Cultul Penticostal – Biserica lui Dumnezeu apostolică
Spre sfârsitul secolului 19 America era deja plictisita de numeroasele si sporadicele “treziri religioase”. Multi predicatori ambulanti se compromisesera prin tertipurile la care apelau pentru a încălzi multimile. Masele voiau ceva nou iar acest nou nu a întârziat sa vina sub lozinca “Dumnezeu face o lucrare noua”.
Una dintre miscările de “trezire religioasă” din Statele Unite a fost si asa-numita “Ploaie Târzie” (Latter Rain) condusă de A.J. Tomlinson, initial un simplu distribuitor de cărti al American Bible Society. Existau de altfel mai multi predicatori care predicau reînnoirea trăirii religioase prin “umplerea cu Duhul Sfânt”. Suportul pentru această propovăduire consta în relatarea privind pogorârea Duhului Sfânt la Cincizecime, descrisă în capitolul 2 din Faptele Apostolilor. Acesti predicatori afirmau că acea pogorâre, însotită de “vorbirea în alte limbi”, este posibilă si în zilele noastre, pentru fiecare credincios în parte.
Astfel, în SUA si în Tara Galilor au apărut adunări de rugaciune în care credinciosi ferventi îsi marturiseau păcatele înaintea Domnului si Îl implorau cu lacrimi “să-i boteze cu Duhul Sfânt”. Pe lângă Tomlinson, un alt promotor al noilor idei a fost Charles Parham. Predicatorii creau prin predicile lor o conditionare psihologica si o înfierbântare a sângelui care în cele din urma degenera în “glosolalie” (vorbire necontrolata într-o stare de semi-transa). Aparitia acestui fenomen destul de neobisnuit a constituit în 1896 scânteia pentru demararea noii miscari penticostale. Glosolalia a fost identificata cu pogorârea Sfântului Duh de la Cincizecime si s-a afirmat ca evenimentul descris în Biblie poate avea loc oricând daca credinciosul se roaga fierbinte lui Dumnezeu. Dobândirea unei astfel de “umpleri cu Duhul Sfânt” a devenit tinta celor care doreau mai mult. Cei care credeau în “umplerea cu Duhul Sfânt” s-au separat de adunările din care făceau parte si astfel s-a conturat noua Miscare Penticostală. În 1903 Tomlinson îsi dă seama că poate face mai mult decât să vândă cărti si înfiintează “Biserica lui Dumnezeu”.
Stilul neconformist al adunarilor penticostale (de la pentecost = cincizecime, în greaca) a asigurat raspândirea miscarii si a atras atentia si în afara Statelor Unite. Un loc unde penticostalismul a prins repede rădăcini în Europa, în mijlocul unui popor plictisit de un luteranism arid, a fost Norvegia. Aici noile idei au fost preluate de diversi predicatori ad-hoc, punându-se bazele mai multor secte de sorginte penticostală (vezi articolul despre “Prietenii lui Smith”, sectă cunoscută în România ca “Părtăsia”).
Conform “traditiei” neoprotestante privitor la dezbinare, “Biserica lui Dumnezeu” a lui Tomlinson nu a rezistat prea mult, prima scindare având loc în 1917, astfel apărând “Adunările lui Dumnezeu”. Ulterior aceste două ramuri s-au divizat si ele, dând nastere unor grupări independente. Principalele grupări penticostale sunt asociate acum în Conferinta Mondială Penticostală.
În România penticostalismul a venit direct din America, în perioada interbelica, prin câtiva români câstigati de ideile acestea, propagate în SUA chiar printr-o revistă de limba română, Vestitorul Evangheliei, redactată de un oarecare Paul Budeanu, originar din judetul Arad. Acesta a tradus în româneste mărturisirea de credintă a penticostalilor, numită Declaratia fundamentului adevărat al Bisericii lui Dumnezeu. Primul sef al sectei în România a fost Ion Bododea, din Brăilita, care a editat revistele Glasul adevărului si Stiinta Sfintilor, precum si cartea de cântări ale sectei, Harfa Bisericilor lui Dumnezeu.
Ca puncte doctrinare principale, penticostalii sustin teoria Sola Scriptura (“numai Scriptura”) asemenea tuturor (neo)protestantilor, botezul adultilor, învatatura despre rapirea Bisericii si botezul cu Duhul Sfânt dovedit prin “vorbirea în limbi”.
Unele secte penticostale sustin două trepte ale experientei harului: nasterea din nou si botezul cu Duhul Sfânt, iar altele mai adaugă una, cea a sfintirii.
Ca notă individuală, penticostalii practică “ungerea cu untdelemn” pentru vindecarea de boli si au o pasiune pentru minuni si vindecări miraculoase, acestea fiind atribuite Duhului Sfânt. Uleiul cu care se face ungerea de către pastor sau de către proorocul înzestrat cu “darul vindecării” este ulei alimentar obisnuit – Muntenia, Floriol, etc.
