Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea III

Schisma teologică de la Vatican II

Astfel am ajuns la Romano-catolicismul contemporan şi hotărârile celui de-al Doilea Conciliu de la Vatican Aceste hotărâri, legate de teologia botezului, sunt văzute de Romano-Catolici ca fiind rodul muncii acelor teologi care „fac loc teologic pentru deschiderea ecumenică”. Scampini, Pr. Jorge A, OP, [1]. Analizând hotărârile de la Vatican II, Părintele John Meyendorf ne aduce în atenţie două aspecte ale noilor hotărâri ale Romei – hotărâri care puse laolaltă creează neînţelegeri teologice fundamentale. Pe de o parte, precum se menţionează în Hotărârea Bisericii (III, 22), acei episcopi care nu au comuniune cu tronul Romei nu au nici un fel de autoritate dogmatică. Pe de altă parte, există taine „valabile” săvârşite în afara Romei, încât se poate accepta ideea unei comuniuni nedesăvârşite [2] şi a unei practici mărginite de comuniunea în taine cu creştinii despărţiţi. Punând laolaltă aceste două idei, apare „o înţelegere legalistă a Bisericii, ca o instituţie mondială de control şi securitate dogmatică, despărţind pe Hristosul Tainelor de Adevărul dogmatic”.

Prin urmare, „se creează o schismă teologică între prezenţa sacramentală a lui Hristos şi descoperirea Sa ca singurul Adevăr […] autoritatea de exprimare a învăţăturii dogmatice [fiind] despărţită de realitatea Tainelor” [3].

NOTE

[1] «Mărturisim un botez spre iertarea păcatelor»: De la crezul Bisericii, la provocarea de a accepta un alt crez, precum Hristos ne-a acceptat pe noi (cf. Rom. 15:7), o prelegere ţinută la Comisia Plenară a Comitetului pentru Credinţă şi Ordine, la întrunirea din 28 iulie – 6 august 2004 ţinută la Kuala Lumpur, Malaezia, nota 15. În particular, el citează „contribuţiile făcute înainte de Vatican II de către teologii asociaţi cu mişcarea «ecumenismului spiritual», care a răsărit la Lyon, sub inspiraţia lui P Couturier. Vezi P. Michalon, L’étendue de l’Église, Irenikon 20 (1947), pp. 140-163; L Richard, Une thèse fondamentale de l’oecuménisme: le baptême, incorporation visible à l’Église’ în Nouvelle revue théologique 74 (1952), pp. 485-492. Există şi o recunoaştere largă a contribuţiei Cardinalului A. Bea în timpul Conciliului…

[2] Vezi capitolul 1, nr. 3 din Hotărârea asupra Ecumenismului (Decree on Ecumenism). Acolo citim: „Căci oamenii care cred în Hristos şi au fost botezaţi corect sunt într-un fel de comuniune, imperfectă, cu Biserica Catolică”. Iar mai apoi, citim: „Acei fraţi despărţiţi de noi poartă şi ei multe lucrări liturgice ale religiei creştine. În feluri care diferă potrivit stării fiecărei Biserici sau comunităţi, aceste acţiuni liturgice mai mult ca sigur pot, cu adevărat, da naştere unei vieţi în har, şi, trebuie spus, pot asigura accesul la comuniunea mântuirii. Prin urmare, Bisericile şi comunităţile despărţite, deşi credem că suferă de deficienţele deja menţionate, nu au fost în nici un fel lipsite de însemnătate şi importanţă în taina mântuirii. Pentru că Duhul lui Hristos nu s-a oprit să le mai întrebuinţeze ca mijloace de mântuire, trăgându-şi eficacitatea din însăşi deplinătatea harului şi adevărului încredinţate Bisericii Catolice” (sublinierile ne aparţin). Mai mult, schisma teologică de care vorbeşte Pr. Meyendorf este pusă cel mai bine în evidenţă atunci când slujirea şi rugăciunea în comun este interzisă pentru a exprima unitatea, însă este cerută pentru a dobândi harul: „Expresia unităţii interzice în general slujbele (închinarea) în comun. Harul, spre a fi dobândit, cere uneori aceasta” (vezi cap. 2 nr 8). Aceasta, deoarece unitatea nu se exprimă în Euharistie, ci în presupusul vicar al lui Hristos pe pământ, Papa.”

[3] Ορθόδοξος Θεώρησις της Β’ Συνόδου του Βατικανού, Επιμέλεια Μαρίας Δ. Σπυροπούλου, Αθήναι 1967. Άρθρα που περιλάμβάνονται από τους εξής συγγραφείς: Αγουρίδου Σ., Αλιβιζάτου Α., Clement O., Evdokimov P., Zander L., Ιωαννίδου Β., Καλογήρου Ι., Καρμίρη Ι., Kniazeff A., Ματσούκα Ν., Meyendorf J., Νησιώτη Ν., Ροδοπούλου Π., Schmemann A., Scrima A., pg. 79. Aşa cum arată în mod corect Pr. Meyendorf, „nu există nici un obstacol esenţial în calea comuniunii în Taine în „acele cazuri în care «valabilitatea» tainei în comunitatea de altă credinţă (dogmă) este recunoscută” (pag. 80) nu este una nouă. Mai degrabă, a fost una dominantă în lumea protestantă vreme de secole, confirmând doar, în mod remarcabil, vestita afirmaţie a lui Alexei Homiakov: „Papismul a fost protestant chiar de la începuturile sale”.

Taina Botezului şi unitatea Bisericii.
Conceptul de „unitate baptismală” în viziunea ortodocşilor ecumenişti
de Preot Peter Alban HEERS

Articole asemanatoare:

1. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea IV
2. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea II
3. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea V
4. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea I
5. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea VI