Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea VI

Vai, ce mult lipseşte limpezimea şi discernământul cu care vorbeşte Sfântul Atanasie! Şi aceasta fiindcă este o contradicţie interioară de neînchipuit în viziunea papist-ecumenistă privind botezul Bisericii. Suntem încurajaţi să credem într-o antinomie [1], într-o deformare a realităţii mai presus de raţiune, pentru a ne conforma formelor înşelătoare ale vieţii apostate apusene [2]. Din păcate „unitatea baptismală” reprezintă gândirea dominantă în cercurile ecumenice care cuprind şi pe ortodocşii ecumenişti. Aici şade marea dramă a „mărturisirii ortodoxe” în rândul mişcării ecumenice. Îmbrăţişând aşa-numita teorie a „unităţii primordiale” în „unicul botez comun”, ortodocşii ecumenişti au pus mila mai presus de adevăr, aducând dezbinare din lăuntrul Bisericii [3].

Ce ne rămâne de făcut acum, în faţa acestei necredinţe? Precum în trecut, când „pogorămintele se arătau primejdioase pentru bună-starea turmei Ortodoxe, deschizând porţile lupilor celor din afară, încurajând nepăsarea şi apostazia” [4], Biserica trebuie să „întrebuinţeze acrivia” [5] în primirea neortodocşilor. Un arhiereu contemporan scria – şi astfel îmi voi încheia observaţiile: „Când există astfel de nedumeriri, trebuie să se aleagă rigorismul drept singura cale ce păstrează adevărul: toţi cei ce cad în erezie sunt în afara Bisericii şi Sfântul Duh nu lucrează pentru a-i îndumnezei” [6].

Epilog: O mărturie de credinţă

La puţine zile după prezentarea acestui articol, a fost anunţat încă un acord ecumenist: Biserica Evanghelică din Germania (EKD) – denominaţiunea predominant protestantă, şi Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului au semnat o declaraţie comună prin care îşi recunosc botezul una alteia. Acordul a fost rezumat într-un articol apărut la 6 octombrie 2004, în Ştirile Ecumenice Internaţionale (Ecumenical News International), după cum urmează: „În urma acordului anunţat după întrunirea din septembrie de la Istanbul, creştinii care se convertesc de la o denominaţie la alta nu vor mai fi botezaţi din nou. Deşi între bisericile noastre încă nu există comuniune, îi privim pe membrii celeilalte ca fiind botezaţi, iar în cazul unei schimbări de credinţă, respingem efectuarea unui nou botez”. Declaraţia a fost semnată de către Mitropolitul Augustin al Germaniei din partea Patriarhiei Ecumenice, respectiv Rolf Koppe conducătorul relaţiilor externe, din partea EKD.

Dr. Dagmar Heller, reprezentantul EKD responsabil cu ecumenismul a declarat: „În timpul negocierilor, Mitropolitul Augustin a arătat cum de mulţi ani în Germania, Patriarhia Ecumenică nu a botezat noii convertiţi. Însă semnarea acestui document contribuie la reducerea neînţelegerilor şi prejudecăţilor”. În acelaşi an, o importantă conferinţă susţinută de Consiliul Mondial al Bisericilor a subliniat însemnătatea recunoaşterii reciproce a botezului, considerată de unii a oferi în momentul de faţă cea mai promiţătoare cale de promovare a unirii bisericilor. Legat de acestea, în anul 2003 secretarul general al CMB de atunci, Konrad Raiser, „proorocea”: „Va avea loc o Revoluţie copernicană în dialogul ecumenic dacă bisericile îşi vor recunoaşte cu adevărat botezul una alteia”.

Există aici câteva probleme importante de observat şi de analizat. Mai întâi de toate, aceste acorduri merg pe o cale bătătorită, adică recunoaşterea botezului neortodox per se (în sine şi prin sine, separat de convertirea la Ortodoxie), excluzând chiar lucrarea iconomiei, de vreme ce aici iconomia a devenit regulă. Căci ce rost mai are a „iconomisi” şi a plini, dacă deplinătatea harului din botez se găseşte deja în rândul neortodocşilor?