În adunările penticostale pot fi întâlniti “prooroci” care “proorocesc în alte limbi”. De obicei aceste “vorbiri” sunt “tălmăcite” de un alt membru al adunării, considerat “înaintat pe cale” si văzut ca posedând anumite daruri ale Duhului Sfânt. Un lucru interesant îl constituie diferenta ca volum de cuvinte între “vorbirea în limbi” a proorocului (scurtă, de obicei) si tălmăcirea care se constituie deseori într-o mică predică. Celor care întreabă despre aceasta li se răspunde că tălmaciul nu traduce cuvânt cu cuvânt “proorocia”, ci îi traduce “duhul”. În general, “proorocii” sunt văzuti ca având diverse daruri de la Duhul Sfânt, acestea fiind, pe lângă “darul proorociei”, si “darul vindecării” sau “darul deosebirii duhurilor”. În România, un domeniu de “utilitate” a proorocilor din adunările penticostale este proorocirea “de la Dumnezeu” a legăturilor matrimoniale (dacă e bine ca sora X să se mărite cu fratele Y) sau răspunsul, tot “de la Dumnezeu”, dacă e recomandată sau nu emigrarea în Statele Unite! Multi penticostali se căsătoresc pur si simplu pe baza prorociilor făcute în adunare, desi cei doi tineri nici nu se cunosc bine si nici nu au viziuni comune de viată.
Falsitatea acestei “vorbiri în limbi ” este evidentă din frecventele neconcordante dintre prorociile pe aceeasi temă. O persoană mai putin credulă a făcut un test: a înregistrat pe bandă o prorocie si a mers cu înregistrarea la alti doi prooroci penticostali, cerându-le acestora să tălmăcească mesajul. Fiecare a produs o cu totul altă interpretare, ambele diferite de cea initială. Alteori, dacă proorocul care nu apartine de adunarea în cauză aduce atingere prin proorocia lui politicii interne a acelei adunări, pastorul adunării declară fără echivoc că vorbirea a fost nu de la Dumnezeu, ci de la satana. De asemenea, unii se folosesc de aura de prooroci pentru a-si rezolva diferendele personale cu alti membri din adunare. Asemenea fenomene sunt sesizate si de unii dintre membri, însă în loc să vadă în aceasta dovada înselătoriei, ei decid doar să se mute la o altă adunare.
Penticostalii trebuie să plătească sectei zece la sută din veniturile lor lunare. Aceasta se face în scopul obtinerii binecuvântării lui Dumnezeu peste toate posesiunile lor, dar si ca un gest de multumire pentru tot ce au. Salariile pastorilor sunt fixate de comitetele congregatiilor locale, pe baza veniturilor si cheltuielilor.
Marea majoritate a bisericilor penticostale din România fac parte din ramura “Biserica lui Dumnezeu” (Church of God). După Revolutia din 1989, în urma unor conflicte de culise, un anume pastor Ioan Ceută a fost exclus din cultul penticostal si s-a afiliat împreună cu adunarea sa grupării “Adunările lui Dumnezeu” (Assemblies of God), deschizând astfel acestora drumul în România.
Articole asemanatoare:
Leave a Reply
Citatul Săptămînii
SINAXAR ORTODOX
Sfântul zilei
Spovedania – Indrumar
Sfaturi Duhovnicesti
* Ce trebuie să facă fiecare creștin zilnic pentru mântuire?
* Treptele păcatului, Războiul nevăzut, Crucea celor 12 virtuţi
* Cele șapte trepte ale rugăciunii
* Douăzeci de pricini pentru care trăiesc oamenii
* Taina Nunţii – Sfaturi şi rânduieli folositoare
Despre Ierarhi Bisericii
SANATATEA NOASTRA
Catedrala Mantuirii
Donaţii pt comunitatea românească din Sfântul Munte Athos
Feciorie pana la Casatorie
Pentru Gabi Neamtu
Se caută 100 de îngeri !
Ajutati-l pe Siluan !
Ioana Miruna Enache
Ioana Maria are nevoie de noi !
Salvati-o pe Alina!
Ajutati-l pe Andrei!
Un rezumat al cuvintelor rostite de Iisus în Matei 24 arată că sfârşitul lumii va include următoarele aspecte:
+ + +
Războaie şi veşti de războaie
O naţiune se va ridica împotriva altei naţiuni şi o împărăţie împotriva altei împărăţii
Foamete şi cutremure
Profeţi falşi, care vin în Numele lui Iisus
Mulţi oameni vor fi înşelaţi de profeţii falşi
Profeţii falşi vor face semne şi minuni
Adevăraţii creştini vor fi persecutaţi
Dragostea oamenilor pentru Dumnezeu va descreşte
Evanghelia va fi predicată în întreaga lume
„Urâciunea pustiirii” (un lider mondial, care se va da drept Dumnezeu)
Mari nenorociri
Modificări ale soarelui, lunii, stelelor
Adevăraţii urmaşi ai lui Iisus vor fi adunaţi în jurul Lui
Întoarcerea lui Iisus
Iisus îi judecă pe oameni pe pământ
Câteva texte de bază, care vorbesc despre „răpire”, acel eveniment când adevăraţii urmaşi ai lui Cristos vor fi ridicaţi pentru a se întâlni cu El în văzduh, sunt: Matei 24:31, Marcu 13:27, 1 Corinteni 15:51-52, 1 Tesaloniceni 4:16-17 şi 2 Tesaloniceni 2:1-4.
+ + +
De asemenea, ar trebui să vorbim şi despre felul în care vor arăta zilele din urmă. Iată ce ni se spune:
„Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).+Amin
De Parintele :// CAZACU GHEORGHE email : cazacu152001@yahoo.it
Semnele se implinesc si le implinesc si cei care nu sunt in adevar si nu lucreaza cu El. multumim frumos parinte de cuvinte. Doamne Ajuta !
De Adevar este frate Filip. puteti sa ma contactati pe email si cu Doamne Ajuta Frate Filip Admin.
Parinte diacon frate , al suferintelor timpuri de trista amintire , in prelegerea noastra de astazi sa continuam calatoria noastra spirituala pe drumul credintei spre biserica Tiatira, cea de a patra biserica crestina locala din cele sapte biserici carora Domnul, în cartea Apocalipsa le trimite cîte o epistola prin pana profetica a apostolului Sau Ioan. Dar sa nu uitam ca, asa cum am subliniat si în celelalte prelegeri, de fapt, calatoria noastra de la o biserica la alta simbolizeaza tocmai experienta bisericii crestine desfasurata în sapte etape, pornind din zilele apostolilor pîna la momentul întoarcerii în slava a Domnului nostru Iisus Christos. Succesiunea acestor sapte epistole cît si a mesajelor divine speciale pentru fiecare din ele, ne da posibilitatea sa privim asupra bisericii cu ochii cu care priveste Domnul Iisus Christos. Biserica Tiatira sta ca un simbol al celei de a patra etapa sau perioada a bisericii crestine universale, biserica Evului Mediu.
Mac Carol, un comentator de seama spune ca aceasta perioada reprezinta timpul suprematiei papale, perioada care a început în secolul 6 cu instalarea pe tronul Romei a primului papa. Filip Mauro, un alt comentator renumit a scris urmatoarele: “Parerea noastra este ca în aceasta epistola catre Tiatira ne este dat sa vdedem începutul acelei capodopere satanice de amagire, de monstruoasa erezie a carei deplina dezvoltare s-a manifestat în romanism.” Despre aceeasi perioada, un alt comentator protestant Josef Zeiss, avea sa scrie: “Apoi a urmat perioada Tiatira, o epoca de purpura si glorie pentru preotia corupta si de întuneric pentru adevar, o epoca de dominatie clerica, cînd biserica a uzurpat locul lui Christos, iar martorii lui Iisus erau aruncati în închisori, pusi pe rug sau torturati de inchizitie; o epoca de întronare a profetilor falsi si care avea sa dureze pîna în zilele lui Luther si ale reformatiunii”. Dar iata acum o alta interpretare care apartine unui eminent teolog catolic B. Holzhauser, ale carui comentarii sînt privite cu mult respect de biserica Romano Catolica si considerate ca fiind inspirate. Iata cuvintele lui: “Tiatira, a patra perioada a bisericii, a început atunci cînd caderea Romei pagîne a fost un fapt împlinit. Trupul bisericii, liberat de furia persecutiei, a alunecat de la înalta ei chemare si a îmbratisat luxul”. Acest mesaj descopera starea launtrica a bisericii Evului Mediu care s-a întins din secolul 6 pîna în secolul 15. Daca urmeaza sa aplicam acest mesaj celei de a patra biserici, din punct de vedere istoric se poate spune ca între ea si perioada Evului Mediu exista o coincidenta remarcabila, deoarece atît biserica cît si lumea vorbeste despre perioada Evului Mediu. Tiatira se afla la mijlocul celor sapte biserici si de aceea sta ca un simbol al bisericii Evului Mediu. In aceasta ordine de idei este interesant de notat faptul ca mai toti cercetatorii profetiilor biblice care au trait în epoca reformatiunii au fost aproape în unanimitate de acord ca Roma imperiala a împlinit profetia din cartea lui Daniel de la capitolul 7, care vorbeste despre a patra fiara, iar ca Roma papala a împlinit detaliile aceleiasi profetii despre cornul cel mic. Acelasi acord de pareri este vazut si în ce priveste profetiile despre omul faradelegii, despre care a vorbit apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni, cît si în ce priveste profetiile din Apocalipsa 13 care vorbesc despre fiara si a celor din Apocalipsa 17 care vorbesc despre Babilonul mistic, alaturi de profetia despre Izabela, decazuta profeteasa din epistola catre Tiatira. Si acum, voi da citire epistolei Domnului Iisus catre biserica din Tiatira. Aceasta epistola se gaseste în Apoocalipsa 2,18-29:
“Ingerului bisericii din Tiatira scrie-i: “Iata ce zice Fiul lui Dumnezeu care are ochii ca para focului si ale carui picioare sînt ca arama aprinsa, ‘Stiu faptele tale, dragostea ta, credinta ta, slujba ta, rabdarea ta si faptele tale de pe urma, ca sînt mai multe decît cele dintîi. Dar, iata ce am împotriva ta. Tu lasi ca Izabela, femeia aceea care se zice proorocita sa învete si sa amageasca pe robii mei sa se dedea la curvie si sa manînce din lucrurile jertfite idolilor. I-am dat vreme sa se pocaiasca, dar nu vrea sa se pocaiasca de curvia ei. Iata ca am s-o arunc bolnava în pat si celor ce preacurvesc cu ea am sa le trimit un necaz mare daca nu se vor pocai de faptele lor. Voi lovi cu moartea pe copiii ei si toate bisericile vor cunoaste ca Eu sînt Cel ce cercetez rarunchii si inima; si voi rasplati fiecaruia din voi dupa faptele lui. Voua însa, tuturor celorlalti din Tiatira, care nu aveti învatatura aceasta si n-ati cunoscut adîncimile Satanei, cum le numesc ei, va zic: “Nu pun peste voi alta greutate, numai tineti cu tarie ce aveti pîna voi veni. Celui ce va birui si celui ce va pazi pîna la sfîrsit lucrarile Mele îi voi da stapînire peste neamuri, le va cîrmui cu un toiag de fier si le va zdrobi ca pe niste vase de lut, cum am primit si eu putere de la Tatal Meu; si-i voi da luceafarul de dimineata. Cine are urechi sa asculte ce zice bisericilor Duhul”.
