Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea I

„Biserica poate fi trăită şi „împărtăşită” doar dinlăuntru şi nu dinafară: fără dreapta credinţă (ortodoxă) şi în afara unei vieţi trăite potrivit acestei credinţe, Biserica nu există. Mitropolitul Amfilohie al Muntenegrului, Biserica – Stâlp şi Temelie a Adevărului: Problema autocefaliei şi Biserica.

Preasfinţiile voastre, cucernici părinţi, iubiţi fraţi întru Hristos, doamnelor şi domnilor, Înţelegerea de către Biserica Ortodoxă a „botezului” neortodox vine din şi este determinată de o înţelegere proprie, ca fiind acea „una, sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică” ce singură săvârşeşte unicul Botez întru moartea şi învierea lui Hristos. Iar aceasta, pentru că „Biserica se cunoaşte întru Tainele ei” [1 ]. În şi prin Sfintele Taine, Biserica viază şi se înnoieşte pururea, i se aşează hotarele, i se recunosc mădularele. „Cei care îşi trăiesc viaţa în afara vieţii Tainice (sacramentale) sunt în afara Trupului lui Hristos” [2].

„Un[ul] Botez” şi botezul ereticilor

Sfântul Botez este poarta de intrare în Trupul lui Hristos, aşadar temelia şi începutul tuturor Tainelor, precum Însuşi Domnul a zis: «De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu» [3 , dar şi în veşnicele cuvinte ale Apostolului Pavel ce mărturisesc «un trup şi un Duh… un Domn, o credinţă, un botez, Un Dumnezeu şi Tatăl tuturor» [5 . „Un [singur] Domn, o [singură] credinţă, un [singur] botez – acestea trei se cuprind într-o singură Biserică, pecetluind o unime de nezdruncinat” [7] . „În afara Bisericii, orice s-ar numi „biserică” este o adunare de eretici care au pierdut singura credinţă în Domnul cel Unul şi, prin urmare, botezul săvârşit de ei nu poate fi asemuit cu Botezul creştin” [8] . Pentru aceasta, ereticii şi schismaticii sunt primiţi în Biserică prin botezare.

Iconomia Bisericii

Deoarece Biserica este „în chip desăvârşit îngrijitoarea şi păstrătoarea Tainelor [...] cade în seama îngrijirii ei şi a iconomiei să facă lucrătoare (valide) – dacă socoteşte potrivit – tainele săvârşite de neortodocşi, deşi astfel de taine nu sunt taine în sine şi se găsesc în afara Bisericii Ortodoxe” [9] . Pentru aceasta, Sfintele Canoane şi Sfânta Tradiţie prevăd şi aplicarea „iconomiei bisericeşti”. Această terapie de anti-canonicitate se aplică particular celor bolnavi în credinţă şi, în genere, comunităţilor ecleziastice (de ex. ereticii şi schismaticii), care totuşi „menţin credinţa în ipostasul Treimic al Dumnezeirii şi păstrează neschimbat modul canonic de botez” [10 ] Locul şi limitele iconomiei

Aplicarea iconomiei, totuşi, nu implică în nici un fel „recunoaşterea validităţii tainelor neortodoxe per se [în sine]; iconomia este rânduiala ce priveşte doar tainele celor ce intră în Biserica Ortodoxă” [12 ]. Astfel, Biserica, călăuzită mereu de dragoste păstorească, arată iconomia în osebite împrejurări, doar „când ajută la împăcarea cu neortodocşii, fără a umbri adevărurile credinţei ortodoxe” [14 ]. Fie că Biserica întrebuinţează „κατ’ ακρίβειαν” [acrivia] curăţitoare a botezului, sau „κατ’ οικονομίαν” [iconomia] curăţitoare a mirungerii sau a mărturisirii de credinţă, aceasta nu aduce „nici o schimbare în învăţătura de credinţă ortodoxă privind Sfintele Taine, ci doar un pogorământ în rânduiala practică” [16].

Un cadru ecleziologic pentru recunoaşterea botezului ereticilor per se [în sine]

În contradicţie vădită cu înţelegerea Bisericii stau o serie de hotărâri şi declaraţii referitoare la botez ale ecumeniştilor ortodocşi făcute în Australia, America, Vatican, Liban ş.a. Această nouă ecleziologie cuprinde o învăţătură asupra botezului ereticilor cu rădăcini în teologia romano-catolică, ce a căpătat legitimitate încă din cadrul Conciliului de la Trent şi i s-a dat o nouă exprimare la Conciliul Vatican II. O ecleziologie deformată

Papismul medieval „îşi consfinţeşte o stranie adăugire, o taină adiţională în ceea ce-l priveşte, ca organizaţie mondială ale cărei jurisdicţii se întind dincolo de comunitatea cea văzută a Trupului lui Hristos” [17 ] – cu Roma drept centru, romano-catolicismul „s-a depărtat de chemarea tainică şi viaţa veşnică a Bisericii” [19 ].

