Lecţia Nr.1 de Religie Ortodoxă pentru clasa a VI-a

RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ – CELE ŞAPTE CERERI

“Tatăl Nostru” este cea mai uşor de înţeles dintre toate rugăciunile, pentru că pe cât este de restrânsă în cuvinte, pe atât este de cuprinzătoare”.

Mântuitorul Nostru Iisus Hristos se retrăgea deseori cu ucenicii Săi pe munte şi le ţinea cuvântări despre ceea ce le este de folos pentru mântuire. Cele mai multe dintre acestea se găsesc în Noul Testament, sub titlul de PREDICA DE ME MUNTE.

Într-o zi, în timp ce se afla cu ucenicii Săi pe munte, unul dintre ei L-a rugat să-i înveţe să se roage. Atunci, Domnul nostru Iisus Hristos i-a învăţat rugăciunea TATĂL NOSTRU. Această rugăciune este foarte cuprinzătoare, pentru că în ea se întâlnesc toate cererile noastre pentru trebuinţele sufleteşti şi trupeşti, pe care noi le-am putea cere de la Dumnezeu. Ea se mai numeşte şi RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ pentru că vine de la Domnul nostru Iisus Hristos şi o găsim în Sfânta Scriptură în Sfânta Evanghelie după MATEI 6,9-13.

Rugăciunea TATĂL NOSTRU este formată din trei părţi:
-1. invocarea numelui lui Dumnezeu;
-2. cele şapte cereri;
-3. încheierea - cu un cuvânt de slavă adus lui Dumnezeu.

1. INVOCAREA: “Tatăl nostru Carele eşti în ceruri” (MATEI 6,9).
Prin cuvântul “Tată”, noi mărturisim că El este Tatăl tuturor oamenilor, iar noi suntem fiii Săi. Ce a vrut să spună Iisus prin cuvintele “Carele eşti în ceruri”? Aceste cuvinte ne arată o localizare a Tatălui, dar noi ştim că Tatăl este pretutindeni. Dumnezeu nu poate fi “în ceruri”, chiar şi numai pentru simplu motiv că “cerurile” nu existau înainte de Dumnezeu şi n-a existat nici un timp fără Dumnezeu. Prin această expresie se afirmă TRANSCENDENŢA lui Dumnezeu şi modul Său de a fi. El nu este material. Acest adevăr îl scot în evidenţă aceste cuvinte.

Dumnezeu este mai mult decât lumea. Dumnezeu este cauza lumii.

2. CELE ŞAPTE CERERI:
2.1. “Sfinţească-Se numele Tău” (MATEI 6,9).
Prima cerere este de fapt o promisiune a noastră, prin care arătăm că prin toate manifestările noastre, numele lui Dumnezeu va fi cinstit cum se cuvine, adică cu sfinţenie. Această promisiune se împlineşte trăind o viaţă curată, străduindu-ne ca prin fapte bune să ne împodobim cu virtuţi şi astfel să fie preamărit Dumnezeu – Izvorul virtuţilor.

2.2. “Vie împărăţia Ta” (MATEI 6,10).
Prin aceste cuvinte, noi cerem ca la sfârşitul veacurilor să fim locuitori ai Împărăţiei Sale celei veşnice, care se va instaura pe pământ. Dar această Împărăţie se vădeşte încă de pe acum, în sufletele noastre, prin dreptatea, pacea şi bucuria pe care trebuie să le propovăduim şi să le trăim.

2.3. “Facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ” (MATEI 6,10).
Noi cerem ca aici, pe pământ, să putem împlini voia lui Dumnezeu, imitându-i astfel pe sfinţii îngeri din ceruri. Arătăm astfel că ne supunem, cu nădejde, voii lui Dumnezeu.

2.4. “Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” (MATEI 6,11).
Din aceste cuvinte reiese că hrana noastră zilnică I-o datorăm în primul rând lui Dumnezeu şi de la El se cade s-o cerem. În unele versiuni se mai foloseşte expresia “cea spre fiinţă”, expresie care nu constituie a fi o erezie (învăţătură de credinţă falsă). Acestei expresii, Sfinţii Părinţi i-au imprimat şi o dimensiune duhovnicească, euharistică (cu referire la cea mai mare Taină a Bisericii Ortodoxe – SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE).

Despre importanţa Sfintei Împărtăşanii, Mântuitorul ne învaţă:
-”Eu sunt Pâinea Care S-a pogorât din cer” (IOAN 6,41);
-”Eu sunt Pâinea vieţii” (IOAN 6,48);
-”Eu sunt Pâinea cea vie, Care S-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este Trupul Meu” (IOAN 6,51). Noi cerem această “Pâine” astăzi, adică în fiecare zi.