Dupa cum cred ca ati remarcat, aceasta este cea mai lunga epistola din toate cele sapte si ea a fost trimisa tocmai bisericii din cea mai mica si mai neînsemnata din cele sapte cetati, cetatea Tiatira. La data cînd se scria Apocalipsa, Tiatira era un centru comercial foarte prosper. Inscriptii pe care arheologii le-au scos la lumina zilei au descoperit faptul ca Tiatira se falea cu multimea breslelor sale de mestesugari ca aceea a brutarilor, croitorilor, cizmarilor, tesatorilor, vopsitorilor, tinichigiilor, zidarilor si olarilor. Lidia, vînzatoarea de purpura din Filipi, unul din primii convertiti la crestinism din Macedonia, era de fapt din Tiatira. Acest oras prosper în cele ale comertului, avea o comunitate crestina tot atît de prospera. Despre aceasta biserica, Domnul vorbeste în cuvintele cele mai frumoase. “Stiu faptele tale, dragostea ta, credinta ta, slujba ta, rabdarea ta”. In aceste cuvinte ale Domnului Christos recunoastem de fapt patru virtuti crestine de seama. Biserica Tiatira nu numai ca rivaliza cu biserica din Efes în ceea ce priveste eforturile sale în slujirea crestina, în activitate, înca, ceva mai mult, Tiatira poseda tocmai acea dragoste dintîi pe care biserica din Efes o pierduse. Totodata, biserica Tiatira a pastrat acea credinta care era în pericol sa se piarda în biserica din Pergam si s-a împartasit cu biserica din Smirna de spiritul de rabdare în încercari, necazuri si prig
oana.
Dragoste, credinta, slujire si rabdare. Cu adevarat, biserica Tiatira arata ca o gradina încîntatoare în care înflorisera cele mai atragatoare haruri crestine. Dar lista virtutilor crestine nu s-a încheiat înca: “Faptele tale de pe urma sînt mai multe decît cele dintîi”. Tiatira se pare ca a învatat acea lectie pe care crestinii prea adesea o uita, ca viata crestina este o viata de crestere, de progres. Efesul era o biserica în care erau semne vizibile de alunecare de la chemarea ei în timp ce Tiatira pasea înainte cu nadejde. Biserica din Efes aproape ca abandonase dragostea ei dintîi în timp ce faptele de pe urma ale Tiatirei erau mai multe decît cele dintîi si marturiseau despre o iubire neistovita.
