Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea II

Roma condamnă învăţătura Fericitului Augustin

Aşadar, poate nu ar trebui să fie uimitor faptul că în punctul ecleziologic de căpătâi, care are de-a face în acelaşi timp cu natura harismatică şi cu cea sobornicească a Bisericii, Papismul medieval s-a despărţit profund de cel mai vestit Părinte al Apusului. În timp ce temeiurile fundamentale ale teologiei sacramentale Latine sunt întemeiate pe scrierile Fericitului Augustin, importanta sa învăţătură asupra validităţii obiective şi a ineficacităţii subiective a tainelor schismaticilor a fost dată deoparte. Fericitul Augustin susţinea – şi în această privinţă este mai aproape de vederile Sfântului Ciprian [1] decât de cele ale Sfântului Ştefan Episcopul Romei: „Deşi tainele schismaticilor pot fi socotite „valide”, ele nu sunt lucrătoare” [2]. Roma a găsit momentul de a respinge această învăţătură în veacul al şaptesprezecelea, când Janseniştii au citat învăţătura fericitului Augustin pentru a-şi întări afirmaţia potrivit căreia în afara Bisericii nu este har (Extra ecclesiam nulla conceditur gratia). Învăţătura lor – împreună cu cea a Fericitului Augustin – a fost condamnată public de către Papa Clement XI la anul 1713 [3].

Sfântul Ştefan Episcopul Romei şi apărarea botezului ereticilor

Apologeţii latini contemporani nu îl urmează nici pe Sfântul Ciprian, nici pe Fericitul Augustin în „rigorismul” lor, ci se mărturisesc în duhul Sfântului Ştefan Episcopul Romei, „care nu ar fi îngăduit ca botezul ereticilor să fie contestat” [4]. Această tăgăduire a Părinţilor Egiptului nu este una nouă, ci datează cel puţin din secolul al XIII-lea, încă de la Conciliul Lateran [5] care hotărăşte ca: „Din 1215, botezul săvârşit de orice mirean, inclusiv un eretic, un nebotezat sau orice păgân, este acceptat dacă păstrează forma exterioară corectă şi dacă cel ce botează are intenţia de a săvârşi ceea ce săvârşeşte Biserica” [6]. Această poziţie s-a întărit la Conciliul de la Ferrara-Florenţa (1438-1445), în timp ce Conciliul de la Trent (1545-1563) merge până la a anatematiza „pe oricine zice că botezul făcut de eretici nu este valabil” [7]. Codicile Romano-Catolice ale Legii Canonice din 1917 şi 1983 confirmă şi ele această poziţie [8].

NOTE
[1] Florovsky, Pr. George, The Boundaries of the Church (Hotarele Bisericii) (Collected Works, Vol. XIII, p. 36). „Strict vorbind, concluziile teologice ale învăţăturii Sfântului Ciprian nu au fost respinse niciodată. Chiar şi Fericitul Augustin era destul de apropiat de Sfântul Ciprian. El era în dispută cu Donatiştii, nu cu Sfântul Ciprian, şi nu l-a combătut; într-adevăr, argumentele sale au fost legate mai mult de concluzii şi măsuri practice. În raţionamentul său despre unitatea Bisericii, despre unirea în dragoste, ca o condiţie necesară şi hotărâtoare a puterii mântuitoare a Tainelor, Fericitul Augustin de fapt doar repetă cu alte cuvinte ceea ce a zis Sfântul Ciprian”.

[2] Ibid. p. 42. Acesta este pentru Fericitul Augustin deoarece „despărţirea nimiceşte dragostea, iar fără dragoste cu neputinţă este mântuirea”.

[3] aux, Fr. John, Catholic Apologetics (Rockford,Illinois: Tan, 1990), p. 126.

[4] Adam, Karl, The Spirit of Catholicism (Spiritul Catolicismului) (New York: Macmillan, 1943), p. 190. „Afirmaţia că Biserica Catolică a ultimelor veacuri a dezvoltat ideile Sfântului Ciprian şi Fericitului Augustin, că ea „a întărit mereu principiul exclusivităţii şi astfel a limitat mereu Catolicismul” (Heiler) este în contradicţie cu faptele propriu-zise din istorie. Adevărul este că Biserica târzie a corectat rigorismul original al Sfinţilor Părinţi din vechime ai Egiptului şi a susţinut că harul lui Dumnezeu lucrează chiar şi în afara trupului Catolic (Sobornicesc). Tainele necatolice au puterea de a sfinţi şi a mântui, nu doar obiectiv ci şi subiectiv”. (p. 192).

[5] Declaraţia Sinodului Lateran zice: „Taina botezului […] săvârşită de oricine după invocarea rânduielii Bisericii, lucrează mântuirea”. (Concilium Lateranense IV, cap. I, De fide catholica).

[6] Παπαθανασίου, Το «Κατ’ Ακριβειαν» Βάπτισμα, p.196n.

[7] Vezi: Sinodul de la Trent, Perioada 1, Sesiunea VII, Canonul 4, unde se afirmă: „Si quis dixerit, baptismum, qui etiam datur ab haereticis in nomine Patris, et Filii, et Spiritus Sancti, cum intentione faciendi quod facit ecclesia, non esse verum batismum, anathema sit.” În teologia sacramentală Latină, se face o însemnată distincţie legalistă între „puterea hirotoniilor” şi „puterea jurisdicţiei”. În temeiul acestei despărţiri teoretice a puterilor, Romano-Catolicii recunosc valabilitatea tainelor schismaticilor şi ereticilor „atâta timp cât natura acestora cere doar puterea hirotoniilor, nu puterea jurisdicţiei”. Adam, Karl, The Spirit of Catholicism, p. 191.

[8] Παπαθανασίου, Το «Κατ’ Ακριβειαν» Βάπτισμα, p.196n.

Taina Botezului şi unitatea Bisericii.
Conceptul de „unitate baptismală” în viziunea ortodocşilor ecumenişti
de Preot Peter Alban HEERS

Articole asemanatoare:

1. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea IV
2. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea III
3. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea VI
4. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea I
5. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea V