Predică la Denia Acatistului Buneivestiri

DESPRE RUGĂCIUNEA SOBORNICEASCĂ – PREDICĂ LA DENIA ACATISTULUI BUNEIVESTIRI (VINERI SEARA SPRE SÂMBĂTĂ DIN SĂPTĂMÂNA A V-A A POSTULUI MARE

,,Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!” (ACATISTUL BUNEIVESTIRI)

IUBIŢI FRAŢI ÎNTRU HRISTOS!
Zilele Postului Mare sunt împodobite – ca o grădină aleasă – cu diferite slujbe, care au fiecare în parte, timpul, rolul şi însemnătatea lor. Spre sfârşitul săptămânii a cincea din Sfântul şi Marele Post, Biserica Ortodoxă face pomenire de minunea pe care a făcut-o Maica Domnului în Constantinopol, pe când cetatea era înconjurată de păgâni.

Prin secolul al VII-lea, pe când la Ţarigrad (Imperiul Bizantin cu capitala la Constantinopol) era împărat Heraclie, s-a ridicat asupra grecilor (creştinilor din Imperiul Bizantin) împăratul perşilor cu o oaste mare şi puternică, arzând şi prădând tot ce găsea pe cale. Atunci toată oastea grecească, în frunte cu Heraclie împăratul, a pornit spre hotarele Persiei, pentru a izgoni pe tiranii năvălitori. Auzind de aceasta, Hagan – împăratul sciţilor, a pornit fără de vestecu război asupra Constantinopolului, cu o oaste foarte numeroasă, corăbii, tunuri şi călăreţi pentru a robi toată cetatea.

Auzind de o primejdie ca aceasta, Serghie, Patriarhul Ţarigradului (Constantinopolului), s-a sfătuit cu bătrânii cetăţii cum ar face să salveze oraşul din mâinile păgânilor, care se apropiau cu mare furie şi putere.
Neavând ajutor de nicăieri, nici ostaşi, nici arme de apărare, au căzut cu toţii la rugăciune la icoana cea nefăcută de mână a Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu, cerând ajutorul ei. Apoi, împreună cu tot clerul şi poporul, au luat această icoană şi sfintele cruci şi au înconjurat cetatea, mergând pe zidurile ei şi zicând: ,,Scoală-Te, Doamne, ajută-ne nouă şi să se risipească vrăşmaşii Tăi…”.

În puţine zile, cetatea a fost înconjurată de zeci de mii de oşti şi corăbii gata de război şi ale sciţilor şi ale perşilor, care se pregăteau să dărâme zidurile ei. Văzând tot poporul şi patriarhul mulţimea oştilor şi furia lor, căci nici o solie de pace nu au voit să primească, iarăşi au alergat cu toţii la sfintele biserici cu multe lacrimi, cu rugăciuni şi post, cerând mila lui Dumnezeu şi ajutorul cel grabnic al Maicii Domnului.

A doua zi au înconjurat iarăşi cetatea, cu toate icoanele Mântuitorului şi ale Maicii Domnului şi cu lemnul Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos, rugându-se şi zicând mai ales icoasele Acatistului Buneivestiri. Şi iată, pe când păgânii au început a lovi zidurile cetăţii, a venit ajutorul cel grabnic al Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare, căci îndată s-a pornit pe mare o vijelie cumplită, încât s-au scufundat toate corăbiile sciţilor, iar cei de pe uscat înfricoşându-se, au început a fugi. Atunci poporul a deschis porţile cetăţii şi au început a lovi pe păgâni din toate părţile, încât puţini au mai scăpat din încleştarea aceea.
Şi aşa a izbăvit Stăpâna noastră cetatea ei din mâinile tiranilor. Cât sunt de mari şi minunate minunile Maicii Domnului asupra poporului creştinesc, care cere ajutorul ei cu multă credinţă! De la minunea aceea ne-a rămas Acatistul BUNEIVESTIRI, care se citeşte în Postul Mare, acum, la sfârşitul săptămânii a cincea, când se face şi pomenirea acestei negrăite minuni. Se numeşte ziua aceasta ,,Sâmbăta Acatistului Maicii Domnului (Buneivestiri)”. Cuvântul ,,ACATIST” înseamnă ,,NEŞEDERE”, deoarece această rugăciune s-a făcut mergând pe ziduri, când tot poporul plângea şi striga: ,,Ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară!”.

IUBIŢI CREDINCIOŞI!
Minunea aceasta ne îndeamnă să cunoaştem mai adânc însemnătatea rugăciunii în comun şi anume, cât de mare este puterea rugăciunii soborniceşti. Într-adevăr, mare este puterea rugăciunii dreptului, a pustnicului, a văduvei, a săracului, a omului învăluit de necazuri, care strigă la Dumnezeu din inimă curată, ziua şi noaptea, dar RUGĂCIUNEA ÎN COMUN făcută la biserică, este cu mult mai puternică.

Prin nimic nu ni se face Dumnezeu mai bine cunoscut nouă oamenilor, decât prin rugăciune în general şi prin rugăciunea comună – în mod special, căci dacă rugăciunea  – în general – este MAICA TUTUROR VIRTUŢILOR, apoi rugăciunea sobornicească  (comună) – este IZVORUL TUTUROR MINUNILOR.

Fiecare se roagă în inima lui, în mintea lui, în casa lui sau pe calea vieţii lui. Unul cere sănătate, altul izbăvire de vrăşmaşi, celălalt – viitor fericit, iar câte unul cere iertare de păcate. Dar dacă toţi la un loc, în zeci şi sute de glasuri, cer deodată acelaşi lucru de la Dumnezeu, apoi mila Lui coboară peste ei de atâtea ori mai repede. Dacă Dumnezeu este prezent, după cum spune Mântuitorul: ,,Că unde sunt doi sau trei adunaţi întru numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (MATEI 18,20), cu atât mai mult va fi de faţă acolo unde sunt adunaţi 100 sau 1000 de credincioşi care strigă toţi într-un glas: ,,Doamne miluieşte” sau ,,Doamne ajută”, căci rugăciunea obştească şi cântarea în comun este lucrarea îngerilor.

Rugăciunea obştească aseamănă pe oameni cu îngerii şi cu sfinţii, căci şi ei, în cer, cântă neîncetat slăvind pe Dumnezeu şi se roagă pentru noi, nu fiecare aparte, ci cu toţi într-un glas. Rugăciunea sobornicească coboară CERUL PE PĂMÂNT, căci, ce este mai frumos pe lume sau ce mişcă mai mult inima, decât o slujbă făcută cu preoţi mulţi, cu cântări alese şi cu popor numeros, care se roagă într-un glas, cântă ca dintr-o inimă şi se închină cu toţii, slujesc, laudă pe Dumnezeu şi se bucură! Atunci inimile noastre saltă de bucurie negrăită, credinţa ne creşte, dragostea mai mult ne uneşte, nădejdea mântuirii sporeşte, necazurile vieţii se uită, inimile se înfrăţesc, mânia piere, lacrimile se usucă în ochi, toate în noi se prefac şi se înnoiesc.

Care dintre noi nu a participat la o priveghere de noapte, un acatist la biserică, o Sfântă Liturghie cu sobor, cu cor sau cântăreţi aleşi? Şi ce inimă a putut rămâne atunci de piatră? Ce urechi au rămas surde? Sau care ochi nu s-au umezit de lacrimi? Doar la aceea care văd biserica doar pe dinafară sau participă la sfintele slujbe, nu după cum este vorba românească ,,din Paşti în Crăciun”, ci mai rău decât atât ,,din Paşti în Paşti” şi atunci rezemând zidurile bisericii pe dinafară, aşteptând ca preotul să termine slujba cât mai repede ca să se poată sătura cât mai repede de bucatele alese şi pregătite cu multă delicatese pentru acest mare praznic.

Rugăciunea sobornicească uneşte inimile credincioşilor, îi apropie pe unii de alţii, îi face pe toţi să fie fraţi, întăreşte pe fiii Bisericii. Ea alungă întristarea, mângâie sufletele cele necăjite, dă curaj celor slabi, bucură pe toată lumea, veseleşte pe îngeri. Rugăciunea aceasta este IZVOR AL DRAGOSTEI ŞI AL MÂNTUIRII OAMENILOR.

Rugăciunea în comun străbate într-o clipă cerul, ajunge cea dintâi la Dumnezeu, îmblânzeşte pe Judecătorul, coboară mila Lui şi harul Sfântului Duh pe pământ; ea arde cel mai tare pe diavoli, zdrobeşte puterea vrăşmaşilor, îmblânzeşte pe cei puternici şi răi şi întăreşte pe cei fricoşi.

RUGĂCIUNEA SOBORNICEASCĂ FACE ÎNTOTDEAUNA MINUNI, astfel:
- la Sfânta Liturghie ea pogoară prin glasul preotului Duhul Sfânt peste Prea Curatele Taine;
- la Taina Sfântului Maslu coboară harul vindecării peste untdelemn;
- la Taina Sfântului Botez coboară harul Sfântului Duh peste apă şi peste cel botezat;
- alungă seceta;
- se opresc norii de ploaie;
- se alungă duhurile necurate din cei bântuiţi de aceste duhuri;
- se înlătură urgiile războaielor.

Dar cine va putea număra mulţimea minunilor cu puterea rugăciunii făcute în sobor?! Cu rugăciunea în comun, la un loc cu ucenicii, S-a rugat Mântuitorul şi cu această rugăciune se rugau adesea şi Sfinţii Apostoli, la fel şi primii creştini. Cu acest fel de rugăciune sobornicească sau comună au scos primii creştini pe Petru din lanţuri (FAPTELE APOSTOLILOR 12). Cu rugăciunea aceasta se întăreau mucenicii când erau aruncaţi în cuptoare aprinse sau în ghearele leilor. Cu aceasta au slăvit mii de ani creştinii, pustnicii şi călugării pe Dumnezeu.

Rugăciunea sobornicească se săvârşeşte întotdeauna, dar mai ales în vreme de tulburare, de mare nevoie, de grele încercări sau de nespuse bucurii. În sobor au ales Apostolii pe Matia, în locul lui Iuda vânzătorul (FAPTELE APOSTOLILOR 1,24). Cu rugăciune în sobor a deschis Sfântul Vasile cel Mare biserica cea încuiată de arieni. Cu astfel de rugăciune întărindu-se creştinii, au biruit în multe războaie pe turci, pe arabi şi pe perşi (celebră este în istorie întreaga domnie a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care de 42 de ori i-a biruit pe turcii lui Mahomed al II-lea Cuceritorul falnicei cetăţi imperiale a Constantinopolului, doar cu 4 ani înainte de urcarea pe tron a acestui binecredincios voievod). Pe aceasta deci să o iubim şi noi, dacă voim să biruim duhurile răutăţii care se luptă cu noi. AMIN.

IUBIŢI CREDINCIOŞI!
În general creştinul se roagă; uneori se roagă foarte mult, dar mai ales când este singur, aşa după cum îl îndeamnă cugetul şi necazul său, dar la rugăciunea comună, credincioşii nu prea aleargă, fie pentru că nu-i ştiu puterea, fie pentru că au puţină credinţă. Rar întâlneşti doi credincioşi care se roagă la un loc şi foarte rar vezi într-o familie părinţii şi copiii rugându-se în comun. Peste casa unde se face asemenea rugăciune, se revarsă toată binecuvântarea lui Dumnezeu; acolo nu mai poate fi ceartă, dezbinare şi durere; în casa aceea se odihneşte harul Sfântului Duh, acolo prisoseşte pacea, acolo ajunge întotdeauna pâinea şi stăpâneşte bucuria, pentru că mare este puterea rugăciunii rostită în auz de mai multe suflete, unite prin dragoste. În casa unde fiecare se roagă puţin şi aparte, aşa ca din fugă, acolo şi darul lui Dumnezeu vine târziu şi destul de puţin. Cei mai mulţi dintre membrii familiilor noastre se ruşinează să se roage în văzul celorlalţi, dar mai ales să se roage cu toţii la un loc. Ce bucurie ar fi să-i vezi pe toţi ai casei stând în genunchi la rugăciune, înaintea sfintelor icoane, citind fie un acatist al Maicii Domnului, fie un paraclis sau câţiva psalmi! Casa aceea ar fi o adevărată biserică vie!, Dar, din păcate, lucrurile nu stau aşa!

Dacă voim să imităm pe îngeri, să vedem minuni în zilele noastre, să ne audă mai repede milostivul Dumnezeu, atunci să ne rugăm împreună cât mai mult şi cât mai des. Cum? Participând la toate slujbele Bisericii, în special la Sfânta Liturghie, la privegheri, la Utrenie, Vecernie, acatiste şi la Sfântul Maslu. Iar aici nu ascultaţi doar cum se roagă preotul şi cântă corul, ci împreună cu ei rugaţi-vă şi dumneavoastră, cântaţi încet sau mai tare, faceţi metanii, urmăriţi toată slujba cu multă evlavie şi credinţă. Amin.

BIBLIOGRAFIE:
1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD; Tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; VERSIUNE DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA, REDACTATĂ ŞI ADNOTATĂ DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA – ARHIEPISCOPUL CLUJULUI; Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; BUCUREŞTI – 2001;
2. BĂLAN, Ahimandrit Ioanichie – PREDICI LA POSTUL MARE – Carte tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române; EDITURA MĂNĂSTIREA SIHÎSTRIA – 2007.
3. POP, Episcop vicar Dr. Irineu – ÎMPĂRĂTEASA CERULUI ŞI MAMA NOASTRĂ – Casa de Editură Dokia; Cluj-Napoca 1996.

de Preot prof. Gheorghe-Radu Sălăgian – Parohia Ortodoxă Română Micula Nouă cu filia Bercu Nou şi Şcoala cu clasele I-VIII ,,Avram Iancu”, Satu-Mare

Articole asemanatoare:

1. Denia Acatistului Maicii Domnului
2. Predica la Denia din SFÂNTA ŞI MAREA ZI DE LUNI – Despre smochinul cel neroditor – UPDATE
3. Acatistul BUNEIVESTIRI A PREASFINTEI NASCATOARE DE DUMNEZEU
4. Predică la Sărbătoarea “IZVORUL TĂMĂDUIRII”
5. Predica la marele Praznic al Adormirii Maicii Domnului