Cu care din cele doua biserici se aseamana biserica în care ne gasim fiecare ca membri? Este viata noastra crestina în crestere? De început, poate ca a început bine, dar, creste ea în dragoste, în credinta, în cunostinte si în sfintenie, asa cum ne recomanda Cuvîntul lui Dumnezeu? Crestinii din Tiatira sînt vazuti de Domnul ca fiind în plina dezvoltare, plini de roade. Dar, ce tragic este ca aceeasi epistola care ne descopera virtutile bisericii din Tiatira, ne descopera totodata si compromisurile ei morale. In acea gradina înfloritoare era si o buruiana otravitoare, în corpul acelei biserici atît de sanatos, era ceva care lucra asemenea unui cancer la degradarea vietii spirituale. In mijlocul adunarii era un inamic. “Dar iata ce am împotriva ta, zice Domnul, tu lasi ca Izabela, femeia aceea care se numeste proorocita sa învete si sa amageasca pe robii Mei sa se dedea la curvie si sa manînce din lucrurile jertfite idolilor”. Tiatira manifesta dragoste, credinta, spirit de slujire si rabdare, dar sfintenia nu este amintita între virtutile ei. Tocmai aici era lipsa ei spirituala. Biserica din Tiatira îngaduise unui membru al ei sa învete lucruri stricacioase si, evident, fara sa încerce sa-l opreasca. In aceasta privinta, biserica din Tiatira este în directa opozitie cu cele ce se întîmplau în Efes la
aceeasi data. Biserica din Efes nu putea suferi pe cei rai, pe aceia care zic ca sînt apostoli, dar pe care i-a gasit mincinosi. Tiatira avea dragoste, dar tolera raul, pe asa zisa profeteasa. Sfintirea vietii, curatia de caracter, este un alt semn al unui adevarat crestin si al unei adevarate biserici. Sînt azi multe, foarte multe biserici care exceleaza în dragoste, în credinta si în credinciosie, în slujire si în rabdare, în fapte bune si multe altele, dar care în mod vinovat tolereaza în rîndurile ei tot felul de pacate si tot felul de propovaduitori ai pacatului. Sfintirea vietii, trairea în curatie în gîndire, în vorbire si în fapte, aceasta este voia lui Dumnezeu. “Caci voia lui Dumnezeu este sfintirea voastra; sa va feriti de curvie. Fiecare din voi sa srtie sa-si stapîneasca vasul în sfintenie si cinste. Caci Dumnezeu nu ne-a chemat la necuratie ci la sfintire”. Scopul pentru care Dumnezeu ne-a ales pentru mîntuire este sfintirea noastra. In El, adica în Christos, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii ca sa fim sfinti si fara prihana înaintea Lui. Daca Cel ce ne-a chemat la o viata de sfintire este Dumnezeu, atunci, fiti siguri ca Satana nu va precupeti nici un efort si nici o ocazie de a zadarnici planul lui Dumnezeu în noi. Acolo unde el nu mai poate sa închida gura si sa curme viata crestinilor prin persecutie, acolo unde el nu mai poate propaga ereziile sale, acolo el recurge la strategii mai subtile, la a asalta biserica dinauntru prin necuratie, prin tîrîrea ei în pacate. In centrul acelei stari de poluare morala care începuse sa lucreze înlauntrul bisericii din Tiatira se gasea o femeie cu numele Izabela, sau poate mai degraba, nu o anumita persoana cu numele acesta, ci în sens simbolic, o grupare, un fel de bisericuta formata din membri a caror viata morala lasa mult de dorit, care propovaduiau în rîndul bisericii compromisul cu lumea pagîna, pentru ca astfel biserica sa-si poata largi rîndurile ei si sa-si asigura totodata si prosperitatea ei materiala.
In vremea apostolilor cînd neamurile care au ascultat Evanghelia au fost lasate sa intre în biserica pe baza acelorasi conditii ca si iudeii, atunci prin hotarîrea Consiliului apostolic de la Ierusalim, în doua privinta cei veniti dintre neamuri erau atentionati în mod deosebit, si anume sa se fereasca de lucrurile jertfite idolilor si de curvie. Tocmai acestea erau punctele de compromis pe care falsa proorocita Izabela cauta sa le strecoare acum în rîndurile bisericii. Numele Izabelei este semnificativ în aceasta privinta. El face referire, ca si numele de Balaam, la o persoana din istoria Vechiului Testament. Izabela fusese fiica regelui Sidonului si sotia împaratului Ahab, împaratul regatului de nord al lui Israel. Pacatul ei a fost acela ca a adus cu sine în Israel zeitatile ei pagîne, Baal si Astartea, alaturi de alti zei mai putin însemnati pe care i-a introdus în serviciile de cult de la templu. Dupa ce mai întîi a omorît pe preotii Domnului, ea a angajat o ceata de 850 de preoti pagîni, care atît prin exemplu, cît si prin învatatura, au tîrît aproape întreaga natiune a lui Israel în cea mai neagra imoralitate si decadere.
Evident ca acea profeteasa din Tiatira, noua Izabela, cauta sa seduca pe membri bisericii în a întoarce spatele adevaratei închinari, prin a mînca din lucrurile jertfite idolilor si prin desfrîu. Veti întreba poate, pe ce cale? Dupa cum se stie din istorie, fiecare breasla de mestesugari avea zeul ei în cinstea caruia erau rezervate în timpul anului zile de sarbatoare, de festivaluri si de ospete care, mai toate se sfîrseau prin orgii în cinstea acelei zeitati. Acea proorocita din Tiatira si urmasii ei se faleau ca ei au o întelegere mai înalta a lucrurilor si a experientelor vietii. Ca si curentul filozofic al gnosticismului care avea sa apara în biserica mai tîrziu, urmatii Izabelei din biserica Tiatira pretindeau ca au sapat mai adînc în tainele credintei, fapt pentru care au dobîndit o întelegere mai deosebita decît aceea a masei crestinilor. Ei pozau a fi aristocratia spirituala a bisericii, elita favorizata.
