Predică la Duminica dinaintea NAŞTERII DOMNULUI

“Iată Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (ISAIA 7,14).

Evanghelia intitulată CARTEA NEAMULUI LUI IISUS HRISTOS cuprinsă în pericopa evanghelică care se citeşte în Duminica dinaintea Naşterii Domnului este o capodoperă a iubirii dumnezeieşti, pentru că ea ne apropie cu o sfântă emoţie de cerul pe care a strălucit glorioasa stea a magilor, de culminanta întâlnire care a unit dumnezeirea cu umanitatea, de sărbătoarea bucuriei noastre, de Naşterea Domunului. Evanghelia de astăzi reflectă pregătirea omenirii pentru primirea Mântuitorului. Potrivit planului dumnezeiesc de mântuire a lumii, omenirea trebuia pregătită un timp mai îndelungat pentru venirea Mântuitorului, pentru ca ea, ajungând la cunoştiinţa păcătoşeniei şi a decăderii morale şi duhovniceşti, să dorească venirea Acestuia.

Această pregătire s-a făcut pe două căi, şi anume:
– una pozitivă, prin Revelaţia dumnezeiască supranaturală, descoperindu-li-se oamenilor din timp că va veni un Izbăvitor Care să-i scape de sub povara păcatului;
– una negativă, datorită greutăţilor, necazurilor şi suferinţelor îndurate de oameni care au stârnit în ei dorinţa după un Mântuitor.

Pregătirea a durat mii de ani, ea începând încă din momentul în care Dumnezeu a pronunţat pedeapsa asupra protopărinţilor noştrii – Adam şi Eva, dar mai ales asupra diavolului deghizat în şarpe care i-a ispitit la păcat, căci atunci El le-a dat nădejdea mângâietoare despre venirea lui Mesia, zicând: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (FACERE 3,15).

Hotărârea dumnezeiască de alegere a unui popor al cărui părinte este chaldeianul Avraam, ca urmare a înmulţirii fărădelegilor între oameni şi a căderii în idolatrie (adică a închinării şi cinstirii unor chipuri cioplite în locul Creatorului), va aduce cu sine de acum înainte pregătirea omenirii în vederea mântuirii pe două căi:
- 1. cea a poporului ales;
- 2. cea a popoarelor păgâne.

Pregătirea poporului ales, adică a evreilor, s-a făcut într-un mod cu totul special, atât sub aspect pozitiv, cât şi negativ.

Sub ASPECT POZITIV, ea s-a făcut prin întărirea făgăduinţelor lui Dumnezeu despre trimiterea unui Răscumpărător, patriarhilor biblici: Avraam, Isaac şi Iacov, prin promisiunile făcute fiecăruia, astfel:
– “Şi se vor binecuvânta prin neamul tău toate popoarele pământului pentru că ai ascultat glasul Meu” (FACERE 22,18);
– “Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului” (FACERE 26,4);
– “Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru urmaşii tăi toate neamurile pământului” (FACERE 28,14). Patriarhul Iacov, pe patul de moarte fiind şi inspirat de Duhul Sfânt, a prezis venirea Mântuitorului când l-a binecuvântat pe fiul său Iuda, zicând: “Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele” (FACERE 49,10).

Însuşi Moise, în conştiinţa căruia făgăduinţa făcută de Dumnezeu protopărinţilor Adam şi Eva şi reînoită pentru urmaşii lor era mereu vie, a profeţit că Răscumpărătorul era prooroc, zicând: “Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi” (DEUTERONOM 18,15). Încă înainte de cucerirea Canaanului, vrăjitorul păgân Valaam, chemat de regele moabiţilor – Balaac – ca să blesteme poporul Israel, venind peste el Duhul Domnului, în loc de blestemul pe care trebuia să-l rostească asupra evreilor, a binecuvântat pe poporul Israel, rostind următoarea proorocie mesianică: “Ieşi-va din sămânţa lui un Om, Care va stăpâni neamuri multe şi stăpânirea Lui va întrece pe a lui Agag şi împărăţia Lui se va înălţa… Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi” (NUMERII 24,7,17). Conştiinţa venirii Mântuitorului se menţine trează în sânul poporului evreu prin proorociile mesianice.

Despre Naşterea Mântuitorului din Fecioara Maria şi seminţia lui Iesei – tatăl proorocului David, proorocul Isaia zice:
– “Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (ISAIA 7,14);
– “Poporul care locuia în întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura şi în umbra morţii lumină va străluci peste voi” (ISAIA 9,1);
– “Căci Prunc S-a născut nouă, un Fiu S-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn a păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Şi mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar” ( ISAIA 9,5-6)l;
– “O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da” (ISAIA 11,1).

Despre locul naşterii Mântuitorului – Betleemul Iudeii – proorocul Miheia zice: “Şi tu, Betleeme – Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (MIHEIA 5,1).

Despre Intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim, proorocul Zaharia zice: “Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei” (ZAHARIA 9,9).

