, Toma îi atrage pe ceilalţi ucenici către Învăţătorul lor şi îi face să rămână credincioşi până la moarte. Era şi el convins, ca şi ceilalţi ucenici, că urmarea călătoriei lor în Iudeea avea să se termine cu moarte Domnului [Ibidem, pag. 328].

Ne puteţi explica de ce Iisus a lăsat ca Lazăr să moară?
RĂSPUNS: Nu din întâmplare şi fără scop înalt a lipsit Domnul din Betania în timpul bolii lui Lazăr, ci cu intenţie şi cu toată voia Sa. În orice împrejurare, în care credincioşii Domnului sunt în necaz, iar El pare că stă deoarte, o face intenţionat, fiindcă nu numai prezenţa Sa este dovadă de dragoste şi izvor de binecuvântări, ci şi absenţa Sa [Ibidem, pag. 326].

Ce ar trebui pe scurt, să reţină credinciosul din relatarea acestei minuni?
RĂSPUNS: -1. Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, Ziditorul nostru, Stăpânul vieţii şi al morţii [MUHA, Camelia - op. cit. pag.27]. Că Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat, reiese din Sfânta Scriptură: “Întru-nceput era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul Dumnezeu era” (IOAN 1,1) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...]. Că Iisus este Ziditorul sau Creatorul nostru, rezultă tot din relatarea Sfântului Evanghelist Ioan: “Toate printr-Însul s-au făcut şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (IOAN 1,3) [Idem]. Că Iisus este Stăpânul vieţii şi al morţii, reiese din propriile Sale cuvinte: “Adeavăr, adevăr vă spun: Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţî veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (IOAN 5,24) [Idem]; “Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (IOAN 11,25) [Idem];
-2. Sufletele celor adormiţi sunt vii şi după ieşirea din trup şi ascultă de porunca Mântuitorului [MUHA, op. cit.];
-3. Învierea din morţi este o realitată dovedită de Domnul nostru Iisus Hristos [Idem].

Ce am putea afla mai mult despre semnificaţia acestei minuni?
RĂSPUNS: Iisus l-a chemat pe mort; nu a zis: “Părintele Meu, înviază-L” sau “În numele Tatălui, ieşi afară!”, dovedind foarte clar că este trimis de Dumnezeu (aceasta Îi reproşau necredincioşii); dar face minunea prin puterea Sa, vorbindu-i mortului ca şi cum acesta ar fi viu. El a poruncit să-L dezlege, ca toţi cei care îl atingeau şi se apropiau de el să vadă că era cu adevărat Lazăr şi să nu fie privit el ca o fantomă [Idem].

Ce ne puteţi spune despre Pilda Fiului Risipitor: unde o găsim în Sfânta Scriptură?
RĂSPUNS: O găsim în Sfânta Scriptură la Sfântul Evanghelist Luca 15,11-32.

Când se propovăduieşte în Biserică această minune?
RĂSPUNS: În perioada liturgică numită TRIOD, în a doua duminică a Triodului.

Cum poate fi explicată această pildă?
RĂSPUNS: Această pildă are o dublă tâlcuire sau explicaţie: una din punct de vedere profetic şi alta – din punct de vedere moral.

Cum ne explicaţi această pildă din punct de vedere profetic?
RĂSPUNS: -tatăl celor doi fii este Dumnezeu – Tatăl Ceresc;
-fiul cel tânăr (risipitor) este omul care se îndepărtează de Dumnezeu, făcând păcate mari;
-plecarea nesăbuită a fiului celui mai mic de acasă, înseamnă părăsirea dreptei credinţe, alegerea unei vieţi trăite în robia păcatului;
-fiul cel mare reprezintă pe orice om credincios, care respectă poruncile lu Dumnezeu;
-hotărârea fiului risipitor de a se întoarce acasă, înseamnă trezirea din păcat şi nădejdea că va fi iertat;
-primirea fiului risipitor cu braţele deschise de către tatăl său, ne arată că Dumnezeu primeşte cu bucurie în Împărăţia Sa şi pe cei păcătoşi care se întorc la El, nu numai pe cei drepţi [Ibidem, pag. 30].

Ce alte învăţături morale şi religioase putem obţine din relatarea acestei pilde?
RĂSPUNS: Împărăţia cerească e deschisă tuturor celor care, prin pocăinţă şi stăruinţă în practicarea virtuţilor, doresc să intre în ea. Pentru reprimirea păcătoşilor în Biserică şi iertarea păcatelor lor, Mântuitorul a instituit Sfânta Taină a Spovedaniei (IOAN 20,19-23). Prin Spovedanie, creştinul mărturiseşte cu smerenie păcatele şi primeşte iertarea [Idem].