2.5. “Şi ne iartă nouă greşalele noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri” (MATEI 6,12).
Limbajul folosit impune o diferenţiere semantică a acestui plural (greşalele). Spre deosebire de greşeli, care sunt simple erori sau abateri de la normă, greşalele înseamnă încălcarea datoriilor morale pe care oamenii le contractează nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi de semenii lor, atât prin răul pe care-l fac, cât şi prin binele pe care nu-l fac.

Mântuitorul ne mai arată aici că iertarea păcatelor noastre depinde de măsura în care şi noi, la rândul nostru, iertăm greşelile pe care alţii le-au făcut împotriva noastră.

2.6. “Şi nu ne duce pe noi în ispită” (MATEI 6,13).
Aici este în înţelesul de “nu ne lăsa să cădem în ispită” sau “fereşte-ne de prilejul ispitei”. De altfel, ispita nu e o cădere propriu-zisă, ci o încercare sau un examen prin care cineva poate să cadă; o probă de foc.

De aici mai putem înţelege că Îl rugăm pe Tatăl ceresc să nu ne pună la încercări pentru că nu ştim dacă rezistăm. Uneori Dumnezeu permite ca diavolul să ne ispitească, pentru a ne încerca şi a ne întări credinţa. Atunci ispitele ne sunt folositoare, pentru că ele ne smeresc, ajutându-ne să ne ispăşim păcatele chiar din viaţa aceasta. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne întărească în ispite, pentru a putea răbda cu tărie şi ieşi biruitori din ele.

2.7. “Ci ne izbăveşte de Cel-Rău” (MATEI 6,13).
În această ultimă cerere, ne rugăm lui Dumnezeu să ne izbăvească de diavol şi de armele lui, păcatele, întărindu-ne în faţa uneltirilor lui împotriva mântuirii noastre.

3. ÎNCHEIEREA: “Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin” (MATEI 6,13).
În încheiere, noi ne arătăm nădejdea că vom primi de la Tatăl nostru tot ceea ce I-am cerut. Cuvântul “AMIN!” înseamnă “Aşa este!” sau “Aşa să fie!”, fiind pecetea cu care încheiem rugăciunea.

REŢINEŢI:
1. Rugăciunea “Tatăl nostru” este cea mai de seamă dintre toate rugăciunile, dar şi cea mai cuprinzătoare.
2. Prin această rugăciune, noi ne rugăm împreună cu Iisus, cu înseşi cuvintele Sale.

AFLAŢI MAI MULT: Biserica întrebuinţează din cea mai adâncă vechime Rugăciunea Domnească la Sfânta Liturghie, precum şi la toate sfintele slujbe, fiindcă ea cuprinde tot ce trebuie să cuprindă o rugăciune. Rostind-o, ar trebui să simţim îmbrăţişarea îngerilor, pentru că nu mai numim pe Cel ce ne-a zidit: Dumnezeul nostru, ci Îi spunem Tatăl nostru. Tot creştinul, care crede drept, trebuie să ştie această rugăciune şi să o rostească în toate împrejurările vieţii sale (din ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTIN-ORTODOXĂ).

Expresia “în ceruri”, aşa metaforică precum e, are sens precis. Tatăl e “în ceruri”, acolo sus, de unde ne vede, de unde ne ajută, către care trebuie să tindem, să mergem la întâlnire. Orice progres, orice fel de desăvârşire presupune un loc sus. Orice înaintare presupune un urcuş. De aceea s-a imaginat şi metafora scară. Sus înseamnă şi acest “în ceruri”. Dar nu e neapărat un sus geografic (ANTONIE PLĂMĂDEALĂ).

APLICAŢII:
1. De ce este Rugăciunea Domnească atât de importantă?
2. Explică liber, cu cuvintele tale cererile din rugăciunea “Tatăl nostru”.
3. Ce trebuie să însemne pentru noi faptul că Dumnezeu este Tatăl nostru?
4. Tu îndeplineşti în viaţa de toate zilele cererea a cincea din Rugăciunea Domnească?

BIBLIOGRAFIE:
1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD…;
2. MUHA, Camelia – RELIGIE CREŞTIN-ORTODOXĂ – Caiet pentru elevi, cadre didactice şi părinţi – Clasa a VI-a; Editura “Sf. Mina” – 2008.

de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Şcoala cu clasele I-VIII “Avram Iancu”, Satu-Mare.

Articole asemanatoare:

1. Lecţia Nr.2 de Religie Ortodoxă pentru clasa a V-a
2. Lecţia Nr.1 de Religie Ortodoxă pentru clasa a VII-a
3. Lecţia Nr.3 de Religie Ortodoxă pentru clasa a VII-a
4. Lecţia Nr.1 de Religie Ortodoxă pentru clasa a II-a
5. Lecţia Nr.3 de Religie Ortodoxă pentru clasa a VI-a