Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea IV

Recunoaşterea botezului ereticilor per se de către ortodocşii ecumenişti

Atingând, astfel, punctele de interes ecleziologic ale teologiei sacramentale Latine, putem înţelege mai bine acordurile şi declaraţiile recente ale ortodocşilor ecumenişti. Deşi existau unii ortodocşi răsfiraţi care, chiar şi înainte de Vatican II, susţineau per se legitimitatea „botezului” neortodox [1], sub influenţele acestui conciliu şi a „deschiderii” sale către noi posibilităţi, numărul lor a crescut dramatic.

Încă din 1975, Arhiepiscopul Athenagoras Kokkinakis al Thiateirei şi Marii Britanii (din Patriarhia Ecumenică) în „Mărturisirea de la Thiateira” încuviinţată şi binecuvântată sinodal, declara că: „Toţi Creştinii cred în acelaşi Botez, prin care toţi au devenit mădulare ale Trupului Său, Biserica” [2]. După zece ani, teologul mirean de atunci Ioan Zizoulas (astăzi Mitropolit al Pergamului), a propus discutarea „limitelor Bisericii în temeiul unităţii baptismale” [3]. El a declarat că botezul este cel ce delimitează hotarele Bisericii, şi că toţi Creştinii sunt botezaţi. Şi continuă: „În botez, chiar dacă există o ruptură, o despărţire, o schismă, se poate vorbi încă de Biserică” [4].

Şase ani mai târziu, la Balamand în Liban s-a formulat de acum vestita „Hotărâre de la Balamand”. Declaraţiile sale susţin existenţa unui „botez comun”, bineînţeles sub influenţa Conciliului II Vatican:

13) … de la Conferinţele Pan-Ortodoxe şi Conciliul al Doilea Vatican, redescoperirea şi reacordarea valorii cuvenite Bisericii ca o comuniune, atât din partea ortodocşilor cât şi a catolicilor, a modificat radical perspectivele şi, astfel, atitudinile. De fiecare parte, se recunoaşte că ceea ce Hristos a încredinţat Bisericii Sale – mărturisirea credinţei apostolice, participarea în aceleaşi taine, mai presus de toate o singură preoţie jertfind singurul Trup al lui Hristos, succesiunea apostolică a episcopilor – nu poate fi considerată proprietatea exclusivă a uneia dintre Bisericile noastre. În acest context, este limpede că rebotezarea trebuie evitată.

În urma trădătoarei Hotărâri de la Balamand, Primatul Bisericii din Constantinopol a venit la rându-i cu o declaraţie de „unitate baptismală”. În Declaraţia Comună de „Chemare la Unitate” a Papei Ioan Paul al II-lea şi a Patriarhului Bartolomeu din 29 iunie 1995, s-a făcut următoarea afirmaţie: „O concepţie sacramentală comună a purces, a dăinuit şi a trecut de-a lungul timpului, prin succesiune apostolică [...] Aşadar, ne îndemnăm credincioşii catolici şi ortodocşi să reîntărească spiritul de frăţietate care izvorăşte din botezul cel unul şi din participarea la viaţa sacramentală”.

Mitropolitul Maxim al Aenos-ului (Patriarhia Ecumenică), un susţinător înfocat al Hotărârii de la Balamand, crede şi el că învăţătura ortodoxă recunoaşte per se botezul neortodox. El a declarat următoarele în gazeta sa eparhială: „Atunci când mărturisim credinţa întru un botez spre iertarea păcatelor, nu înţelegem prin aceasta botezul ortodox, ci orice botez creştin […] Ortodoxia şi Romano-catolicismul, cele două biserici surori din vechime continuă să îşi recunoască una alteia botezul, precum şi celelalte taine săvârşite în aceste biserici […] Rebotezarea de către ortodocşi a creştinilor botezaţi neortodox este inspirată de îngustimea minţii, fanatism şi bigotism […] Este o nedreptate săvârşită împotriva botezului creştin, chiar o hulă împotriva Sfântului şi Dumnezeiescului Duh care lucrează în orice botez creştin” [5].

Mitropolitul Maxim, Episcopul Dimitrie al Xanthului, Pr. Alexander Goliţin, Pr. Alkiviadis Calivas, profesorul John Erickson şi alţii au fost printre reprezentanţii ortodocşi care au iscălit Declaraţia de acord Nord-Americană a Comisiei Teologice Ortodox – Catolice, asupra „Iconomiei Botezului şi Tainelor”. Emisă în 1999, aceasta a fost o încercare de a răspunde criticilor Acordului de la Balamand, şi pentru a da o replică criticilor iconomiei sacramentale. În afară de defăimarea Sfântului Nicodim Aghioritul ca „inovator” pentru învăţăturile sale în ce priveşte iconomia, Comisia a declarat următoarele:

Membrii ortodocşi şi catolici ai Comisiei noastre recunosc, în ambele noastre tradiţii, o învăţătură comună şi o credinţă comună într-un singur botez, în pofida unor variaţii de practică care, credem noi, nu afectează substanţa tainei. Suntem prin urmare îndemnaţi să declarăm că ne recunoaştem unii altora botezul ca fiind unul şi acelaşi. Această recunoaştere are evidente implicaţii ecleziologice. Biserica este în sine mediu şi efect al botezului. Această recunoaştere cere fiecărei părţi participante în dialogul nostru să admită o realitate eclezială în cealaltă [...] În realitatea comună a botezului, descoperim temelia dialogului nostru, precum şi tăria şi stăruinţa rugăciunii Domnului Iisus „ca toţi să fie una”. Aici, în cele din urmă, se găseşte baza pentru întrebuinţarea modernă a expresiei „biserici surori” [6].