În al doilea rând, spre deosebire de acele hotărâri de la Balamand şi din S.U.A., acest acord a fost ratificat în Fanarul Constantinopolei şi semnat de episcopul unei Biserici locale. În trecut, pentru a linişti criticile, s-a spus că aceste hotărâri ecumeniste erau doar sugestii făcute de teologi în cadrul dialogurilor şi nu hotărâri ale episcopilor locali. La înţelegerile iscălite în Germania şi în Australia, avem de-a face nu cu comisii de teologi sau cu acorduri teologice care nu sunt încă puse în aplicare, ci cu eparhii locale (Biserici) sub episcopi care semnează mărturisiri de credinţă. Aceştia din urmă „cred şi mărturisesc” o identitate între Botezul Ortodox şi cel eretic, socotindu-le deopotrivă „un botez” din Simbolul Credinţei (Crezul de la Niceea). Aceasta este o tăgăduire directă a credinţei fiecărui creştin ortodox „întru un botez spre iertarea păcatelor” şi a credinţei că „una biserică” din Crez este Biserica Ortodoxă.

Fiecare creştin ortodox trebuie să-şi pună acum întrebarea: Crezi şi mărturiseşti că botezul ortodox şi cel neortodox sunt unul şi acelaşi – sunt amândouă „un botez spre iertarea păcatelor”? Dacă se crede că „unul botez” mărturisit în Simbolul Credinţei este acelaşi cu acel „botez” săvârşit de neortodocşi, înseamnă că şi „una Biserică” este asemuită cu o „biserică” căreia îi aparţin şi neortodocşii.

Mai mult, dacă neortodocşii sunt botezaţi întru moartea şi învierea lui Hristos şi s-au „îmbrăcat cu Hristos” în botez, atunci nu le lipseşte nimic din Harul lui Dumnezeu şi, cu siguranţă, singurele lucruri care îi împiedică să se împărtăşească cu Sfintele Taine împreună cu Ortodocşii sunt prejudecăţile şi neînţelegerile. Căci dacă adevărul dogmatic nu mai este un criteriu pentru apartenenţa la Biserică, nu mai există motive în afara „neînţelegerilor şi prejudecăţilor” pentru a ne opri de la unire.

Ne putem aştepta să se afirme că rânduielile ortodoxe nu s-au încălcat, de vreme ce primirea neortodocşilor «κατ’ οικονομίαν», prin Mirungere, a fost norma vreme de decenii şi va continua să fie. Dacă obiceiul nu s-a schimbat – pogorământ combătut de învăţăturile Sfântului Nicodim Aghioritul -, felul în care este înţeles acest obicei s-a schimbat cu siguranţă. Alţii îndreptăţesc acum hotărârile ecumeniste pe temeiul că Ortodocşii consideră botezul heterodox a fi un botez «ἑν δυνάμει» (potenţial), şi nu unul «ἑν ἐνεργεία» (activ). În afară de faptul că aceasta nu se afirmă nicăieri în vreun acord comun, astfel Ortodocşii par precum Iezuiţii, zicând un lucru şi gândind altul, „botezul «ἑν δυνάμη»” (potenţial) nu este pomenit în vreo învăţătură a Sfinţilor Părinţi. Ce Părinte a vorbit vreodată de existenţa tainelor «ἑν δυνάμη» în rândul neortodocşilor?

Iubiţi creştini ortodocşi, mărturia Sfintelor Canoane şi a Sfinţilor Părinţi este limpede. Canonul Apostolic 46 spune: „Episcopul sau preotul, ereticesc botez primind, sau jertfă, a se caterisi poruncim. Că «ce conglăsuire este lui Hristos cu Veliar? Sau ce părtăşie are cel credincios cu cel necredincios?»” (II Corinteni 6:15) iar Canonul Apostolic 47 hotărăşte: „ Să se caterisească episcopul sau preotul, ce va boteza din nou pe cel ce are Botez după adevăr, sau de nu îl va boteza pe cel spurcat de către cei necinstitori de Dumnezeu, şi să se socotească drept unul ce-şi bate joc de Crucea şi de moartea Domnului şi nu osebeşte pe arhierei de falşii arhierei”.