Despre patimile Mântuitorului, tot proorocul Isaia zice: “Chinuit a fost, dar s-a supus şi nu Şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte” (ISAIA 53,7-8).

Despre timpul venirii, dar mai ales al răstignirii Domnului, proorocul Daniel zice: “Şaptezeci de săptămâni sunt hotărâte pentru poporul tău şi pentru cetatea ta cea sfântă până ce fărădelegea va trece peste margini… şi Se va unge Sfântul Sfinţilor… Şi El va încheia un legământ cu mulţi într-o săptămână, iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii, până când pedeapsa nimicirii cea hotărâtă se va vărsa peste locul pustiirii” (DANIEL 9,24,27). Săptămânile de care se vorbeşte în profeţie sunt săptămâni de ani, care se calculează de la promulgarea edictului de rezidire a Ierusalimului de către împăratul babilonian Artaxexe Longimanu, în anul 453 î.Hr., astfel: 453-490=-37 – care devine anul 37 al erei creştine. Mijlocul săptămânii înseamnă 7:2=3,5. Din 37 scădem 3,5 şi ne dă 33,5 – anul morţii şi Învierii Domnului.

În SENS NEGATIV, poporul iudeu a fost pregătit prin întărirea conştiinţei păcătoşeniei şi dorinţa după un Izbăvitor Care să-i scape de sub robia păcatului. Această pregătire s-a făcut îndeosebi prin Legea lui Moise, ale cărei jertfe, spălări şi curăţiri prefigurau jertfa izbăvitoare a Mântuitorului şi curăţirea păcatelor prin pocăinţă.

În ceea ce priveşte pregătirea popoarelor păgâne pentru primirea Mântuitorului, aceasta rezultă în primul rând din legea morală naturală, manifestată în conştiinţă, pe care păgânii nu o pierduseră, precum şi prin înclinaţia lor spre adevăr şi bine, după cum zice Sfântul Apostol Pavel: “Căci, când păgânii care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, îşi sunt loruşi lege, ceea ce arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor…” (ROMANI 2,14-15).

Noul Testament începe cu Evanghelia de azi de la MATEI 1, 1-25. Ea constiuie SFÂRŞITUL ÎNCEPUTULUI şi ÎNCEPUTUTL SFÂRŞITULUI, pentru că ea fixează interdependenţa existentă între cele două Testamente. Pentru a dovedi că Iisus este Mesia Cel făgăduit de Dumnezeu prin proorocii Vechiului Testament, Sfântul Evanghelist Matei ne redă genealogia lui Iisus, de la Avraam până la Naşterea Sa şi ne arată legătura trupească şi spirituală cu înaintaşii Săi. Iisus este fiul lui: Avraam, Isaac, Iacov, Rut, Iesei, David şi Solomon şi ceilalţi descendenţi.

GENEALOGIA începe cu Avraam, fiindcă el are tangenţă cu Iisus prin făgăduinţele pe care i le-a făcut Dumnezeu, că “întru el se vor binecuvânta toate neamurile pământului”. Făgăduinţele lui Avraam continuă prin Isaac “fiul făgăduinţei” (ROMANI 9,8), apoi cu Iacov care vesteşte că va veni Împăciuitorul (FACERE 49,10). Genealogia trece prin gemenii Fares şi Zara, născuţi din femeia regelui David. Un rol de seamă în genealogia Mântuitorului l-a avut şi regele Solomon, care este fiul regelui David, născut din Batşeba, fosta soţie a generalului Urie Heteul.

Făcând o sinteză a genealogiei lui Iisus, Evanghelistul o împarte la trei:
-1. de la Avraam la David;
-2. de la David la strămutarea în Babilon;
-3. de la strămutarea în Babilon până la Naşterea lui Iisus Hristos.

Fiecare din aceste trei perioade este alcătuită din 14 generaţii. Numărul 14 rezultă din operaţiile matematice: 7+7 sau 2×7. În simbolismul biblic, cifra 7 este sfântă (IEŞRE 20,8). Metoda matematică: 7+7=14, 7+7=14, 7+7=14, sau 2×7=14, 2×7=14, 2×7=14, are o dublă funcţiune. Aşa cum 7+7=14, tot aşa de real este este evenimentul Naşterii lui Iisus Hristos din Fecioara Maria. Se repetă aceste generaţii de trei ori, ca nimeni să nu se îndoiască vreodată de Naşterea lui Iisus din Fecioara Maria. Scurtând această înşiruire de nume de la Avraam la Iisus, vedem, trecându-ne pe dinaintea ochilor epocă după epocă, apărând şi dispărând generaţii de oameni. În Cartea neamului lui Iisus se încadrează cu subliniere STRĂMUTAREA ÎN BABILON şi cu subînţelesul că orice strălucire bazată pe forţă se prăbuşeşte, precum s-au spulberat domniile în Israel, aşa nu s-a menţinut nici Imperiul Babilonian. Genealogia Mântuitorului culminează cu următoarele cuvinte: “Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care înseamnă Mântuitor” (MATEI1,16), iar Iosif este fiul lui David (MATEI1,20).

