Cuvânt la Duminica a 8-a după Rusalii – Înmulțirea pâinilor

Perioada Octoihului (VII) – Înmulțirea Pâinilor

Predici la Înmulțirea pâinilor – Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Nicolae Velimirovici

Este a doua minune săvârşită de Iisus Hristos asupra elementelor firii… .

Cei patru Evanghelişti descriu cu toţii această minune, ceea ce arată importanţa ei, fiindcă foarte puţine întâmplări sunt relatate de toţi cei patru Evanghelişti, numai cele vrednice de o luare aminte specială [PAPACOSTA, Serafim - MINUNILE DOMNULI - CARTE DE PREDICI; Editura REÎNTREGIREA; Alba Iulia - 2001; pag. 24].

Multe învăţături religios-morale se pot extrage din relatarea acestei minuni.

Ea este considerată şi ca pildă, înţelegându-se că Hristos este hrana spirituală (eu aş zice “duhovnicească”) a omenirii. El este Pâinea Vieţii, care întăreşte şi hrăneşte inimile credincioşilor Săi. Oricât s-ar bucura omul de pâinea pământească, dacă nu are împreună cu bogăţia de bucate gustoase şi de bunuri materiale pe Hristos ,,Pâinea Vieţii”, atunci nu-i rămâne nimic din toate bogăţiile lui. Toate pier în mormânt. Ce le-a rămas Galileenilor, care s-au săturat prin minune, dacă ei n-au crezut în Hristos şi nu L-au urmat cu statornicie, ca să se hrănească şi ei cu Pâinea Vieţii? Domnul a spus lămurit către ai Săi că pâinile făcute prin minune, pe care le-au mâncat atunci, sunt o hrană trecătoare, o hrană care se mistuie. Dacă ei nu se îngrijesc de hrana care rămâne, dacă nu vor mânca Pâinea Vieţii, nu pot avea viaţă. Şi deoarece această Pâine a Vieţii este Trupul şi Sângele Domnlului, de aceea a arătat El acest lucru lămurit (IOAN 6, 53-58) [Ibidem; pag. 34-35].

Iată ce ne învaţă Mântuitorul în cuvintele de la IOAN 6,53-58: ,,Adevăr, adevăr vă spun: Dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă întru voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru El. Aşa cum Tatăl Cel-Viu M-a trimis pe Mine şi Eu viez prin Tatăl, tot astfel cel ce Mă mănâncă pe Mine va via prin Mine. Aceasta este Pâinea Care S-a pogorât din cer, nu ca a părinţilor voştri care au mâncat mană şi au murit: cel ce va mânca Pâinea aceasta viu va fi în veac” (IOAN 6,53-58) [BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD; Tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; VERSIUNE DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA, REDACTATĂ ŞI ADNOTATĂ DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, ARHIEPISCOPUL CLUJULUI; Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; BUCUREŞTI - 2001; pag. 1563-1564].

Şi în special minunea înmulţirii pâinilor este chip al Sfintei Împărtăşanii, pe care, prin mijlocirea preoţilor Săi, o dă Domnul credincioşilor şi hrăneşte mulţimile de adevăraţi creştini, din neam în neam, cu o nepreţuită hrană duhovnicească, precum a dat atunci, prin mijlocirea celor doisprezece ucenici, pâinea hranei trupeşti mulţimilor [PAPACOSTA, Serafim - op.cit.; pag. 35].

Din cele relatate reiese că avem în faţa ochilor trupeşti şi sufleteşti cea mai mare minune de sub soare şi anume SFÂNTA ÎMPĂRTĂŞANIE., care se săvârşeşte la fiecare Sfântă Liturghie.

În general o spiritualitate adevărată e o spiritualitate vie care angajează toată fiinţa omului. Ca atare, ea e alimentată de o comunicare în rugăciune şi de manifestarea identităţii de credinţă între mai mulţi. Numai această comunicare încălzeşte viaţa spirituală a fiecăruia. O spiritualitate urmărită de unul singur se răceşte, se usucă, devenind mai mult o cugetare teoretică ce andajează doar mintea şi aceasta din când în când. De spiritualitate ţine în mod necesar COMUNIUNEA. Viaţa fiecăruia sporeşte în legătură cu alţii, îi vine de la alţii. Spiritualitatea aceasta vie, care cuprinde întreaga fiinţă umană şi e alimentată de comunicarea cu alţii, creând comuniunea, se întreţine în creştinism prin SFÂNTA LITURGHIE. Ea primeşte în Liturghia Ortodoxă o pecete proprie [STĂNILOAE, Preot Prof. Dr. Dumitru - SPIRITUALITATE ŞI COMUNIUNE ÎN LITURGHIA ORTODOXĂ - Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului NESTOR, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; Editura Mitropoliei Olteniei; CRAIOVA - 1986; pag. 5].

Dacă spiritualitatea înseamnă conţinutul credinţei experiat în trăirea lui vie, Liturghia Ortodoxă o face aceasta într-un mod deosebit de accentuat. Aceasta rezultă şi din faptul următor: spiritualitatea îi arată creştinului şi o cale pe care are să înainteze la o trăire tot mai deplină a conţinutului credinţei, sau a lui Dumnezeu, deci îl duce şi spre o ţintă… . Nu se poate nimeni desăvârşi şi adânci în credinţă fără ajutorul altora şi fără să-şi arate înaintarea sa în desăvârşire în relaţiile cu alţii [Idem].

Liturghia Ortodoxă satisface şi această trebuinţă în mod deosebit de accentuat, hrănind comuniunea spirituală între creştini cu conţinutul negrăit de adânc şi de bogat al credinţei creştine. Chiar dacă există şi un urcuş individual al credincioşilor spre Dumnezeu prin curăţirea de patimi, prin dobândirea virtuţilor şi prin contemplarea raţiunilor creaţiunii, acest urcuş n-ar putea avea loc dacă n-ar fi ajutat de un urcuş liturgic spre Dumnezeu, care se înfăptuieşte de fiecare împreună cu obştea celorlaţi credincioşi. Acest urcuş e susţinut de Hristos cel Înviat şi unit cu credincioşii prin Sfânta Împărtăşanie. Dar unirea cu Hristos în Sfânta Împărtăşanie uneşte pe credincioşii adunaţi în Hristos şi cu Sfânta Treime, întărindu-le calitatea de moştenitori împreună cu Hristos ai Împărăţiei Tatălui, având pe Duhul Sfânt odihnind peste ei [Ibidem; pag. 5-6].

Desigur, Hristos Cel înviat cu care ne unim este şi Hristos Cel Care S-a jertfit pentru noi,arătându-Se prin aceasta curat de orice egoism şi întărindu-ne şi pe noi în aceasta; de aceea unindu-ne cu El trebuie să ne arătăm şi noi curaţi de egoism, ca adevărate jertfe vii, sfinte şi bineplăcute lui Dumnezeu [Ibidem; pag. 6].

În ceea ce priveşte cele relatate mai sus, Sfântul Apostol Pavel ne învaţă următoarele: “Vă îndemn deci, fraţilor, pentru îndurările lui Dumnezeu, să înfăţişaţi trupurile (trup înseamnă aici toată fiinţa; personalitatea în întregul ei) voastre ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu; e închinarea voastră cea duhovnicească (spre deosebire de jertfele sângeroase din cultul iudaic şi păgân; închinarea “în duh şi adevăr” (Ioan 4, 23)” (ROMANI 12, 1).

Din cele relatate rezultă că Sfânta Liturghie poate fi flolosită ca un mijloc de transcendere a oamenilor de la viaţa închisă în egoism şi în lume la viaţa de comunicare în Dumnezeu, ca Împărăţie a Lui. Rugăciunile indică o astfel de transcendere sau o ieşire a omului închis în egoism, spre Dumnezeu Cel în Treime, sau al iubirii, chiar când se cer în rugăciuni bunuri necesare vieţii pământeşti, drept condiţii de pregătire pentru Împărăţia lui Dumnezeu, căci conştiinţa că ele ne sunt date de la Dumnezeu, spre a întări comunitatea noastră în El, e ea însăşi o transcendere sau o ridicare din egoismul închis în lume de Dumnezeul Treimii, ambianţa şi izvorul comuniunii. Deci aceasta o deprindem în cursul Sfintei Liturghii: transcenderea sau ridicarea noastră peste interesele egoiste şi trupeşti ce ne leagă de lume şi unirea noastră în duh de jertfă cu Hristos şi, prin El, cu Tatăl în Sfântul Duh, iar adunându-ne toţi în ambianţa de comuniune a Sfintei Treimi, întărim comuniunea între noi; de aceea cerem acestea în comun pentru toţi. Iar comuniunea realizată între credincioşi în ambianţa Sfintei Treimi este una cu Împărăţia Sfintei Treimi în care nu sunt supuşi şi stăpâni, ci toţi sunt fraţi între ei, pentru că sunt fii ai Tatălui ceresc şi fraţi ai Fiului Lui făcut om pentru veci şi unit cu ei fiind Cel jertfit pentru ei. [STĂNILOAE, Pr. Prof. Dr. Dumitru - SPIRITUALITATE ŞI COMUNIUNE ÎN LITURGHIA ORTODOXĂ - Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului NESTOR, Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolitul Olteniei; Editura Mitropoliei Olteniei; CRAIOVA - 1986; pag. 6].

Biserica e corabia în care înaintează credincioşii spre această stare de fii ai Tatălui ceresc şi de fraţi ai Fiului făcut Om şi jertfit pentru ei. Ea e Împărăţia anticipată a Sfintei Treimi, iar locul în care se întăreşte cel mai mult această Împărăţie pregustată a Sfintei Treimi este Sfânta Liturghie. Ea e fântâna care adapă în mod participal viaţa de comuniune a credincioşilor cu Sfânta Treime şi cea dintre ei. În Sfânta Liturghie e coborâtă cel mai mult la credincioşi Sfânta Treime şi ei trăiesc ca o arvună întâlnirea cu Ea şi bucuria acestei întâlniri în laudele entuziaste ce I Se aduc. Toate ecfonisele preotului sunt o laudă a Sfintei Treimi. Cel mai deplin se credincioşii cu Sfânta Treime prin unirea cu Fiul Tatălui Cel făcut Om, jertfit şi înviat pentru ei în Duhul Sfânt [Idem].

de Preot Gheorghe Salagian