Mai important, totuşi, chiar decât natura anti-canonică a acestor acorduri este faptul că deosebirile fundamentale în credinţă nu mai pot împiedica unirea efectivă cu neortodocşii. Ceea ce se petrece astăzi nu este decât o „unire mincinoasă”, o falsă unitate, prin unirea falselor biserici în „botezul cel unul” al Bisericii. Noua mărturisire de credinţă susţine că „unul Botez” este orice botez, fie că este săvârşit înlăuntrul sau în afara Bisericii, fie de un ortodox sau de către un neortodox, fie conform formei apostolice sau nu. Mai mult, acest nou crez susţine, de vreme ce împărtăşim acelaşi „botez” şi ne bucurăm de aşa-zisa „unire nedeplină” cu neortodocşii -, că şi aceştia sunt membri ai Bisericii – chiar dacă unii cu oarecari „lipsuri ecleziastice”.

Fiecare creştin ortodox dar mai ales fiecare păstor ortodox este chemat să se opună cu cuvântul şi fapta acestei „noi mărturisiri de credinţă”, spre „a fi gata pururea spre răspuns la tot cel ce cere vouă cuvânt, pentru nădejdea care este în voi” (I Petru 3:15).

NOTE

[1] Vezi: Callam, Neville, Introducing One Baptism: Towards Mutual Recognition of Christian Initiation (Faverges II/Revised), o prelegere prezentată Comisiei Plenare a Comitetului pentru Credinţă şi Ordine, la întrunirea ţinută la 28 Iulie – 6 August 2004, la Kuala Lumpur, Malaezia. Acolo, dl. Callam, interpretând declaraţia asupra Botezului, Euharistiei şi Slujirii [BEM, Faith and Order Paper Nr. 111, Geneva: World Council of Churches, 1982] declară: „Deoarece botezul se petrece în comunităţi confesionale distincte, credinţa bisericii, aşa cum este exprimată în acea comunitate în care se botează o persoană, este cea care determină – fie intenţionat, fie conjunctural – identitatea confesională a celui botezat” (§52). Deoarece aceste comunităţi nu sunt în comuniune deplină unele cu altele, rezultă un paradox, şi anume că „în timp ce Botezul îi uneşte pe creştini în Trupul lui Hristos, care este Unul, în acelaşi timp, botezul în cadrul unei anumite comunităţi confesionale delimitează; aceasta înseamnă că cel botezat are parte de ne-unire cu creştinii celorlalte confesiuni”. L-am întreba pe d-l Callam cum pot fi cei botezaţi în Hristos neuniţi între ei? Prin aceasta, ar trebui să fie limpede că „unul botez” nu este şi „toate (aşa-zisele) botezuri”, de vreme ce, dacă acestea ar fi botezuri adevărate l-ar aduce pe credincios în unire, atât orizontal cât şi vertical, cu Hristos şi cu Biserica. Vezi şi Scampini, Pr. Jorge A, OP, ‘We acknowledge one baptism for the forgiveness of sins’: „Acest «da» al credinţei exprimat în botez care ne face mădulare ale lui Hristos şi ale Bisericii celei una, este un «da» universal… Acest «da» ne întrupează în Biserica cea una… Pentru un catolic, o persoană botezată se mântuieşte în ciuda faptului că este Ortodox, Anglican, Lutheran, Reformat sau Metodist. În acea comunitate creştină aparte a fost exprimat «da»-ul credinţei. Părţile separate ale Bisericii celei una sunt, în pofida păcatului creştinilor, în slujba tainei unice a mântuirii… Astfel, în ciuda diviziunilor şi condamnărilor reciproce, toate comunităţile celor botezaţi cu un botez adevărat sunt în comuniune cu acest «da» al credinţei… Totuşi, pe lângă acest «da» unificator, inspirat divin şi transcendent, care ne aduce în comuniune cu Hristos şi în trupul Său, intervine un alt «da», pricinuitor de dezbinare si schismă. Acest al doilea «da» este un răspuns la interpretările particulare ale revelaţiei date în forma confesiunilor… Prin botez devenim creştini care sunt şi Catolici, Ortodocşi, Anglicani, sau orice altceva. Primul «da» ne dă posibilitatea de a primi realitatea harului comun tuturor creştinilor, însă al doilea «da» ne duce înspre o perpetuare a semnelor despărţirii… Este prin urmare esenţial pentru comunităţile creştine să fie mai motivate de dorinţa de adevăr decât de fixaţia închisă şi pătimaşă asupra tradiţiilor lor confesionale” (sublinierile ne aparţin). Oare nu este teoria pr. Scampini altceva decât o formulare limpede a teoriei eretice a ramurilor, exprimată în termeni romano-catolici? Oare nu spune că Ortodoxia este doar una din multe alte confesiuni, şi prin agăţarea de „da”-ul nostru specific, ridicăm obstacole în calea unităţii şi ne împotrivim voii lui Dumnezeu? Spunând da particularităţilor Ortodoxiei, pretinde el, spunem nu unităţii Bisericii. Aşadar, nu este aceasta o răstălmăcire a adevărului, potrivnică unei mărturisiri Ortodoxe de credinţă şi a Predaniei Bisericii?