Note

1  Sfântul Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieştii Liturghii , Cap. 38, P.G. 150, 452. Vezi şi: Μεταλληνου, π. Γ.Δ., Δοκίμια Ορθόδοξης Μαρτυρίας, «Εξ ύδατος καί πνεύματος» (Αθήνα: Εκδόσεις Άθως, 2001), pp. 67-87.

2  Romanides, John S., Păcatul strămoşesc (Ridgewood, NJ: Zephyr, 2002), p. 173.

3  Ioan 3:5.

4  „Întru Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică. Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor”. Evident, aceste două articole din Simbolul Credinţei au fost menite a fi mărturisite unul după altul tocmai din pricină că cel din urmă, „un[ul] botez” este înţeles a se petrece doar în cea dinainte, „Una Biserică”.

5  Efes. 4:4-6

6  Efes. 4:4-6

7  Efes. 4:4-6

8   Ibid. p. 258.

9   Episcop Calist Ware, Eustratios Argenti: A Study of the Greek Church under Turkish Rule (Oxford: Clarendon Press, 1964), pp. 83-4

10  Παπαθανασίου, Χρήστου, Το «Κατ’ Ακριβειαν» Βάπτισμα. pp.296-7.

11  „Pentru convertirea (întoarcerea) la Ortodoxie a Latinilor şi a creştinilor apuseni în general, iconomia poate fi folosită doar în caz că o confesiune creştină a administrat botezul prin afundare întreită, conform formei sale apostolice şi patristice” Pr. Gheorghe Metallinos, I Confess One Baptism (Muntele Athos: Mănăstirea Sf. Pavel, 1994), pag. 115. „Iconomia bisericească” nu se întrebuinţează în orice caz, ci doar când se îndeplinesc condiţiile formale. „Se aplică în temeiul principiilor care îl prevăd şi care îl determină.” (Παπαθανασίου, Το «Κατ’ Ακριβειαν» Βάπτισμα, p.296.)

12   Ware, Eustratios Argenti, pp. 84. Trebuie notat că aplicarea iconomiei, a cărei necesitate este excepţională şi îngăduită de împrejurări osebite, poate duce la ştergerea hotarului între ortodoxie şi erezie sau la ridicarea greşelilor din riturile heterodoxe; aplicarea iconomiei este o auto-apărare, în măsura în care iconomia ţinteşte la acelaşi lucru ca şi stricteţea (acrivia), chiar dacă în alt mod.

13   Vezi primul canon al Sfântul Vasile cel Mare, în care marele Părinte al Bisericii îl încuviinţează deplin pe Sfântul Ciprian al Cartaginei, zicând că „cei ce se îndepărtează de Biserică prin schismă nu mai au harul Sfântului Duh, darul harului preoţesc se întrerupe, şi transmiterea preoţiei este împiedicată. Se întrerupe succesiunea apostolică iar cei botezaţi de ei sunt consideraţi ca fiind botezaţi de mireni. Prin urmare, nu au autoritate nici să boteze, nici să hirotonească”.

14   Ibid. p. 85.

15   Παπαθανασίου, Το «Κατ’ Ακριβειαν» Βάπτισμα, σ.298.

16   Ware, Eustratios Argenti, pp. 85. Mitropolitul Ierothei (Vlahos) de Nafpaktos scrie: „Biserica îl poate primi pe un eretic sau altul prin principiul iconomiei, fără ca aceasta să implice recunoaşterea comunităţii care l-a botezat iniţial ca Biserică”. Ekklesiastike Parembase, Nr. 71 (decembrie 2001) [în greacă]. Tradus şi apărut în Orthodox Tradition, Vol XX, Nr 2, pp. 40-43.

17   π. Ιω. Ρωμανίδου, Το προπατορικόν αμάρτημα, Αθήνα 1989, σ. 173. Tocmai acest universalism orizontal, centrat-geografic şi secularizant este cel care dă tonul ecumenismului contemporan.

18   Μαντζαρίδη, Γεωργίου, Χριστιανική Ηθική (Θεσσαλονίκη: Πουρναρά, 2002), σ. 275.

19   Ibid.

20   Ibid.

de preot Alban Heers

Articole asemanatoare:

1. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea IV
2. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea III
3. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea II
4. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea VI
5. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea V