Perioada Penticostarului (IV) – Duminca Slabanogului

Duminica Slăbănogului [Fapte 9, 32-42; In. 5, 1-15].
“De acum te-ai făcut sănă­tos; să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ţie ceva mai rău.” Păcatul nu vatămă doar trupul, ci şi sufletul. Uneori, lu­crul e cât se poate de vădit; alteori, nu atât de vădit, dar adevărul rămâne adevăr, că şi bolile trupului sunt toate şi întotdeauna urmare a păcatelor şi pentru păcate. Păcatul se săvârşeşte în suflet şi îl face bolnav de-a dreptul; însă dacă trupul îşi trage viaţa de la suflet, fireşte că un suflet bolnav nu poate oferi trupului o viaţă sănătoasă. Singur faptul că păcatul aduce după sine întuneric sufletesc şi urât are o înrâurire nesănătoasă asupra sângelui, care este temeiul sănătăţii trupeşti; dar dacă stai să te gândeşti că el ne desparte de Dumnezeu, Care este Izvorul vieţii, şi îl pune pe om în potrivnicie faţă de toate legile care lucrea­ză atât în el, cât şi în natură, te vei minuna cum de rămâne viu păcătosul după ce a păcătuit. Pricina este numai mila lui Dumnezeu, care aşteaptă pocăinţa şi întoarcerea lui. Prin urmare, bolnavul este dator, mai înainte de orice, să se grăbească a se curăţi de păcat şi să se împace în con­ştiinţa sa cu Dumnezeu. Acest lucru netezeşte şi drumul lucrării binefăcătoare a medicamentelor. Am auzit că era un doctor de seamă care nu se apuca de tratament până ce bolnavul nu se spovedea şi nu se împărtăşea cu Sfintele Taine; şi cu cât era mai anevoie de vindecat boala, cu atât cerea mai stăruitor acest lucru.

Luni [Fapte 10, 1-16; In. 6, 59-69].
Atunci când Domnul a înfăţişat învăţătura despre Taina Trupului şi a Sângelui, făcând-o condiţie de neocolit a părtăşiei cu El şi izvor al vieţii veşnice, “mulţi dintre ucenicii Lui au plecat de la Dânsul şi nu mai umblau cu El”. Prea de minune li s-a pă­rut această lucrare a nemărginitei milostiviri a lui Dumne­zeu faţă de noi, şi lipsa lor de aplecare spre minune i-a rupt de Domnul. Domnul a văzut asta şi totuşi, gata fiind a se lăsa răstignit pentru mântuirea tuturor, n-a socotit cu putinţă să micşoreze sau să înlăture minunea. Atât de tre­buincioasă este ea în iconomia mântuirii noastre! Cu toate că I-a părut, fireşte, rău, i-a lăsat să se depărteze de la Dânsul în bezna necredinţei şi pierzării; ba chiar şi celor doisprezece aleşi le-a grăit cu acest prilej: “Nu vreţi să ple­caţi şi voi ?”, arătându-Se gata să le dea drumul şi lor de nu se vor pleca înaintea tainei. De aici reiese că a fugi de minune este acelaşi lucru cu a fugi de Domnul Mântuito­rul, iar cel ce întoarce spatele minunii e ca şi cum ar pieri. Să ia aminte cei ce se îngrozesc numai când se pomeneşte de minuni! Şi aceştia vor avea de întâmpinat o minune pe care nu o vor mai putea tăgădui: moartea, iar după moarte – judecata. Dar dacă această recunoaştere le va mai folosi la mântuire, numai Dumnezeu ştie.

