Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.11

Elevii Crişan Petrică, Ţura Floriana şi Vulpie Andreea întreabă:

1.Când a creat Dumnezeu lumea văzută, ce a făcut în fiecare zi din cele şase zile ale creaţiei?
RĂSPUNS: Despre zilele creaţiei aflăm din Sfânta Scriptură la Cartea Facerii cap. 1 în întregime. Pe temeiul celor cuprinse în cap.1 din Cartea Facerii, crearea lumii în cele şase zile s-a desfăşurat astfel:

-În ziua întâi a făcut Dumnezeu materia şi lumina. Căci, dacă prin “cerul” se înţelege lumea nevăzută a îngerilor, prin “pământul” se înţelege lumea văzută, dar într-o formă nedefinită, deoarece pământul era “netocmit şi gol”, ceea ce înseamnă că materia creată trebuia organizată, din ea urmând să ia fiinţă tot ce există în univers. Şi deoarece deasupra adâncului domnea întunericul, Dumnezeu a făcut lumina, căci fără aceasta nu-i posibilă vreo lucrare sau vreo creştere a fiinţelor ce urmau să fie create mai târziu.

-În ziua a doua, Dumnezeu a făcut tăria, adică bolta cerească, despărţind apele de sus de cele de jos. Cu aceasta a
început reorganizarea materiei, pentru ca să creeze condiţiile necesare vieţii fiinţelor vii.

-În ziua a treia, Dumnezeu a despărţit apele de uscat, făcând să apară oceanele, fluviile şi râurile, iar pământul să devină uscat, pentru a putea creşte pe el plantele. Tot atunci a făcut Dumnezeu toate plantele după felul lor.

-În ziua a patra, Dumnezeu a făcut luminătorii mari: soarele şi luna, şi luminătorii mici: stelele, şi i-a aşezat pe tăria cerului, ca să lumineze pământul şi să cârmuiască ziua şi noaptea.

-În ziua a cincea, Dumnezeu a făcut vieţuitoarele din apă şi păsările din aer, fiecare după felul lor, binecuvântându-le spre a se înmulţi.

-În ziua a şasea, Dumnezeu a făcut toate animalele mari, târâtoarele, fiarele sălbatice şi animalele domestice, toate după felul lor, iar la urmă l-a făcut pe om. Deşi Cartea Facerii, la sfârşitul fiecăreia din zilele creaţiei, face precizarea că “a fost seară şi a fost dimineaţă”, învăţătura despre durata zilelor creaţiei nu este o dogmă, ci rămâne numai o teologumenă (adică părere teologică). Aşadar, nu e necesar să credem că aceste zile au avut o durată de 24 de ore, ele putând fi socotite perioade de timp mai îndelungate, echivalente erelor geologice. De altfel, potrivit cuvintelor psalmistului: “Căci înaintea ochilor Tăi o mie de ani sunt ca ziua de ieri ce a trecut şi ca o strajă de noapte” (PSALM 89,4), precum şi ale Sfântului Apostol Petru: “O zi înaintea Domnului este ca o mie de ani şi o mie de ani ca o zi” (2 PETRU 3,8), rezultă că pentru Dumnezeu Care e veşnic, durata timpului este fără importanţă, El putând crea totul dintr-o clipită, ori într-un timp mai îndelungat, după a Sa bunăvoinţă. Moise, autorul Cărţii Facerii, a prezentat zilele creaţiei drept zile obişnuite, deoarece pentru poporul evreu era mai uşor să înţeleagă atotputernicia lui Dumnezeu în creaţie dacă întregul univers cu tot ce există în el a fost creat în şase zile.

O creaţie care s-ar fi extins pe durata câtorva ere geologice punea oarecum la îndoială, în mintea oamenilor din acele timpuri, atotputernicia divină. Dar indiferent de durata de timp în care a fost creată lumea materială, creaţia ei a fost progresivă şi cu totul corespunzătoare scopului pe care Dumnezeu i l-a dat, căci Cartea Facerii spune: “Şi a privit Dumnezeu toate câte făcuse şi iată erau foarte bune” (FACERE 1,31) [TODORAN, Preot prof. Dr. Isidor şi ZĂGREAN, Arhidiacon prof. Dr. Ioan - TEOLOGIA DOGMATICĂ - manual pentru seminariile teologice - ediţia a treia; Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului BARTOLOMEU, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului - RENAŞTEREA 2000; pag 146-147].

