Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.7

<< continuare >>

3. Ce este Revelaţia dumnezeiască supra naturală?

RASPUNS: Ţi-am spus în capitolul anterior că prin Revelaţia dumnezeiască naturală înţelegem că Dumnezeu există din existenţa creaţiei, de aceea nimeni nu este îndreptăţit să spună că nu există Dumnezeu, pentru singurul motiv că nu-L vede. În virtutea acestui fapt, psalmistul David zice: “Zis-a cel nebun în inima sa: Nu este Dumnezeu” (PSALM 52,1). Din Revelaţia dumnezeiască naturală nu ştim ce trebuie să facem ca să ne mântuim, de aceea Revelaţia dumnezeiască naturală este completată de Revelaţia dumnezeiască supranaturală, dându-i omului posibilitatea de a-L cunoaşte pe Dumnezeu mai deplin în lucrările Lui, dar numai atât cât îi este necesar omului pentru mântuire. Fără Revelaţia supranaturală, omul n-ar fi putut s-o înţeleagă pe cea naturală, încât abia Revelaţia supranaturală primordială făcută primei perechi de oameni deschide calea pentru cea naturală.

Astfel Revelaţia dumnezeiască naturală se precizează şi se completează prin Revelaţia supranaturală, care culminează în Iisus Hristos [TODORAN, Preot prof. Dr. Isidor şi ZĂGREAN, Arhidiacon prof. Dr. Ioan - TEOLOGIA DOGMATICĂ ORTODOXĂ - MANUAL PENTRU SEMINARIILE TEOLOGICE - ediţia a treia; Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului BARTOLOMEU, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului; RENAŞTEREA 2000; pag. 63].

Din cele relatate reiese că Revelaţia dumnezeiască supranaturală s-a desfăşurat în trei etape:
1. primilor oameni Adam şi Eva;
2. prin patriarhii şi proorocii Vechiului Testament;
3. în Persoana Domnului nostru Iisus Hristos, Care este plinirea Revelaţiei, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: “După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri şi în multe chipuri, a vorbit părinţilor noştri prin prooroci, în zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moştenitor a toate şi prin Care a făcut şi veacurile” (EVREI 1,1-2).

Revelaţia supranaturală poate fi EXTERNĂ, atunci când vine direct de la Dumnezeu sau prin organele Sale: îngeri, prooroci, trimişi, fiind însoţită de semne externe: minuni sau profeţii. Ea poate fi şi INTERNĂ, când se produce în sufletul căruia i Se adresează Dumnezeu, luminându-i mintea şi împărtăşindu-i acestuia cunoştinţe, sentimente şi îndemnuri pe care altfel nu le-ar fi avut. În cazul în care organul Revelaţiei este îndemnat să scrie cele descoperite, atunci este vorba de INSPIRAŢIE DIVINĂ [TODORAN, Preot prof. Dr. şi ZĂGREAN, Arhidiacon prof. Dr. - op. cit.].

4. Care sunt izvoarele Revelaţiei dumnezeeşti supranaturale?
RASPUNS: Izvoarele Revelaţiei dumnezeeşti supranaturale sunt Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

5. Ce este Sfânta Scriptură?
RASPUNS: Sfânta Scriptură sau Biblia (de la grecescul biblion, biblia = carte sau cărţi) este o colecţie de cărţi sfinte, scrise de prooroci, Apostoli şi alţi oameni aleşi, sub inspiraţia Duhului Sfânt. Ea cuprinde adevăruri de credinţă, norme de purtare, precum şi unele relatări istorice, pe care Dumnezeu le-a descoperit spre a fi scrise, păstrate şi transmise credincioşilor în scopul mântuirii. Deoarece ea cuprinde adevăruri descoperite de Dumnezeu, i s-a spus şi Cuvântul lui Dumnezeu [Ibidem, pag.66].

Sfânta Scriptură se compune din două părţi: Vechiul Testament şi Noul Testament.
Vechiul Testament ne înfăţişează istoria Revelaţiei de la creearea lumii până la Hristos şi cuprinde 39 de cărţi canonice sau inspirate, la care se mai aduaugă încă 14 cărţi necanonice sau neinspirate, dar bune de citit, ele fiind ziditoare de suflet, iar Noul Testament cuprinde 27 de cărţi canonice. Ambele Testamente sunt normative pentru credinţă şi purtare, dar cea mai mare valoare o are Noul Testament, deoarece el cuprinde Revelaţia dumnezeiască făcută de Însuşi Iisus Hristos şi transmisă de Sfinţii Apostoli.

Valoarea Vechiului Testament a fost recunoscută de Însuşi Mântuitorul Care zice: “Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric ci să împlinesc” (MATEI 5,17). Sfânta Scriptură este o carte inspirată sau insuflată de Dumnezeu, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre povăţuire întru dreptate” (2 TIMOTEI 3,16).

Biserica Ortodoxă nu numai că permite, dar şi recomandă credincioşilor săi citirea Sfintei Scripturi, dar aceasta nu înseamnă că îngăduie fiecăruia să o tâlcuiască după mintea şi priceperea lui. Iată ce zice în această privinţă Sfântul Apostol Petru: “Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit purtaţi fiind de Duhul Sfânt” (2 PETRU 1,20-21); “(…în Epistolele lui Pavel) …sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare” (2 PETRU 3,16) [Ibidem, pag. 66-68].

Aşa că cei ce au tâlcuit Scriptura în afara Bisericii, au devenit eretici sau sectari, falsificând Cuvântul lui Dumnezeu. Acest lucru duce la pierzare, nu la mântuire.  << va urma >>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.6
2. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.8
3. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxa p.1
4. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxa p.2
5. Dialog profesor-elev la disciplina Religie Ortodoxă p.9