Marţi [Fapte 10, 21-33; In. 7, 1-13].
“Pe voi lumea nu poate să vă urască, însă pe Mine Mă urăşte, fiindcă Eu mărturisesc despre ea că lucrurile ei sunt rele.” Asta a spus-o Domnul nu către ucenici, iar ucenicilor le-a prezis apoi că şi pe ei lumea îi va urî şi îi va prigoni, pentru că El i-a ales din lume. Ca atare, luaţi seama asupra cui se în­toarce ura lumii şi cunoaşteţi unde se află partea lui Hristos: ce stârneşte mai mult întărâtarea lumii este în mai mare măsură al lui Hristos, mai aproape de El, mai în potrivire cu El. Acesta este un semn exterior; dar pentru cei care nu văd decât cu ochii din afară şi atât este îndeajuns. Lumea nu lucrează de la sine, ci este aţâţată de stăpânitorul său, satana, ale cărui lucruri le-a stricat Domnul şi continuă să le strice în cei credincioşi şi prin cei credincioşi. Diavolul nu-I poate face nimic Domnului; ca atare, îşi întoarce turbarea asupra celor ce cred în El, pentru ca, supărându-i, să-I facă supărare Domnului. Nici aici nu lucrează de-a dreptul, ci prin uneltele sale, care alcătuiesc lumea. Aceasta nu înseamnă că el este puternic; nu vă te­meţi de el, ci mai degrabă îndrăzniţi, căci Domnul a biruit lumea şi pe stăpânitorul ei. Celui ce nu se dă singur bătut, diavolul nu are ce să-i facă.

Miercuri [Fapte 14, 6-18; In. 7, 14-30].
La înjumătăţirea praznicului se aude chemarea din partea Domnului: “Cel ce însetează să vină la Mine şi să bea” (In. 7, 37). Dacă aşa stau lucrurile, să mergem cu toţii la Dânsul! De orice ar înseta cineva – numai să nu fie un lucru potrivnic duhului Domnului – va fi negreşit îndestulat. Cei însetaţi de cu­noaştere mergeţi la Domnul, căci El e Lumina cea nease­muită, Care luminează pe tot omul care vine în lume! Cei însetaţi după curăţirea de păcate şi potolirea văpăii con­ştiinţei, mergeţi la Domnul, căci El a purtat pe lemnul crucii păcatele întregii lumi, ştergând zapisul lor. Cei înse­taţi de tihna inimii, mergeţi la Domnul, căci El e Vistieria a cărei stăpânire vă va face să uitaţi toate lipsurile şi să tre­ceţi cu vederea toate bunătăţile, pentru a-L stăpâni numai pe El. Îi trebuie cuiva putere? La El este toată puterea. Vrea cineva slavă? La El este slava cea mai presus de lu­me. Are cineva trebuinţă de libertate? El e dăruitorul li­bertăţii celei adevărate. El va dezlega toate nedumeririle noastre, va rupe legăturile patimilor, va risipi toate neca­zurile şi întristările, va da putere spre biruirea tuturor pie­dicilor, ispitelor şi curselor vrăjmaşului şi va netezi calea vieţii noastre duhovniceşti. Deci, să mergem cu toţii la Domnul!

Joi [Fapte 10, 34-43; In. 8, 12-20].
“Eu sunt lumina lumii; cel ce-Mi urmează Mie nu va umbla întru întuneric, ci va avea lumina vieţii”, spune Domnul. Prin urmare, cel care se abate de la Domnul se abate de la lumină şi duce la întuneric: ca atare, acesta este adevăratul obscurantist. Ştii ce cere învăţătura lui Hristos, deci ia seama: pe cel care nutreşte gânduri potrivnice acestei învăţături nu te sfii să îl numeşti obscurantist; este chiar numele ce i se potriveşte. Domnul învaţă că Dumnezeu este Unul după fiinţă şi Treimic după ipostasuri – aceasta este raza lu­minii suprafireşti a adevărului; cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr duce din lumină la întuneric şi este un obscurantist. Domnul învaţă că Dumnezeu Cel în trei Ipostasuri, Care a zidit lumea prin cuvântul Său, îi şi poartă de grijă – aceasta este lumina dumnezeiască ce luminează nu cu pământească mângâiere cărările întu­necate ale vieţii noastre; cel care propovăduieşte împotri­va ei, acela duce în întunericul lipsit de bucurie – e un obscurantist. Domnul învaţă ca Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul şi asemănarea Sa, rânduindu-i să trăiască în rai; iar atunci când a păcătuit, cu dreptate l-a izgonit din rai ca să trăiască pe acest pământ plin de necazuri şi nevoi. Totuşi, n-a ţinut mânie asupra lui până în sfârşit, ci a binevoit să-i lucreze mântuirea prin moartea pe cruce a Unuia-Născut Fiului Său, Care S-a întrupat – şi aceasta este lumina duhovnicească ce luminează întunericul ce înconjoară sufletele noastre: cel care propovăduieşte îm­potriva acestui adevăr conduce la întuneric şi este un ob­scurantist. Domnul învaţă: “Crezi şi, primind puterea ha­rului prin dumnezeieştile Taine, trăieşte potrivit porun­cilor Mele, şi te vei mântui!,” – acesta este singurul mijloc pentru ca lumina lui Dumnezeu să intre în noi şi să ne facă luminaţi; cel care propovăduieşte împotriva acestui adevăr vrea să ne ţină în beznă şi este, ca atare, un obscu­rantist. Domnul învaţă: “Intraţi, printr-o viaţă aspră şi le­pădare de sine, pe uşa cea strâmtă” şi aceasta este singu­ra cale spre lumină, iar cel ce conduce pe calea largă a dezmierdării de sine, conduce la întuneric şi este un ob­scurantist. Domnul învaţă: “Adu-ţi aminte de cele mai de pe urmă ale tale —moartea, judecata, iadul, raiul”, şi aceasta este lumina ce luminează viitorul nostru: cel ce învaţă că o dată cu moartea totul ia sfârşit, acela aduce bezna peste soarta noastră şi este, ca atare, un obscuran­tist. Iubitori ai luminii, învăţaţi-vă să deosebiţi după aces­te semne unde e întunericul şi feriţi-vă de el!

