Perioada Triodului (III) – Duminica Înfricoșatei judecăți

Duminica lăsatului sec de carne (a 35-a) [I Cor. 8, 8-13; 9, 2; Mt. 25, 31-46].
Înfricoşata judecată ! Judecătorul vine pe nori, înconjurat de mulţime nenumărată de cereşti şi netrupeşti puteri. Trâmbiţele dau glas în toate colţurile pământului şi scoală pe cei morţi. Cei înviaţi se îndreaptă cete-cete spre locul hotărât, spre scaunul Judecătorului, simţind deja, dinainte, care va fi hotărârea ce le va răsuna în urechi: căci faptele fiecăruia apar scrise pe fruntea fiinţei lor şi însuşi felul cum vor arăta va fi pe potriva faptelor şi obiceiurilor lor. Despărţirea celor de-a stânga de cei de-a dreapta se va face de la sine. În cele din urmă, totul este hotărât. O tăcere adâncă se înstăpâneşte. Încă o clipă şi se aude hotărârea din urmă a Judecătorului – unora: “veniţi”, celorlalţi: “mergeţi de la Mine”. “Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi! Fie mila Ta, Doamne, asupra noastră!” – însă atunci va fi, deja, prea târziu pentru a mai striga astfel. Acum trebuie să ne îngrijim a şterge din fiinţa noastră semnele de rea vieţuire care sunt scrise în ea. Atunci, vom fi gata să vărsăm râuri de lacrimi pentru a ne spăla; dar asta nu va mai sluji la nimic. Să plângem acum, dacă nu cu râuri de lacrimi, măcar cu pârâiaşe; dacă nu cu pârâiaşe, măcar cu picături de ploaie; dacă nici măcar acestea nu se vor afla, să ne zdrobim cu inima şi, mărturisindu-ne Domnului păcatele, să îl rugăm să ni le ierte, făgăduind să nu-L mai întristăm prin călcarea poruncilor Lui, şi să plinim cu râvnă, după aceea, această făgăduinţă!

Luni [III In. 1, 1-15; Ic. 19, 29-40, 22, 7-39].
Ce înseamnă “a umbla întru adevăr”? Înseamnă ca, după ce ai primit adevărul în inimă, să-ţi păstrezi gândurile şi simţirile aşa cum o cere adevărul. De pildă, faptul că Dumnezeu pretutindenea este şi vede toate este un adevăr: cel care va primi acest adevăr în inimă şi se va purta, atât la vedere cât şi lăuntric, ca şi cum dinaintea lui ar fi Dumnezeu însuşi şi ar vedea totul înăuntrul lui, acela va şi umbla întru acest adevăr. Faptul că Dumnezeu toate le ţine şi fără ajutorul Lui nu putem reuşi nimic este un adevăr: cel ce îl va primi cu inima şi va începe ca, orişice ar face, să se roage lui Dumnezeu pentru ajutor şi să primească tot ce i s-ar întâmpla ca venind din mâna Domnului, acela va umbla întru acest adevăr. Faptul că moartea ne poate răpi în orişicare ceas, iar după moarte urmează neîntârziat şi judecata este un adevăr: cel care va primi acest adevăr cu inima şi va trăi ca şi cum ar trebui chiar în minutul de faţă să moară şi să se înfăţişeze înaintea judecăţii lui Dumnezeu, acela va umbla întru acest adevăr. La fel stau lucrurile cu privire la oricare alt adevăr.

Marţi [Iuda 1, 1-10; Lc. 22, 39-42, 45-23, 1],
Întâmpinarea Domnului. Întâmpinându-L, pe Domnul îl înconjoară pe de o parte dreptatea care aşteaptă mântuirea nu de la sine – Simeon, dimpreună cu vieţuirea aspră în post şi rugăciuni, însufleţită de credinţă – Ana; pe de alta, însăşi curăţia, desăvârşită şi neştirbită – Fecioara de Dumnezeu Născătoare, dimpreună cu smerita şi tăcuta supunere şi încredinţare în voia lui Dumnezeu – Iosif logodnicul. Strămută în inima ta toate aceste stări duhovniceşti şi-L vei întâmpina pe Domnul nu purtat, ci venind singur către tine, îl vei primi în braţele inimii tale şi vei înălţa o cântare ce va pătrunde cerurile, veselindu-i pe toţi îngerii şi sfinţii.

Miercuri. “Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu tânguire; şi să sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre; şi să vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că milostiv şi îndurat este. Trâmbiţaţi cu trâmbiţă, sfinţiţi post, vestiţi adunare sărbătorească… să iasă mirele din aşternutul său şi mireasa din cămara sa… să plângă preoţii, slujitorii Domnului, şi să spună: Cruţă, Doamne, poporul Tău” (Ioil 2, 12-17). Cine va asculta acum glasul acesta care răsună în biserică ? Dacă ar răsuna prin pieţe glas de tunet din cer: “Cruţaţi-vă, oamenilor, pe voi înşivă, ca să vă cruţe şi Domnul”, poate că atunci ar auzi careva şi s-ar trezi din beţia de dezmierdări, de pofte şi de vin. Preoţii nu contenesc strigând: “Cruţă, Doamne”! Însă de la Domnul se va auzi acest răspuns înfricoşat: “Nu vor avea cruţare, pentru că nimeni nu caută cruţare”. Toţi stau cu spatele la Domnul, s-au întors de la El şi L-au uitat.

Joi [Iuda 1, 11-25; Lc. 23, 1-34, 44-56].
Sfântul Apostol Iuda vesteşte că va fi vai de cei care se poartă printre oameni în chip smintitor, se îngraşă benchetuind fără frică de Dumnezeu, clocotesc de spurcăciuni, umblă după poftele lor, rostesc cuvinte pline de trufie şi se rup din unirea credinţei. Vai! Căci iată, vine Domnul, însoţit de zecile de mii de îngeri ai Săi, ca să facă judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii pentru toate faptele nelegiuirii lor, întru care au făcut fărădelege.

Vineri. “Vă voi mântui pe voi şi veţi fi întru binecuvântare”, făgăduieşte Domnul prin proorocul Zaharia (Zaharia 8, 7-23). Cu ce condiţie, însă? Cu condiţia ca fiecare să spună adevărul aproapelui său, ca oamenii să împartă ce au de împărţit după dreptate, să nu poarte ranchiună în inima lor împotriva aproapelui, să nu iubească jurămintele mincinoase, ci să iubească pacea şi adevărul. Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, atunci, zice Domnul, “vor fi poporul Meu, şi le voi fi lor Dumnezeu, întru adevăr şi dreptate” şi se va răspândi printre ei binecuvântarea. Atunci vor auzi toţi ceilalţi şi vor grăi: haide la ei să ne rugăm feţei Domnului, fiindcă am auzit că Domnul este cu ei. “Şi vor veni popoare multe şi neamuri puternice, ca să caute pe Domnul Savaot.”

Astfel a atras oameni şi popoare către Domnul înalta curăţie sufletească a primilor creştini, şi cei ce trăiesc în duhul lui Hristos sunt totdeauna, fără cuvinte, cei mai buni propovăduitori ai lui Hristos şi cei mai convingători apostoli ai creştinismului.

Sâmbătă [Rom. 14, 19-26; Mt. 6, 1-13; Gal. 5, 22; 6, 2; Mt. 11, 27-30].
“Cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi poftele.” Acum, această rânduială s-a întors pe dos: oamenii îşi răstignesc trupul, dar nu împreună cu patimile şi poftele, ci prin patimi şi pofte. Cum îşi mai chinuiesc ei trupul, în ziua de azi, prin îmbuibare, beţie, fapte de desfrânare, danţuri şi petreceri! Nici stăpânul cel mai lipsit de omenie nu-şi chinuieşte astfel vita leneşă. Dacă ar fi să dăm trupului nostru libertate şi minte, primele sale cuvinte ar fi îndreptate împotriva stăpânului său, sufletul, pentru faptul că acesta se amestecă în chip nelegiuit în treburile lui, umplându-l de patimi care-i sunt străine şi, împlinindu-şi-le în el, îl chinuieşte. De fapt, trebuinţele trupului nostru sunt simple şi nepătimaşe. Priviţi la dobitoace: nu se îmbuibă, nu dorm peste măsură şi, împlinindu-şi trebuinţele trupeşti la vremea lor, rămân după aceea liniştite un an întreg. Doar sufletul, uitându-şi năzuinţele mai bune, şi-a scos din trebuinţele simple ale trupului o mulţime de năzuinţe împotriva firii sale, care au devenit, prin lipsa de măsură, nefireşti şi pentru trup. Totuşi, pentru a tăia din suflet patimile trupeşti care s-au încuibat în el, trupul trebuie neapărat răstignit, insă în cu totul alt fel: adică nedându-i libertate şi cele de trebuinţă, ori împlinindu-i trebuinţele într-o măsură neasemuit mai mică decât ar cere-o firea sa.

(extrase din Talcuiri din Sfanta Scriptura – Sf. Teofan Zavoratul)

Articole asemanatoare:

1. Predică la Duminica Înfricoșatei Judecăți – A lăsatului sec de carne
2. Perioada Triodului (V) – Duminica a doua a Postului (a Sf. Grigorie Palama)
3. Perioada Triodului (I) – Duminica vameșului și a fariseului
4. Perioada Triodului (IV) – Duminica întâi a Postului (a Ortodoxiei)
5. Perioada Triodului (II) – Duminica Fiului risipitor