Dar adîncimile întelepciunii la care ei pretindeau ca au ajuns Domnul le declara fara nici un ocolis ca fiind adîncimile Satanei, nu ale lui Dumnezeu. Intrebarea era si este: “Poate un crestin adevarat sa ia parte la distractiile, la sarbatorile, la ospetele sau chefurile celor din afara bisericii? Puteau ei sa participe la ospetele la care hrana ce urmau sa o consume fusese închinata zeului breslei lor?” Evident, în Tiatira lucrurile nu erau chiar atît de simple si poate ca aceasta este problema multora dintre crestinii de astazi care stau între rude necrestine, sau sînt asociati cu parteneri de afaceri necrestini sau au în cercul lor intim oameni cu preocupari straine de Dumnezeu. Vedeti, în Tiatira daca un comerciant sau un meserias crestin, membru al vreunei bresle sau asociatii ar fi participat la sarbatorile zeului patron al acelei bresle, el si-ar fi putut asigura cum nu se poate mai bine interesele sale materiale si bunul mers al afacerilor lui în acea cetate. Gînditi-va ce ar fi însemnat acum pentru un astfel de breslas sa refuze a participa la sarbatorile si ospetele breslei lui. Desigur ca aceasta ar fi însemnat sinucidere financiara, faliment si în curînd acel meserias avea sa ajunga un sarac printre saracii cetatii. Ce era de ales? Aceasta este si problema noastra; ce avem noi de ales? Noi trebuie mereu sa alegem între Iisus si lume, între adîncul bogatiei si întelepciunii lui Dumnezeu si adîncimile Satanei, între ascultarea de poruncile lui Dumnezeu si ascultarea de poruncile oamenilor, între avantajele si favorurile lumii, ale rudelor, prietenilor, partenerilor de afaceri si privilegiul prieteniei si partasiei cu Iisus.
Dar daca aplicam acum cele scrise în epistola catre Tiatira la perioada Tiatira a istoriei bisericii crestine, atunci numele lui Izabela este cel mai potrivit simbol pentru a zugravi felul în care sistemul religios pagîn a pervertit crestinismul Evului Mediu. Cu cît biserica a patruns mai mult în teritoriile pagîne, cu atît ea s-a pagînizat mai mult, pasind astfel pe calea pe care profetia biblica de mai tîrziu avea s-o numeasca “Babilonul cel mare, mama curvelor si spurcaciunilor pamîntului”. Simbolica Izabela s-a numit pe sine profeteasa. Aceasta este si pretentia acelei biserici pentru care Izabela este un simbol. Deoarece slujba unui profet este o slujba religioasa, atunci Izabela în epistola catre Tiatira este simbolul unui sistem religios apostaziat. Este bine cunoscut din rapoartele istoriei ca papalitatea a pretins întotdeauna inspiratie si calauzire divina, mergînd pîna la masura infailibilitatii. Ea s-a numit pe sine detinatoarea tainelor lui Dumnezeu. Ea s-a zugravit pe cine în postura unei femei, numindu-se mama crestinatatii.
Izabela din istoria Vechiului Testament a fost grabnica în a varsa sîngele profetilor lui Dumnezeu. Pe tot parcursul persecutiei ei neobosite, 7000 de credinciosi piosi din Israel care nu au vrut sa-si plece genunchiul înaintea lui Baal au trebuie sa se ascunda la munti si sa se ascunda în pesteri si vagauni. Pe capul profetului Ilie a fost pus un pret mare. Tot asa, si în perioada în care a domnit Izabela cea simbolica a fost un timp de persecutie pentru copiii lui Dumnezeu. Pentru trei ani si jumatate în tara lui Israel a fost seceta si viata amara. Acela a fost evul mediu întunecat al istoriei lui Israel. Acei ani de seceta s-au sfîrsit prin reforma spirituala condusa de Ilie, Elisei, Iehu si altii. Aceasta reformatiune avea sa fie completata si încheiata în timpurile apostolice.
Tot asa si Izabela simbolica a dominat lumea si a persecutat pe cei credinciosi un timp de trei ani si jumatate de zile profetice, echivalent cu 1260 de ani calendaristici, care a fost cu adevarat un timp de seceta spirituala si de întuneric. In timpul acesta, poporul credincios al lui Dumnezeu a trebuit sa fuga la munti si în vagaunile pamîntului, pentru ca sa se ascunda de prigonitori. Milioane de martiri si-au adus vietile lor pe altarul credintei si al adevarului ca o jertfa, preferind sa urmeze calea cea strîmta a ascultarii de Dumnezeu decît sa se alature gloatelor pentru a da ascultare acelei puteri apostaziate. Si acesti trei ani si jumatate aveau sa se încheie în ceea ce a ramas în istorie cu numele de marea reformatiune protestanta a secolului 16, care si ea la rîndul ei urma sa fie completata în marea miscare de redesteptare a secolului 19. Aceasta reformatiune începuta în spirit de protest fata de învataturile si practicile unei biserici apostaziate, pagînizate, a fost în realitate un strigat divin pentru întreaga crestinatate, un strigat de a se separa fata de toti aceia care au înlaturat glasul lui Dumnezeu si au dat ascultare glasului bisericii. Inapoi la Dumnezeu, înapoi la Biblie; despartire de lume, despartire de tot ce este pacat!
Acest strigat trebuie sa rasune astazi din nou în toate bisericile crestine. O chemare la o viata sfînta trebuie sa se rosteasca de la toate amvoanele. Aceasta este chemarea dintotdeauna a lui Dumnezeu care ne spune: “Fiti sfinti caci Eu sînt sfînt”.