Ne puteţi spune o însuşire pozitivă a fiului risipitor şi una negativă a fiului cel mare, care a fost ascultător?
RĂSPUNS: Da. Însuşirea pozitivă a fiului risipitor a fost dorinţa de întoarcere la casa părintească, după ce a gustat din plin “dulceaţa” – amară a păcatului – căci roşcovele care le mâncau porcii aveau la început gust dulce, apoi deveneau tot mai amare, simbolizând că păcatul la început este dulce, dar cu consecinţe dezastruoase. Însuşirea negativă a fratelui mare şi ascultător a fost INVIDIA, deoarece el îi reproşează tatălui său despre modul de primire a fratelui său.

Ce învăţături exemple bune putem lua de la ambii fii?
RĂSPUNS: De la cel mare – ascultarea; de la cel mic – pocăinţa, atunci când am greşit, adică părerea de rău pentru modul de viaţă păcătos pe care l-am dus.

Am citit în Sfânta Scriptură despre Pilda talanţilor. Ce semnificaţie are această pildă în viaţa creştinului?
RĂSPUNS: Pentru a răspunde la această întrebare, este bine să cunoaşteţi conţinutul acestei pilde, care este următorul: “Aceata (Împărăţia lui Dumnezeu) este asemenea unui om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a încredinţat avuţia sa; unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui, şi a plecat. Îndată plecând cel ce primise cinci talanţi, a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea cel cu doi a câştigat încă doi. Iar cel care primise un talant s-a dus, a săpat în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. Şi după multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi s-a socotit cu ele. Şi apropiindu-se cel care primise cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat; iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel care primise doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat; iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zisu-i-a stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai răspândit şi, temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată, ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său, i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am semănat şi adun de unde n-am răspândit? Se cuvenea deci să dai argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Că tot celui care are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are. Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (MATEI 25,14-30) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...].

Ştim că acesta este conţinutul parabolei. Cum ne explicaţi această pildă?
RĂSPUNS: Dumnezeu îi iubeşte pe toţi oamenii, dându-le daruri prin care să împlinească lucrarea dragostei, pentru mântuirea tuturor. Toate aceste daruri sunt împărţite de Dumnezeu oamenilor, după voia Sa, dar şi după puterea fiecăruia de a le folosi în mod creativ. De modul cum ne folosim aceste daruri şi cum le înmulţim, adică le facem să rodească, depinde şi plata de aici, dar mai ales plata de dincolo, care trebuie să ne intereseze pe toţi. Lucrarea cu talanţii înseamnă punerea lor în slujba semenilor, pe când ascunderea lor în pământ înseamnă refuzul ajutorării celor ce sunt în nevoi, dar şi refuzul de a pune în valoare darurile primite de la Dumnezeu, de către fiecare în parte.

Talanţii Lui sunt tot binele şi cinstea ce o dă pe lumea aceasta oamenilor, toate darurile cele sufleteşti şi pământeşti: viaţa aceasta, mintea cu înţelepciunea ei, toate talentele, sănătatea, priceperea de a lucra, de a chivernisi (gospodări, conduce) bine, precum şi toate bogăţiile pământeşti. Când a dat unora mai mult şi altora mai puţin, nu înseamnă că cel ce a primit mai puţin a fost necinstit de Dumnezeu, căci tot Acelaşi Stăpân a dat şi unuia şi altuia; dar Milostivul Dumnezeu a ştiut cât poate să ducă unul şi cât poate să ducă altul. Fiecare dintre noi avem datoria de a înmulţi talanţii cei încredinţaţi nouă de Dumnezeu, căci vom da socoteală pentru înmulţirea darurilor oferite de Dumnezeu. Înmulţirea lor ne aduce mântuirea sufletului şi intrarea în Împărăţia Cerurilor [MUHA, Camelia - op. cit., pag. 32-33]. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur în această privinţă: “…cel ce a primit de la Dumnezeu darul ştiinţei spre folosul altora şi care nu se foloseşte de el, îl va pierde cu totul. Pe când cel ce-l împarte cu înţelepciune şi cu grijă, va face încă să crească acest dar, pe când celălat îl astupă şi-l distruge prin lenea sa” [SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - TÂLCUIRE LA EVANGHELIA DUPĂ MATEI - tradusă din limba franceză de diaconul Gheorghe Băbuţ; EDITAT DE MĂNĂSTIREA "PORTĂRIŢA" JUD. SATU-MARE, ANUL 2003; pag. 621]. Cel din Sfânta Evanghelie şi-a îngropat talantul, dar Sfântul Ioan Gură de Aur spune că unii îl distrug.

Cum poate omul să-şi distrugă talantul, care este daru lui Dumnezeu?
RĂSPUNS: Simplu. Dacă Dumnezeu le dă unora darul de a cânta, ei în loc să-l folosească spre lauda lui Dumnezeu, cântă tot felul de muzică păcătoasă. Exemplele de acest gen pot continua.