Elevul Crişan Petrică întreabă:

1. Ce ne puteţi spune despre crearea omului?
RĂSPUNS: Omul este ultima şi cea mai de seamă dintre creaturile pământului, el este încheierea şi coroana creaţiei. După natura lui dublă, trup material şi suflet spritual, omul aparţine şi lumii materiale, şi celei spirituale, el aflându-se la întretăierea dintre ele şi constituind o împreunare a acestora, o “lume mică”, microcosmos, “chip al lumii celei mari”, al macrocosmosului. Astfel atât prin structura sau constituţia fiinţei lui, cât şi prin demnitatea şi rostul lui în lume, omul este de la început ridicat deasupra tuturor celorlalte făpturi pământeşti [Ibidem, pag. 147-148].

Elevele Vulpie Andreea şi Ţura Floriana întreabă:

1. Cum l-a creat concret Dumnezeu pe om?
RĂSPUNS: Ca toate făpturile, omul îşi are originea în Dumnezeu, dar pe când celelalte făpturi apar prin simpla exprimare a voinţei divine, “să fie” (FACERE 1,1), omul este creat după sfat dumnezeiesc şi prin lucrarea directă şi nemijlocită a lui Dumnezeu însuşi [Ibidem, pag. 148], după cum reiese din Sfânta Scriptură: -”Şi a zis Dumnezeu: Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră (Sfinţii Părinţi văd în acest plural prima Revelaţie scripturistică asupra persoanelor Sfintei Treimi), ca să stăpânească peste peştii mării şi peste păsările cerului şi peste dobitoace şi peste tot pământul şi peste toate vietăţile ce se târăsc pe pământ! Şi l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; bărbat şi femeie i-a făcut” (FACERE 1,26-27); -”Şi Domnul Dumnezeu l-a zidit pe om din ţărâna luată din pământ (în ebraică: adam = om; adama = pământ. Aceste două substantive comune îi vor da primului om numele său propriu: Adam), şi a suflat asupra ei suflare de viaţă şi s-a făcut omul întru suflet viu (…adică nemuritor. Sufletul omului, care e altceva decât viaţa, s-a născut din suflarea lui Dumnezeu… Aşadar, omul nu este o simplă fiinţă vie, asemenea tuturor celorlalte, ci un trup cu suflet viu, aparţinând celor două lumi: materială şi spirituală. Având un caracter antinomic, adică în acelaşi timp exterior şi interior trupului, el este – ontologic – apt şi pentru experienţele mistice: extaz şi entaz)” (FACERE 2,7);

-”Şi a zis Dumnezeu: Nu este bine ca să fie omul singur; să-i facem ajutor pe potriva lui (ca şi cum el ar sta faţă-n faţă cu propria sa imagine)” (FACERE 2,18); -”Atunci Domnul Dumnezeu a adus asupra lui Adam un somn adânc şi el a adormit; şi a luat una din coastele lui şi locul ei l-a plinit cu carne. Iar coasta pe care Domnul Dumnezeu o luase din Adam a prefăcut-o (literal: a zidit-o, a folosit-o ca materie pentru o construcţie elaborată) în femeie şi a adus-o la Adam” (FACERE 2,21-22) [BILBIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...].

Faptul că omul a fost creat în urma celorlalte făpturi pământeşti se explică după Teologia Sfinţilor Părinţi, prin înţelepciunea planului dumnezeiesc de creaţie, anume:
-omul reprezentând încununarea creaturilor şi punctul de întâlnire a celor două lumi: materială şi spirituală, era potrivit să fie adus la existenţă în urma acestora;
-în al doilea rând, omul fiind aşezat ca stăpân al pământului (FACERE1,28), ca locţiitor al lui Dumnezeu pe pământ, era bine chibzuit ca să se organizeze mai întâi pământul ca loc de desfătare a vieţii pământeşti [TODORAN, Preot prof. Dr. Isidor şi ZĂGREAN, Arhidiacon prof. Dr. Ioan - op.cit].

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.10
2. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.12
3. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.13
4. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.15
5. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxa p.1

1. 

   alin says:

   18 October 2011 at 07:22

   este bun pentru la scoala ca mie mia dat sa caut cele 7 zile a creatiei cautati si voi o sa va fie de folos.!!!!!!!!!

   reply