Fie ca acest apel al lui Dumnezeu sa ne trezeasca constiinta si sa alegem chiar astazi sa ne întoarcem la Dumnezeu pentru a trai o viata sfînta. Fie ca Domnul sa-ti ajute si tie iubite prietene, la aceasta, prin harul Sau si prin puterea Duhului Sau cel Sfînt. Amin!-decapolitul.
Toata osteneala si tot ce pot sa fac o fac cu dragoste dumnezeasca pentru toti , indiferent de religie dar adevarul ramine Sfant .
Nici o carte nu vă poate învăta adevăruri mai profunde ca Evangheliile. Veti răspunde: “Le-am citit, dar nu am găsit nimic în ele. De aceea căutăm acum în alte religii: chineză, hindusă, japoneză, musulmană… “. Bine, dar aceasta o faceti pentru că nu ati înteles nimic din nemăsurata Întelepciune care se află în Evangheliile scrise pentru voi, si căutati Lumina în alte învătături, ce nu vă sunt destinate!
Da, stiu, sunteti sătui de texte cunoscute, vreti să schimbati putin hrana. Dar este periculos să o căutati în învătături pe care nu le întelegeti, care nu sunt făcute pentru structura voastră, pentru mentalitatea voastră. Ceea ce este pentru voi este învătătura lui Hristos. Dar nu ati citit-o serios si nici nu ati meditat suficient asupra ei. Căutati altceva, bine, dar în ce scop?
Adesea urmăm o învătătură orientală pentru a ne mândri în fata altora, pentru a le arunca praf în ochi sau, pur si simplu, pentru a ne singulariza în fata propriilor nostri ochi. Dar aceasta nu serveste la nimic, aceasta dovedeste doar că iubim extravagantele si nu simplul adevăr. Îl părăsim pe Hristos, dar pentru a urma pe cine?” [7;166].
Citatul reprodus mai sus nu îi apartine vreunui părinte duhovnicesc cu viată sfântă, îngrijorat de apostazia contemporană. Nu îi apartine nici măcar vreunui crestin ortodox, îndurerat de cresterea numărului celor care dispretuiesc Evanghelia înainte de a încerca să îi afle valoarea. Ci îi apartine celebrului întemeietor al Fraternitătii Albe Universale, Omraam Mikhael Aivanhov, un alt “înainte-mergător al Antihristului”, si face parte din lucrarea Un nou înteles al Evangheliilor.
Fragmentul lasă impresia unei ancorări în cunoasterea Sfintelor Scripturi si pare un îndemn adresat celor care vor să caute adevărul pe meleaguri străine să renunte la aceste tentative (desi din el reiese ideea că învătătura lui Hristos nu este valabilă si pentru cei care au o altă “structură spirituală”; dar Hristos S-a întrupat pentru mântuirea tuturor oamenilor, si nu a trasat o hartă care să îi delimiteze pe alesii săi de ceilalti oameni).
Întreaga învătătură a lui Omraam este cât se poate de pacifistă, plină de cuvinte precum sperantă, Dumnezeu, dragoste, liniste, credintă. Multi crestini consideră că au găsit în povetele sale resursa necesară pentru a-si schimba viata, pentru a merge pe calea păcii si armoniei, purtându-L pe Hristos în suflete. Dar învătătura Fraternitătii Albe, ca toate “noile învătături” prin care se descoperă “noi întelesuri” ale Sfintelor Scripturi sau ale credintei crestine, este o perfidă deformare a adevărului.Admin
Sfanta Scriptura A FOST, ESTE SI VA FI CARTEA DE CAPATAI, dupa care va judecat orice fiinta omeneasca. FRATI ORTODOCSI mancati din CUVANTUL LUI DUMENZEU, orice SCRIPTURA ORTODOXA care o aveti la indemna, acolo veti gasi adevarul, pe care cei mai multi ierarhi il ascund celor putin-stiutori. Sfantul Parinte CLEOPA a fost singurul slujitor al Bisericii Ortodoxe care a cunoscut, a recunoscut si a pus in aplicare adevarul biblic, de aceea in ultima parte a vietii sale, in suferinta mare fiind, a fost izolat spunandu-se ca nu mai poate discuta cu nimeni din cauza bolii, dar adevarul era cu totul altul.
A fost SFANTUL meu DUHOVNIC si el m-a invatat sa studiez CUVANTUL LUI DUMNEZEU si prin SFANTUL DUH sa-l pot intelege si sa-l pot pune in practica in viata mea. Frati ortodocsi citit de prima data din SFANTA SCRIPTURA – EVANGHELIA LUI IEREMIA NECANONICA, si veti intelege ce trebuie sa nu mai faceti din ceea ce faceati pana acum. Asa Dumnezeu va lasa de cunoscut tot adevarul SAU sfant. DUMNEZEU SA BINECUVANTEZE ROMANIA si pe ierarhii BISERICII ORTODOXE ROMANE, ca ei sa vesteasca oamenilor Romaniei adevarul, si astfel ROMANIA va putea iesi din starea de degradare morala si din aceasta asa-zisa criza financiara, care nu este decat o inselatorie a lui ANTIHRIST care sa poata veni sa stapaneasca. asa se va instala el, intr-o vreme de stramtorare, el va oferi oamenilor sansa de a iesi din criza, dar nu fara conditii – cea mai grava – aceea de a i se inchina lui prin PECETEA 666. Cine nu va primi acest semn nu va putea vinde, nu va putea cumpara, nu va putea lucra, etc…… TREZESTE-TE R O M A N I A.