Această pildă poate avea şi o explicaţie profetică?
RĂSPUNS: Da. În această pildă, stăpânul care pleacă pentru un timp este Domnul nostru Iisus Hristos Care S-a înălţat la cer, iar slujitorii Lui sunt creştinii din toate timpurile. Talanţii împărţiţi de stăpân slujitorilor săi sunt darurile oferite de Dumnezeu oamenilor. Călătoria reprezintă perioada dintre prima şi a doua venire a Mântuitorului. Momentul întoarcerii stăpânului la o vreme neştiută de ei este momentul venirii Mântuitorului pentru Judecata de Apoi. Atunci va trebui să dăm socoteală pentru ceea ce am făcut cu darurile date nouă de către Dumnezeu. Cei ce vom putea da răspuns ca primii doi slujitori, vom fi alături de Dumnezeu. Dacă răspunsul nostru va semăna cu răspunsul slujitorului care a avut un talant, dar care din lene şi comoditate nu l-a înmulţit, ci l-a ţinut ascuns, atunci locul nostru nu va fi în Împărăţia lui Dumnezeu [MUHA, Camelia - op. cit., pag. 33].

Ce înseamnă “zaraf”?
RĂSPUNS: Persoană care se ocupă cu schimbul banilor [Idem].

Ce valoare avea un talant?
RĂSPUNS: În aur era 34,272 kg., iar în argint 43,620 kg. [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...].

Avem în manual lecţia DESPRE RUGĂCIUNE, mai bine zis RUGĂCIUNEA ÎN VIAŢA CREŞTINULUI. Am vrea să ştim ceva mai mult. Ne puteţi spune ce este rugăciunea şi care sunt treptele ei?
RĂSPUNS: Rugăciunea este VORBIREA MINŢII CU DUMNEZEU…, vlăstarul blândeţii şi a lipsei de mânie…, rodul bucuriei şi al mulţumirii…, alungarea întristării şi a descurajării…, mai clar este UNIREA OMULUI CU DUMNEZEU, iar după lucrare, este întărirea lumii, împăcarea cu Dumnezeu, etc. [BĂLAN, Arhimandrit Ioanichie - NE VORBEŞTE PĂRINTELE CLEOPA - vol. 4; Editura Episcopiei Romanului, 1996; pag. 58].

Câte trepte are Rugăciunea?
RĂSPUNS: Rugăciunea are trei trepte:
-1.rugăciunea orală, citită, adică rugăciunea trupului;
-2.rugăciunea cugetării, adică a minţii;
-3.rugăciunea simţirii, adică a inimii [Idem].

În câte feluri se împarte rugăciunea după lucrare?
RĂSPUNS: După lucrare, rugăciunea se împarte în trei feluri:
-1.rugăciune de laudă;
-2.rugăciune de mulţumire;
-3.rugăciune de cerere [Idem].

Cum mai poate fi clasificată rugăciunea?
RĂSPUNS: Rugăciunea poate fi făcută în PARTICULAR, de fiecare credincios în parte, oricând şi oriunde, şi PUBLIC (Sfânta Liturghie, Sfintele Taine, Cele 7 Laude şi Ierurgiile). Rugăciunea publică se face în anumite momente stabilite de Biserică, în locuri special amenajate, fie în biserici, fie în paraclise, fie în casele credincioşilor, conducătorii ei fiind preoţii, prin care lucrează în mod nevăzut harul lui Dumnezeu [MUHA, Camelia - op. cit., pag. 35].

Elevele IUHAS MĂDĂLINA şi ZELIG MARIA tot din clasa a VII-a B, de la aceeaşi şcoală întreabă:

Avem în manual lecţia FAPTELE BUNE – ROADE ALE VIRTUŢILOR. Vedem că VIRTUTEA CREŞTINĂ este pornirea firească a omului, devenită obicei, de a îndeplini cu ajutor de sus toate poruncile date de Dumnezeu, din dragoste faţă de El şi faţă de aproapele. Altfel spus, VIRTUTEA CREŞTINĂ, ca însuşire sufletească, înseamnă tăria şi statornicia pe calea binelui, în săvârşirea faptelor bune şi biruinţa neîntreruptă asupra răului [MUHA, Camelia - op. cit., pag. 46]. De asemenea am aflat că, în primul rând, virtutea creştină trebuie să fie TARE şi STĂRUITOARE în îndeplinirea faptelor.

În al doilea rând, stăruinţa pe calea binelui trebuie să fie de BUNĂ VOIE, nu din obligaţie. Apoi, faptele bune ale virtuţii creştine trebuie făcute cu BUNĂ ŞTIINŢĂ (conştiinciozitate)[Idem]. Următoarea lecţie este FAPTELE RELE – ÎNCĂLCAREA VOII LUI DUMNEZEU. Acolo avem o clasificare a păcatelor.