Din Evanghelia de astăzi rezultă următoarele învăţături religios-morale:
-1. Iosif nu era soţul Mariei, ci logodnicul ei, având misiunea s-o reprezinte atât pe ea, cât şi pe Fiul ei în faţa autorităţilor şia societăţii;
-2. în versetul 18 se spune: “Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui fiind logodită (nu căsătoriră) cu Iosif (cum zic sectarii), fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (MATEI 1,18); de aici rezultând că dacă strămoşii după trup ai lui Iisus s-au născut în chip firesc, natural, naşterea lui Iisus a avut un caracter suprafiresc, supranatural, Iosif neavând nici o implicaţie în acest evenimet; în versetul 19 se spune: “Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns” MATEI 1,19), adică Iosif respecta Legile şi Adevărul şi nu a avut nici o relaţie trupească cu Fecioara Maria. Iosif fiind drept, nu voia să aibă relaţii trupeşti cu Fecioara Maria nici după naşterea lui Iisus, nu cum susţin sectarii, că Fecioara Maria cu dreptul Iosif ar fi avut copii după naşterea lui Iisus;
-3. din versetul: “Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua la tine pe Maria, logodnica ta (în bibliile sectare se spune nevastă-ta), că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (MATEI 1,20), rezultă căci la evrei, logodna nu era o simplă promisiune, ci un legământ sfânt cu putere legală;
-4. din versetul: “Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (MATEI 1,21), rezultă că numele Iisus înseamnă “Domnul este Cel ce dă mântuirea”, sau scurt: Mântuitor;
-5. Naşterea lui Iisus este împlinirea proorociei de la ISAIA 7,14. În unele traduceri ale Bibliei, versetul 25 are următorul conţinut care se pare, înclină în favoarea sectarilor, denaturând pururea-fecioria Maicii Domnului, astfel: “Şi nu a cunoscut-o pe ea Iosif până ce L-a născut pe Fiul ei. Şi I-au pus Acestuia numele Iisus” (MATEI 1,25), de unde în interpretarea sănătoasă a textului biblic, a cunoaşte o femeie, înseamnă a avea relaţii conjugale cu ea. Evanghelistul este preocupat aici numai de faptul că Iisus S-a născut din Fecioară (prin zămislirea de la Duhul Sfânt). Textul de faţă nu atestă pururea-fecioria Maicii Domnului, dar nici nu o infirmă. Adverbul-prepoziţie heos = până, până ce, până când, are semnificaţie de continuitate. Verbul care o precede: ouk eghinoschen = n-a cunoscut-o, exprimă o acţiune care nu se termină. În acest sens apar textele biblice: – “Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăşmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (PSALM 109,1), nu înseamnă că după supunerea vrăşmaşilor, Hristos nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui; – “Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până în ziua morţii ei” (2 REGI 6,23), nu înseamnă că după moarte a avut copii, ceea ce nu se poate; – “Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului” (MATEI 28,20), nu înseamnă că după sfârşitul acestei lumi, Hristos nu va mai fi cu noi. Din toate acestea trebuie să înţelegem că şi Fecioara Maria a fost fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere, nu cum încearcă sectarii s-o denigreze.

Textul de la MATEI 1, 25 nu arată o legătură de căsătorie între Iosif şi Maria, nici înainte şi nici după naşterea lui Iisus. Caracterul Evangheliei de azi arată nu numai natura divino-umană a Mântuitorului şi unirea ipostatică a celor două firi, ci şi existenţa Sa ca Persoană în istorie. Aşa cum Iisus S-a născut în Betleemul Iudeii, în aceste sărbători să renaştem şi noi la o viaţă duhovnicească, căci dacă Dumnezeu S-a făcut Om noi, noi să devenim dumnezei prin har, credinţă şi fapte bune. AMIN.

BIBLIOGRAFIE:
-1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti;
-2. NOUL TESTAMENT, versiune revizuită, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania; Editura Institutului Biblic…; Bucureşti 1993;
-3. NEAGA, Pr. prof. Nicolae – PREDICĂ LA DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI – în volumul de predici LUMINĂ DIN LUMINĂ; Editura Mitropoliei Ardealului; Sibiu 1985;
–4. TODORAN, Pr. prof. Dr. Isidor şi ZĂGREAN, Arhidiacon prof. Dr. Ioan – DOGMATICA ORTODOXĂ – manual pentru Seminariile Teologice; Editura RENAŞTEREA, Cluj-Napoca 2000.

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Predică la Duminica dinaintea Naşterii Domnului
2. Predică la Duminica dinaintea Botezului Domnului
3. Predica la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci
4. Predica la Nasterea DOMNULUI si la Duminica dupa Nasterea DOMNULUI
5. Cuvânt la Duminica dinaintea Botezului