Vineri [Fapte 10, 44; 11, 10; In. 8, 21-30].
L-au întrebat pe Domnul: “Cine eşti Tu ?”. El a răspuns: “Cel ce este dintru început”. El este mai înainte, după El sunt Sfinţii Apos­toli, după Apostoli – păstorii ţi învăţătorii, dimpreună cu întreaga Biserică a lui Hristos. Judecaţi acum: cine sunt adevăraţii “avangardişti” ? Din pricină că sunt urmaţi, de atât de multă vreme, de atât de mulţi oameni, ei nu înce­tează a fî “avangardişti”, fiindcă ei sunt tot înainte, iar alţii merg mereu în urma lor. Aşadar, noi, creştinii, avem deja “avangardişti”; şi dacă cineva încearcă să scoată de nu ştiu unde noi avangardişti, e limpede că în aceştia tre­buie să vedem “avangarda” spre sensul opus, adică pe calea ce duce în fundul iadului. La acestea nu mai e nimic de adăugat: păziţi-vă, fiindcă cine îşi este vrăjmaş sieşi? Numai străduiţi-vă să pricepeţi asta cu adevărat şi ţineţi-vă strâns de învăţătura cea ştiută a lui Hristos, iar aceia n-au decât s-o ţină pe-a lor.

Sâmbătă [Fapte 12, 1-11; In. 8, 31-42].
Zis-a Domnul: “Dacă Fiul vă va face liberi, veţi fi liberi cu adevărat”. Iată unde este libertatea! Mintea este legată cu lanţurile neştiinţei, rătăcirii, superstiţiei, nedumeririi; se zbate, însă din ele nu se poate smulge. Alipeşte-te de Domnul, iar El va lumina întunericul tău şi va rupe toate lanţurile în care se zbuciumă mintea ta. Voinţa e înlănţuită de patimi, care nu-i dau loc să lucreze; ea se zbate, ca cel legat de mâini şi de picioare, dar nu se poate slobozi. Tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El îţi va da puterea lui Samson şi va sfărâma toate legăturile nedreptăţii ce te ţin ferecat. Inima este împresurată de griji neîncetate, care nu-i dau odihnă; tu însă alipeşte-te de Domnul, iar El te va odihni; şi vei avea pace în tine însuţi, totul va fi luminos în jurul tău, iar tu vei umbla împreună cu Domnul, fără împiedicare şi po­ticnire, prin bezna şi întunericul acestei vieţi, spre bucuria cea atotfericită şi deplină şi spre nesfârşirea veşniciei.

(extrase din Talcuiri din Sfanta Scriptura – Sf. Teofan Zavoratul)

Articole asemanatoare:

1. Perioada Penticostarului (V) – Duminca Samarinencii
2. Perioada Penticostarului (VI) – Duminca Orbului din nastere
3. Perioada Penticostarului (II) – Duminca Tomei
4. Perioada Penticostarului (III) – Duminca Mironositelor
5. Perioada Penticostarului (I) – Luminata Înviere