Ne puteţi explica mai pe larg despre fiecare păcat?
RĂSPUNS: Aveţi acolo în manual la pagina 50o schemă de clasificare a păcatelor. Vedeţi că păcatele se împart în două mari grupe:
-1. PĂCATUL STRĂMOŞESC;
-2. PĂCATELE PERSONALE.

1.PĂCATUL STRĂMOŞESC este păcatul neascultării săvârşit de Adam şi Eva în rai. El este transmisibil, după cum zice Psalmistul David: “Că iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea” (PSALM 50, 5) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...]. Despre faptul că PĂCATUL STRĂMOŞESC este transmisibil, ne vorbeşte şi Sfântul Apostol Pavel, astfel: “De aceea, aşa cum printr-un om a intrat păcatul în lume – şi, prin păcat, moartea -, tot aşa moartea a trecut în toţi oamenii prin aceea că toţi au păcătuit” (ROMANI 5,12) [Idem]. Faptul că PĂCATUL STRĂMOŞESC se şterge prin Taina Sfântului Botez, reiese chiar din cuvintele Mântuitorului: “Adevăr, adevăr îţi spun: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (IOAN 3,5). Acesta este text fundamental pentru instituirea Botezului creştin ca Taină, necesitate absolută mântuirii omului [Idem].

Urmează apoi PĂCATELE PERSONALE, adică acele păcate săvârşite de fiecare credincios în parte. PĂCATELE PERSONALE se împart în două categorii:
-1. uşoare;
-2. grele.

1.PĂCATELE UŞOARE sunt păcate mai mici pe care le săvârşim zilnic şi de care nu sunt scutiţi nici drepţii [ZĂGREAN, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan - MORALĂ CREŞTINĂ - Manual pentru Seminariile Teologice; Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului; Ediţia a IV-a; Editura RENAŞTEREA - Cluj-Napoca; 2004; pag. 140].

2. PĂCATELE GRELE se împart în trei categorii:
-1. capitale;
-2. împotriva Duhului Sfânt;
-3. strigătoare la cer [MUHA, Camelia - op.cit, pag.50].

Care sunt PĂCATELE CAPITALE?
RĂSPUNS: -1. mândria; -2. iubirea de argint; -3. desfrânarea; -4. invidia; -5. lăcomia; -6. mânia; -7. lenea [Idem].

Ce este mândria?
RĂSPUNS: MÂNDRIA este preţuirea de sine peste măsură, împreună cu dorinţa neînfrânată de a se înălţa pe sine înaintea oamenilor şi alergarea după laudă şi slavă deşartă, spre a-i întrece pe ceilalţi. Mândria este CEL DINTÂI PĂCAT prin care au căzut îngerii înainte de căderea omului [ZĂGREAN, Arhidiacon Prof. Dr. Ioan - op. cit., pag. 145].

Cum definiţi IUBIREA DE ARGINŢI?
RĂSPUNS: IUBIREA DE ARGINT (avariţia, zgârcenia, arghilofilia) este dorinţa neînfrânată de a poseda bunuri materiale sau bogăţii şi de a le înmulţi pe acestea prin orice mijloace, împreună cu râvna de a păstra cu îndărătnicie aceste bogăţii, prin lipsa oricărui act de milostenie [Ibidem, pag. 147].

Care este definiţia DESFRÂNĂRII?
RĂSPUNS: DESFRÂNAREA este dorinţa neînfrânată după desfătări trupeşti, manifestată în gânduri, vorbe şi fapte… După fiinţa ei, desfrânarea nu e numai un păcat de moarte, ci şi unul din cele mai urâcioase păcate [Idem].

Cum putem defini INVIDIA?
RĂSPUNS: Este părerea de rău pentru binele aproapelui, împreunată cu bucuria şi mulţumirea sufletească pentru răul acestuia [Ibidem, pag. 148].

De ce LĂCOMIA este păcat?
RĂSPUNS: Pentru că ea este pofta şi dorinţa neînfrânată după mâncare şi băutură în scopul desfătării trupeşti [Ibidem, pag. 149].

Ce este MÂNIA?
RĂSPUNS: Supărarea cu uşurinţă pentru motive neînsemnate şi pornirea de a ne răzbuna asupra acelora pe care îi socotim răufăcătorii noştri [Idem].

De ce LENEA este păcat?
RĂSPUNS: Pentru că ea este nepăsarea şi dezgustul faţă de împlinirea datoriilor, manifestate în neplăcerea faţă de orice muncă fie fizică, fie intelectuală [Ibidem, pag. 150].  <<va urma>>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.39
2. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.50
3. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.37
4. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.51
5. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.34