Evanghelia zilei de Vineri in Saptamana a IV-a dupa Pogorarea Duhului Sfant

“În vremea aceea mergea Iisus sâmbăta printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit şi au început să smulgă spice şi să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis către Dânsul: iată ucenicii Tăi fac cea ce nu se cade să facă sâmbăta. Iar El le-a răspuns: au n-aţi citit ceea ce a făcut David când a flămânzit el şi cei ce erau împreună cu dânsul? Cum a intrat în casa Domnului şi a mâncat pâinile punerii înainte, care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor care erau cu dânsul, ci numai preoţilor? Sau n-aţi citit în lege, că preoţii, sâmbăta, în templu calcă sâmbăta şi sunt fără de vină? Eu însă vă spun vouă că aici se află Acela care e mai mare decât templul; dacă aţi fi ştiut voi ce înseamnă: Milă voiesc, iar nu jertfă, n-aţi fi osândit pe cei nevinovaţi; căci Domn este Fiul Omului şi al sâmbetei” (MATEI 12,1-8).

Sfântul Evanghelist Luca adaugă următoarea completare la cele relatate de Sfântul Evanghelist Matei, astfel: “Şi a fost că într-o sâmbătă – a doua după Paşti – El trecea prin holde, iar ucenicii Lui smulgeau spice şi le mâncau frecându-le în palme” (LUCA 6,1).

Se pune următoarea întrebare: Cum, Cel ce prevedea totul, îi conducea pe ucenicii Săi prin acest loc, dacă numai voia să păzească Sâmbăta? El nu voia s-o mai păzească pentru motive mari. Se vede peste tot că El nu Se reţine s-o păzească decât atunci când avea un scop legitim, ca să facă să înceteze legea fără a scandaliza pe nimeni. Mai era un loc unde a arătat că nu mai vrea s-o păzească, ca de exemplu atunci când a făcut tină şi a uns ochii orbului din naştere, după care a zis: -”Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez” (Ioan 5,17).

Iisus Hristos Se purta cu această smerenie pentru a-L slăvi pe Dumnezeu Tatăl şi pentru a înlătura slăbiciunea poporului. Acest lucru îl face Iisus în această pericopă evanghelică, atunci când se scuză de călcarea sâmbetei, prin nevoia de hrană pe care o aveau ucenicii Săi; ori ceea ce este în mod evident păcat nu se scuză prin nici un motiv. Un ucigaş nu se poate scuza prin mânia sa, nici un adulter prin patima sa. Cum nu era aici vorba de un lucru rău, nevoia în care erau Apostolii putea să fie îndeajuns pentru a-i scăpa de greşeală. 

După cum reiese din această pericopă evanghelică, fariseii, în acest caz, nu păreau aşa de răi, ca de obicei, cu toate că prezenţa Mântuitorului i-ar fi putut determina la un astfel de gest. Ei se mulţumesc să amintească simplu răul pe care-l reproşează ucenicilor; pe când Iisus Hristos a vindecat pe un om care avea mâna uscată, sunt văzuţi împinşi de o mânie atât de mare, încât ei s-au hotărât să-L omoare pe Iisus. De unde vine această diferenţiere a faptelor Mântuitorului?

Răspunsul este următorul: atunci când ei nu văd nimic strălucitor în faptele lui Iisus Hristos, ei sunt puţin mai blânzi; dar atunci când ei văd vindecări minunate, devin cruzi şi furioşi. Atât de mari duşmani erau ei în ceea ce priveşte mântuirea oamenilor. Iisus îi apără pe ucenicii Săi şi îl alege ca exemplu pe regele şi Proorocul David, în alte cazuri, pe alţi prooroci. Când însă Se apără pe Sine Însuşi, El Îl alege ca model pe Tatăl Său Cel ceresc. Iisus, când vorbeşte de David, nu-l laudă pe acesta niciodată; aceasta, pentru că se trăgea din neamul regelui David. Dacă fariseii ar fi fost mai blânzi şi mai compătimitori, Iisus Hristos i-ar fi scuzat pe ucenicii Săi prin foamea pe care o sufereau, dar fiindcă erau duri şi neomenoşi, le-a dat ca exemplu pe regele David, ca să nu mai aibă cuvânt de îndreptăţire.

Pe lângă Sfinţii Evanghelişti Matei şi Luca, Sfântul Evanghelist Marcu mai aduce o completare, amintindu-l pe arhiereul Abiatar (MARCU 2,26). Aici, Mântuitorul le arată că arhiereul a fost acela care i-a dat lui David pâinile punerii înainte pentru a-i apăra mai bine pe ucenici, arătând prin aceasta că un arhiereu nu numai că a permis această faptă, ci a contribuit chiar el însuşi la ea.

Va fi inutil să spunem că David era profet şi de aceea şi-a permis să mănânce din aceste pâini, pentru că profeţii nu aveau acest drept unic care le era rezervat numai preoţilor – Iisus menţionând clar acest adevăr. Dacă David ar fi ori cât de mare profet, el n-a fost preot şi n-avea acest drept. Chiar dacă l-ar fi avut, cei care l-au însoţit n-au fost nici profeţi, nici preoţi şi totuşi au mâncat şi ei din pâinile punerii înainte, acestea cu aprobarea arhiereului Abiatar. Dacă nevoia l-a scuzat pe David, ea trebuia cu atât mai tare să-i scuze pe Apostoli. Mai mult decât atât, cu cât David era mai mare, cu atât mai mult cei ce-l vor imita, vor fi iertaţi.  <<va urma>>

BIBLIOGRAFIE:
-1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD…;
-2. SFÂNTA EVANGHELIE …; EDITURA BISERICII ORTODOXE DIN MOLDOVA;
-3. SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – op.cit.

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Evanghelia zilei de Joi in Saptamana a IV-a dupa Pogorarea Duhului Sfant
2. Evanghelia zilei de Miercuri in Saptamana a V-a dupa Pasti
3. Evanghelia Zilei de Sâmbătă în săptamâna întâi după Rusalii – Matei 5, 42-48
4. Evanghelia zilei de Luni in Saptamana a V-a dupa Pasti
5. Evanghelia zilei de Marti in Saptamana a V-a dupa Pasti