subscribe: Posts | Comments | Email

Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.20

0 comments
Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.20
Print Friendly

Tot elevul Borca Adelin mai întreabă:

2. Ce ne mai puteţi spune despre Ponţiu Pilat?
RĂSPUNS: Să ni-l închipuim pe Pilat ca judecător al lui Iisus în această imensă sală în care intrau câteva sute de oameni şi în care a avut loc acest proces atât de ciudat şi de furtunos, atât de pasionant şi de neuitat. În sala aceasta s-a petrecut cea mai tristă dramă cu vreunul din judecătorii acestor vremuri căci, aşa cum spunea cercetătorul englez Farrar, în această sală Pilat aduce şi întâlneşte:
1. o întreită acuzare;
2. o întreită achitare;
3. un întreit protest al iudeilor;
4. o întreită prevenire făcută procuratorului;
5. o întreită încercare de a-L scăpa pe Iisus.

Şi totuşi, în această sală măreaţă a fost rostită condamnarea lui Iisus, sentinţa executându-se cu aceeaşi grabă cu care a fost rostită. Dintr-o pură curiozitate să-i urmărim pe cei care, într-un fel sau altul, au luat parte la acest proces şi să vedem cum au sfârşit ei:

- Iuda Iscarioteanul, prins de remuşcări s-a sinucis.
- Caiafa (arhiereul), un an mai târziu a fost demis din funcţie şi a sfârşit în singurătate şi mizerie.
- Irod Antipa a murit în exil, în sărăcie şi ruşine.
- Casa arhiereului Anna a fost dărâmată curând după aceasta şi unul din cei cinci fii ai nefericitului judecător a fost ucis în bătăi în piaţa publică din faţa templului.
- Iudeii înşişi au plătit scump, neînchipuit de scump, încât, cum spunea Renan: “se pare că naţiunea toată a fost hărăzită unei distrugeri totale”. Se ştie, cele spuse despre soarta cetăţii sfinte s-au împlinit întocmai: sângele ce voiseră să se verse acum, se va vărsa asupra lor şi a urmaşilor peste treizeci de ani. Semnele pieirii prinse a se arăta; oamenii priveau cu teamă spre ele şi nu ştiau ce să creadă; ce puteau fi ele? Semnul grozavei judecăţi a lui Dumnezeu? Împlinirea acelei profeţii pe care Iisus o rostise în Duminica Floriilor?…
- Ponţiu Pilat avea să sfârşească şi el curând şi sfârşitul lui, în lumina istoriei, apare tragic şi ridicol. Un iudeu i-a chemat pe samarineni pe muntele Garizim, spunându-le că acolo s-ar afla sicriul şi vasele de aur ale marelui templu, ascunse de Moise. S-au găsit destui iudei care să-l creadă şi să caute, fără a găsi ceva. În schimb, Pilat auzind, găsi un bun prilej de a-i trece pe aceştia prin foc şi sabie, că sângele oamenilor se aseamănă laolaltă cu sângele animalelor jertfite în templul de pe Garizim. Cum iudeii învăţaseră că nu e potrivit să se răscoale, s-au plâns lui Lucius Vitelius, legatui Siriei, ca unul care avea prerogative superioare asupra lui Pilat. Vitelius hotărî trimiterea lui la Roma ca să se dezvinovăţească în faţa împăratului. Dar Tiberiu – bătrân şi bolnav cum era – nu era la Roma, ci în palatul său de pe insula Capri. De aceea, sub un pretext sau altul pentru că cunoştea firea împăratului, o vreme amână plecarea, iar când, în sfârşit, se hotărî să meargă, Pilat ajuns la Lugdunum – se sinucide şi moare aici, singur şi necunoscut, sărac şi fără nici o pompă.
- Cât priveşte pe Claudia Procula – femeia de neam împărătesc – potrivit unei tradiţii s-a botezat şi a murit creştină [COPĂCEANU, Emanuel - FIUL LUI DUMNEZEU - Editura ALL; Bucureşti; pag. 325-327]. Faptul că femeia lui Pilat ar fi murit creştină, are următorul argument biblic: “Şi pe când stătea Pilat în scaunul de judecată, femeia lui i-a trimis acest cuvânt: Nimic să nu-I faci Dreptului Aceluia, căci mult am suferit azi, în vis pentru El” (MATEI 27,19).

Cartea “Actele lui Pilat” – a încercat să-l scoată pe Pilat basma curată şi fără vină şi lucrul acesta l-au făcut şi unii teologi şi scriitori moderni. Aceasta nu este în concordanţă cu ceea ce relatează cei dintâi patru istorici ai vieţii lui Iisus, aşa că vina îi revine tot lui. Să recunoaştem, este o vină care i-a purtat noroc, căci eroarea judiciară pe care a comis-o i-a asigurat această neştearsă şi obositoare celebritate de care “se bucură”. Şi cine ştie în ce măsură procuratorul – în încercarea lui de a afla adevărul – va fi reţinut răspunsul Celui pe Care-L judeca şi în ce măsură Îl va fi crezut pe Cel Care grăise răspicat pentru el şi pentru toate veacurile: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14,6) [Ibidem, pag. 327].

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

  1. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.19
  2. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.16
  3. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.17
  4. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.24
  5. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.23

Leave a Reply