NOTE

[1] Vezi, de pildă, Anton Kartaşev († 1960), profesor de istorie a Bisericii la Şcolii Teologice Sfântul Serghie din Paris, Franţa, Unirea creştinilor: Problema ecumenică în conştiinţa ortodoxă (Paris: YMCA Press, fără dată), retipărită de Protopresbiter Mihail Pomazanski, Selected Essays, The Church of Christ and the Contemporary Movement for Unification in Christianity, Jordanville, NY: Holy Trinity Monastery, 1996, p. 228. Profesorul Kartaşev scrie: „Chiar şi comunităţile protestante, întrerupând fără milă contactul cu succesiunea apostolică ierarhică şi sfânta tradiţie vie a Bisericii, dar păstrând Taina Botezului în numele Sfintei Treimi, continuă prin această poartă mistagogică să îşi introducă membrii în sânul nevăzutei Biserici a lui Hristos celei una şi să le împărtăşească acelaşi Har al Sfântului Duh. Toate acestea asigură bazele pentru a ridica chestiunea unei uniri a bisericilor în temeiul drepturilor lor egale în realismul lor mistic, şi nu pe baza unui «uniatism», cum ar fi reunirea ereticilor cu Ortodoxia. Reunificarea bisericilor trebuie să fie o manifestare şi o întrupare concretă într-o realitate văzută a unei unităţi existente, nevăzute, a Bisericii”.

[2] Kokkinakis, Athenagoras, The Thyateira Confession (London: The Faith Press, 1975), p. 62.

[3] Zizoulas, John D. (astăzi Mitropolit al Pergamului, Patriarhia Ecumenică) Orthodox Ecclesiology and the Ecumenical Movement by, Sourozh Diocesan Magazine (England), august 1985, vol. 21, p. 23. „Dacă luăm în considerare canoanele Bisericii primare, atunci putem vorbi de hotarele Bisericii pe baza, aş sugera, a unităţii baptismale. Prin aceasta înţeleg că botezul este un astfel de punct hotărâtor în existenţa noastră, încât automat creează un hotar între starea înainte de botez şi de după botez: dacă te botezi, încetezi de îndată să mai fii ceea ce erai. Mori, precum zice Sfântul Pavel, pentru cele trecute şi astfel apare o nouă stare. Botezul creează un hotar Bisericii. Acum, în ce priveşte acest hotar baptismal, e de conceput că pot exista diviziuni, însă orice despărţire în interiorul acestor hotare nu este aceeaşi cu despărţirea dintre Biserică şi cei din afara hotarului baptismal. Cred că trebuie să luăm în serios graniţele baptismale ale Bisericii şi să acceptăm că în afara botezului nu există Biserică. În botez, chiar dacă este o ruptură, o despărţire, o schismă, încă se poate vorbi de Biserică. Chiar şi dacă luaţi ca bază modelul Euharistic, veţi vedea că acesta se aplică fiecărui creştin. Să luăm ca exemplu Liturghia Bisericii primare: până în momentul citirii Scripturilor, sau, precum avem încă astăzi în Liturghie, până la sărutarea păcii care este simbolul unităţii de dragoste şi la Crez, care este simbolul unităţii de credinţă – până în acest moment se putea concepe ca cineva să participe la Liturghie şi apoi să nu i se îngăduie să mai stea din diverse motive (ca o pocăinţă, de pildă, sau dacă era catehumen). El pleca înainte de săvârşirea Tainei. Aceasta ne sugerează că putem înţelege dezbinările din Biserică ca având loc exact în aceste momente: fie la sărutarea păcii, fie la Crez. Dacă nu ne aflăm în poziţia de a ne iubi unul pe altul şi să mărturisim aceeaşi credinţă, atunci se petrece o întrerupere în părtăşie (comuniune). Însă această ruptură nu înseamnă că cineva cade în afara tărâmului Bisericii. Ortodocşii, cel puţin după cum înţeleg eu, participă la mişcarea ecumenică ca la o mişcare a creştinilor botezaţi dar care se găsesc în dezbinare, deoarece nu pot exprima împreună aceeaşi credinţă. În trecut, aceasta s-a petrecut din cauza lipsei de dragoste care acum, slavă Domnului, a început să dispară”.

[4] Ibid.

[5] Mitropolitul Maxim al Pittsburgh-ului, The Journal of the Diocese of Pittsburgh, The Illuminator, 1995.

[6] Baptism and Sacramental Economy, An Agreed Statement of The North American Orthodox-Catholic Theological Consultation, St. Vladimirs Orthodox Seminary, Crestwood, New York, 3 iunie, 1999.

Taina Botezului şi unitatea Bisericii.
Conceptul de „unitate baptismală” în viziunea ortodocşilor ecumenişti
de Preot Peter Alban HEERS

Articole asemanatoare:

1. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea II
2. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea V
3. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea III
4. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea VI
5. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea I