Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.15

Eleva Dobie Gheorghina din clasa a VIII-a C întreabă:

1. De ce trebuie să ne rugăm spre răsărit? Şi este un păcat dacă nu o facem?
RĂSPUNS: Ne rugăm spre răsărit, pentru că de acolo a răsărit Soarele Dreptăţii Iisus Hristos. În ceea ce priveşte faptul că este păcat dacă nu o facem, răspunsul este, da. De ce să nu ne rugăm cu faţa spre răsărit dacă avem posibilitatea să facem acest lucru. Troparul Naşterii Domnului Îl numeşte pe Iisus Hristos: RĂSĂRITUL CEL DE SUS. Iată şi un argument biblic în această privinţă: “Şi Domnul Dumnezeu a sădit un rai în Eden, spre răsărit, şi l-a pus acolo pe omul pe care-l zidise” (FACERE 2,8) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD...].

Eleva Chiciudean Denisa din clasa a VIII-a C întreabă:

1. Cine a inventat semnul crucii? De ce semnul crucii este cum e acum? De ce nu are o altă formă?
RĂSPUNS: Crucea, geometric şi simbolic vorbind, e semnul întretăierii celor două planuri, e unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovnicească şi pământeană. Ea ne rezumă, ne recapitulează, ne reprezintă grafic şi cardinal, ne expune în dubla – paradoxala, perpendiculara, fundamentala – noastră solemnă şi derizorie situaţie de făptură care deopotrivă ţine de lume şi de cer.

De ce, ne putem întreba, a fost aleasă crucea drept mijloc de tortură şi omorâre a Fiului lui Dumnezeu? Probabil că presupune o lungă agonie (de natură de a mulţumi ura, invidia şi ticăloşia osânditorilor – siliţi totuşi să iuţească spectacolul ca să nu-i apuce sâmbăta şi nu cumva să se răzgândească dregătorul (Ponţiu Pilat), motiv pentru care a şi fost solicitat Simon din Cirene…); apoi pentru că prezenta un mod de executare ruşinos, rezervat în genere sclavilor şi tâlharilor… Adevărata explicaţie o dă verticalitatea ei: omul fiind o fiinţă înduhovnicită, bipedul, singura creatură care păşeşte mereu pe vertical, e pedepsit prin această însuşire a sa… Scoaterea lemnului crucii din locaşurile de cult creştine, evitarea facerii semnului sfintei cruci, tăcerea în jurul jertfei supreme sunt tot atâtea dovezi de nerecunoştinţă flagrantă, de ipocrizie istorică şi de complexă (psiho-patologică) voinţă de a uita de finalitatea vieţii pământeşti a lui Hristos, Care neîncetat şi în cele mai diverse prilejuri S-a referit la moartea de care avea să aibă parte.

Un creştinism fără cruce este identic celui propus într-una din cele mai teribile povestiri ale Martorilor Patimilor de Giovani Papini. (Marele rabin oferă papei convertirea tuturor evreilor cerând în schimb ştergerea din Evanghelii a episodului răstignirii). Prin jertfa Sa pe cruce S-a dovedit Iisus Hristos Fiu a lui Dumnezeu şi Fiu al Omului. Pentru aceasta I S-a dat puterea de a judeca lumea, fiindcă a cunoscut-o cum nu se poate mai temeinic, mai nemijlocit: prin suferinţă, prin suferinţa rezervată celor mai netrebnici dintre oameni….

A ne lepăda de cruce – chiar fără intenţii rele şi hulitoare – înseamnă a nu înţelege misiunea pământească a lui Hristos, voinţa Sa de a Se identifica soartei omeneşti, de a o cunoaşte în forma cea mai neprefăcută… Pe cruce s-au unit dumnezeirea şi omenirea – indisolubil – şi s-a pecetluit îndumnezeirea făpturii (de aceea crucea are forma pe care noi o cunoaştem şi semnul ei cu primele trei degete unite de la mâna dreaptă care reprezintă Sfânta Treime şi ultimele două culcate în palmă, cele două firi a lui Hristos: dumnezeiască şi omenească). Aşezând crucea la loc de cinste în biserică şi în casă, purtând-o sub formă de cruciuliţă pe trupul sau veşmintele noastre, ne afirmăm de fapt con-dumnezeirea, aducem prinos de cunoaştere condiţiei omeneşti care nu-i decât vrerea de teandrie [STEINHARDT, Nicolae - DĂRUIND VEI DOBÂNDI - Ediţia a IV-a îngirjită de IOAN PINTEA; EDITURA DACIA; CLUJ-NAPOCA, 2000; pag.268-272]. Semnul crucii, dacă ar avea o altă formă, nu ar fi cruce.

Eleva Georgiu Janet din clasa a VIII-a C, întreabă:

1. Ce se înţelege prin ecumenism?
RĂSPUNS: Întâlnirile dintre Bisericile de diferite confesiuni “cu scopul refacerii unităţii de credinţă”. Aici este nevoie de multă rugăciune, că fără Dumnezeu nu putem face nimic (IOAN 15,5). Întâlnirile dintre Biserici sunt bune, evanghelice, căci astfel creştinii se cunosc bine unii pe alţii şi încetează ura confesională. Însă de aici până la unire este departe ca până la ceruri, căci nici o Biserică neortodoxă nu va renunţa la credinţa ei ca să vină la Biserica Ortodoxă. Se cere de asemenea, membrilor Bisericii Ortodoxe să fie cu mare grijă ca nu cumva să renunţe la ceva din tradiţia noastră milenară, din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi mai ales din dogmele Bisericii Ortodoxe, stabilite şi apărate de atâţia sfinţi şi cu atâta jertfă.

Că dacă Sfinţii Părinţi întruniţi la cele şapte Sinoade Ecumenice şi la cele 11 Sinoade Locale în primele veacuri creştine nu ar fi fost cu mare atenţie la apărarea dogmelor şi învăţăturile dreptei credinţe ortodoxe, noi astăzi poate nu mai eram creştini ortodocşi. Deci trebuie să fim cu luare aminte ca jertfa sfinţilor noştri părinţi să nu fie zadarnică. Altfel, ne pierdem şi noi mântuirea şi dezbinăm şi pe credincioşii Bisericii Ortodoxe atât de statornici, evlavioşi şi devotaţi.

Când toate popoarele creştine şi necreştine vor veni la adevărata credinţă ortodoxă în Dumnezeu, Cel în Treime lăudat şi preamărit, aceasta va fi numai la sfârşitul veacurilor, în felul în care numai Dumnezeu singur ştie [CLEOPA, Arhimandrit Ilie - LUMINA ŞI FAPTELE CREDINŢEI - 14 Convorbiri realizate de Arhim. IOANICHIE BĂLAN, tipărită cu binecuvântarea I.P.S. DANIEL, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei; TRINITAS IAŞI,2006; pag. 231-232].

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.14
2. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxa p.1
3. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.11
4. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.12
5. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.13