Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.12
Eleva Ţura Floriana din clasa a VII-a A întreabă:
1. Avem în manual o lecţie în care ni se vorbeşte despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de lume. Ne puteţi da mai multe detalii despre acest subiect?
RĂSPUNS: Da. Dacă Dumnezeu a creat lumea şi omul din iubire, spre a împărtăşi creaturii bunătatea Sa, cugetarea sănătoasă ne spune că Acela Dumnezeu care din iubire a adus lumea şi omul de la neexistenţă la existenţă nu-şi poate întoarce faţa Sa de la creatură, ci trebuie să-i poarte de grijă, şi aceasta cu atât mai mult, cu cât creatura singură, fără ajutorul Său, nu-şi poate împlini scopul pentru care a fost creată. Astfel, fără nici un efort, ajungem la noţiunea de PROVIDENŢĂ DIVINĂ sau PRONIE DUMNEZEIASCĂ. PROVIDENŢA DIVINĂ sau PRONIA DUMNEZEIASCĂ este purtarea de grijă pe care Dumnezeu o manifestă în mod permanent faţă de întreaga creatură şi în mod special faţă de om.
În providenţă deosebim trei acţiuni sau momente şi anume:
- conservarea;
- cooperarea sau conlucrarea;
- guvernarea sau conducerea [TODORAN, Preot prof. Dr. Isidor şi ZĂGREAN, Arhidiacon prof. Dr. Ioan - TEOLOGIA DOGMATICĂ ORTODOXĂ - Manual pentru Seminariile Teologice - ediţia a treia - Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului BARTOLOMEU, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului - RENAŞTEREA 2000; pag.177].
2. Ce ne puteţi spune despre conducerea sau guvernarea lumii?
RĂSPUNS: Guvernarea, conducerea sau cârmuirea lumii este activitatea prin care Dumnezeu conduce creatura în general şi fiecare creatură în special spre înfăptuirea scopului ei. Şi această lucrare dumnezeiască se realizează într-un fel cu creatura neînsufleţită şi într-un altfel cu omul. Creaturile neînsufleţite sunt conduse de Dumnezeu prin legile pe care le-a sădit în natura fiecăreia dintre ele, cum spune psalmistul [TODORAN, Preot prof. Dr. Isidor şi ZĂGREAN, Arhidiacon prof. Dr. Ioan - op.cit.]: “Hotar ai pus pe care nu-l vor trece şi nici se vor întoarce să acopere pământul” (PSALM 103,9). Omul şi comunităţile omeneşti sunt conduse de Dumnezeu spre trepte de existenţă din ce în ce mai ridicate, printr-o activitate de împreună-lucrare, în care se poate deosebi şi o lucrare creatoare progresivă – acea creaţie continuă – de care vorbeau telologii scolastici – căci însăşi apariţia constantă de noi şi noi generaţii de oameni, care iau locul celor ce au părăsit lumea aceasta, este nu numai o comducere a lumii spre scopul ei, ci şi o activitate creatoare a lui Dumnezeu [Ibidem, pag.178].
Cele trei acţiuni sau momente ale activităţii providenţiale sunt mai mult aspecte ale ei, deoarece adeseori se împletesc şi se întrepătrund, formând o singură acţiune divină, în care Dumnezeu toate spre folosul zidirii le orânduieşte [Idem].
Eleva Vulpie Andreea din clasa a VII-a A întreabă:
1. Ce ne puteţi spune despre conservarea lumii?
RĂSPUNS: Conservarea lumii este lucrarea dumnezeiască prin care lucrurile şi fiinţele sunt păstrate în forma lor originară. Aceasta nu înseamnă însă numai ferirea creaturii de distrugere, ci trebuie înţeleasă ca o influenţă neîntreruptă a lui Dumnezeu asupra lumii, pentru ca ea, în continuă mişcare şi schimbare, să ajungă la ţinta ei finală: DESĂVÂRŞIREA [Idem].
2. Dacă Dumnezeu-Tatăl este considerat Creatorul, Dumnezeu-Fiul este considerat Mântuitorul şi Dumnezeu-Duhul Sfânt este considerat Sfinţitorul, care dintre cele trei Persoane este considerat ca Dumnezeu Proniatorul?
RĂSPUNS: Acţiunea providenţei este comună celor trei Persoane ale Sfintei Treimi. Vorbinde despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu-Tatăl pentru oameni, Mântuitorul zice: “Deci nu vă îngrijiţi zicând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau cu ce ne vom îmbrăca?…că ştie Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi trebuinţă de toate acestea” (MATEI 6,31-32).
Referindu-Se la lucrarea comună a Tatălui şi a Fiului, Mântuitorul spune: “Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (IOAN 5,17), iar despre Sfântul Duh, psalmistul zice: “Trimite-vei Duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţa pământului” (PSALM 103,31) [Ibidem, pag. 179].
Elevul Crişan Petrică întreabă:
1. Ce putem înţelege prin cooperare sau conlucrare?
RĂSPUNS: Cooperarea, conlucrarea sau asistenţa este acţiunea în puterea căreia Dumnezeu acordă întregii creaturi ajutorul Său, pentru ca aceasta să-şi poată ajunge scopul ei dat de El. Astfel, Dumnezeu împărtăşeşte întregii creaturi, ca şi fiecărei creaturi în parte, potrivit naturii ei şi în conformitate cu legile după care se conduce, ajutorul necesar pentru atingerea scopului său. Desigur, această conlucrare cu creatura, deşi este constantă, nu este identică sau uniformă, deoarece într-un fel conlucrează cu creatura neînsufleţită şi în altfel cu creatura raţională şi liberă, omul. Cu creatura neînsufleţită conlucrează în sensul că veghează ca aceasta să-şi desfăşoare activitatea potrivit legilor specifice ei, precum spune paslmistul [Idem]: “Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte când toate fiarele câmpului vor ieşi; pui de lei răcnind să-şi prindă prada şi de la Dumnezeu să-şi ceară demâncarea” (PSALM 103,20-21). Versetul 20 din psalmul citat, Sfântul Grigorie Sinaitul îl tâlcuieşte alegoric: “Noaptea patimilor este întunericul ignoranţei; sau altfel spus, noaptea este împărăţia în care se nasc patimile. În ea împărăţeşte stăpânul întunericului, diavolul, şi prin ea umblă duhurile necurate care iau chip ca fiarele codrului, căutând cu urletele lor să ne răpească şi să ne devore [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD....].
Mai departe psalmistul David zice: “Dat soarele a răsărit şi ei s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor odihni” (PSALM 103,22). Acest verset, Sfântul Ioan Scărarul îl tâlcuieşte astfel: “Dacă, printr-o iconomie pedagogică, Soarele a răsărit în noi, iar după aceea s-a cunoscut întâiul Său apus, atunci peste locul culcuşului său a pus întuneric şi s-a făcut noapte. În ea, în noapte, vor veni spre noi puii sălbatici şi toate fiarele colţuroase ca să răpească nădejdea din noi, cerând de la Dumnezeu drept mâncare patimile noastre, hrănite, fie prin gânduri, fie prin făptuire. După aceea, însă, din întunecoasa smerenie ne-a răsărit iarăşi Soarele, iar fiarele s-au adunat din nou în culcuşurile lor; de acum ele vor zăcea doar în inimile iubitoare de plăceri, dar nu în noi” [Idem]. << va urma >>
de Preot Gheorghe Salagian
Articole asemanatoare:
Citatul Săptămînii
SINAXAR ORTODOX
SANATATEA NOASTRA
Ajutati-l pe Siluan !
Ioana Miruna Enache
Ioana Maria are nevoie de noi !
Ajutati-l pe Andrei!