Sunt vremurile de cercetare, ca si atunci cand DOMNUL IISUS trecea prin cetatea SFANTA IERUSALIM si citez “IERUSALIME, IERUSALIME, DE A-I CUNOASTE VREMEA CERCETARII TALE”. Acum este vremea cercetarii ROMANIEI. Cine nu va cunoaste aceste vremuri va trece prin ceea ce a trecut CETATEA SFANTA, cand zidurile TEMPLULUI SFANT au fost daramate si nu a ramas piatra pe piatra. Prin aceeasi situatie va trece si tarisoara noastra draga de nu se va intoarce cu pocainta si cainta catre DUMNEZEUL CEL ADEVARAT DIN CERURI, prin DOMNUL IISUS si SFANTUL DUH. A M I N!
Cand un om priveste un avion fara sa-l cunoasca, are impresia ca este OZN sau o pasare imensa.Si la Cincizecime oamenii spuneau ca aunt plini de must,anormali, pentru ca ei nu stiau de lucrarea Duhului Sfant.Erau rationali, si cum am putea noi cu ajutorul ratiunii sa percepem,sa definim Divinitatea Duhului Sfant si manifestarea Sa in om?
Sfantul Pavel in 1Corinteni vorbeste despre darurile Duhului Sfant care au fost date pentru Biserica Domnului.Biserica s-a inchis sau continua pana l-a rapire?
Eu zic sa aveti grija sa nu va treziti ca luptati impotriva Duhului Sfant!
Sunt Crestin si il iubesc pe Christos insa nu sunt Penticostal si pot spune ca un asa numit profet penticostal a indemnat-o pe sotia mea sa mearga la sfat sa semneze niste acte sa se rupa de un om rau de care-i legat. In concluzie a inaintat divort. Numai mila Domnului a facut sa-si vina in fire. Penticostalii si profetii lor sa citeasca ultimul capitol din Biblie – daca adauga la cele scrise, se vor pomeni cu toate plagile scrise in ea.
am o carte veche harfa lui dumnezea de j.f.rutherford editura”viata”cluj 1923
Iubiti frati iubitori ai adevarului…daca pazim legea lui Dumnezeu doar partial adica doar ce ne convine noua atunci ne-am iselat profund.Sa cunoastem adevarul nu e greu dar sa-l inplinim mai e la fel?Cele 10 porunci au fost date la sinai pentru noi toti si trebuie pazite cu sfintenie fara sa ne abatem de la ele daca ne dorim VIATA VESNICA.Sa ne ajute bunul Dumnezeu ca umblarea noastra sa nu fie zadarnica ci in totul sa ascultam de Cel care ne-a creat ne-a iubit si ne-a adus salvare
parinte draga parinte ai fost vreodata intro biserica de penticostali?
Constat cu regret cum oameni care ar trebui sa-i calauzeasca pe alti oameni spre mantuire ii indeparteaza. Biserica ortodoxa e plina de idolatrie (moaste, icoane, inchinari la preoti, cruci). Biblia spune clar: SINGURUL MIJLOCITOR INTRE OM SI DUMNEZEU E IISUS HRISTOS.
De ce aruncati cu pietre in fratii penticostali si nu va uitati in ograda voastra?
Sunt atatia preoti corupti, afemeiati sau homosexuali!
Am de spus un lucru, chestiune valabila pentru toate sectele si protestantii: Atat timp cat nu ai citit si nu ai studiat ortodoxia, ati da cu simpla parere din afara, este egal cu zero. Adica cuvintele pe care le spui tu nu au valabilitate!
Ortodoxia are 2000 de ani, este sfanta, dreapta si este instituita de insusi Hristos. Faptul ca unii preoti au cederile lor asta nu inseamna ca ca nu nu are valoare. Intelegi? De ce? Pentru ca si tu ai pacatele tale, si eu pe ale mele si tot asa!
Voi dupa 200 de ani aveti curaj sa ridicati din gura… interesant!
Si inca un lucru pe care voi il intelegeti gresit: Cum ca noi vorbim de rau pe celelalte secte, sau cum ca in Biserica noastra preotii ar face asa ceva. Gresit! Se spune cu totul altceva, anume: Ca invatatura voastra este gresita si ca nu vine pe linie apostolica! Este o diferenta, asa ca te rog frumos fa deosebirea.
Iar la partea cu idolatraie si alte prostii care le spui, iti repet: Nu ai atudiat, nu ai cercetat! Deci nu ai dreptul sa vorbesti ceea ce nu stii! Nu ai! Cand ai sa cercetezi asa cum trebuie si mai vii si cu argumente, mai stam de vorba. Restul este zero, fara suparare!
Doamne ajuta la lecturat si cercetat!