[2] Vezi: Scampini, Pr. Jorge A, OP, ‘We acknowledge one baptism for the forgiveness of sins’: „Totuşi, mi se pare clar că, în timp ce în trecut s-a încercat să se răspundă unor situaţii concrete, s-a dovedit că sunt imposibil de prevăzut toate cerinţele pe care le ridică noile situaţii nemaiîntâlnite, făcând poate necesară punerea în evidenţă a altor aspecte ce implică botezul”.

[3] Pr. Gheorghi Florovski a fost o excepţie notabilă. A respins formal şi cu tărie asemenea teorii, ale dez-unirii existente, precum teoria protestantă a ramurilor şi a unităţii primordiale într-un botez comun (evidenţiată de curând în Romano-Catolicism), deoarece amândouă aceste eforturi irenice şi ecumenice de a găsi un numitor comun alterează sau diminuează scandalul «dez-unirii», pe care el socotea că este mai bine a-l înfrunta direct şi îl explica în termenii „adevărata Biserică, [cea Ortodoxă], şi sciziunile”. Respingea orice critică a concepţiei sale mai mult Ciprianice decât Ştefanice asupra unităţii ecleziologice şi sacramentale, astfel: «Intransigenţa nu este altceva decât un alt nume, depreciativ, pentru convingere». Şi continua: «Despărţirea face parte din crucea noastră». În altă parte a scris, tipic pentru el: «Mila nu trebuie niciodată să se împotrivească adevărului». Vezi: Williams, George H., “The Neo-Patristic Synthesis of Georges Florovsky” în George Florovsky: Russian Intellectual, Orthodox Churchman, Andrew Blane, Editor (Crestwood, NY: St. Vladimir’s Seminary Press, 1993), p. 313.

[4] Ware, Eustratios Argenti, pp. 85.

[5] Ibid.

[6] Mitropolit Ierothei (Vlahos) al Nafpaktei, Ekklesiastike Parembase, Nr. 71, decembrie 2001

Taina Botezului şi unitatea Bisericii.
Conceptul de „unitate baptismală” în viziunea ortodocşilor ecumenişti
de Preot Peter Alban HEERS

Articole asemanatoare:

1. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea IV
2. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea III
3. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea II
4. Erezia Ecumenistă a botezului comun – Partea V
5. Erezia Ecumenista a botezului comun – Partea I