Predica la Nasterea DOMNULUI si la Duminica dupa Nasterea DOMNULUI

“Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (IOAN 1,14).

Fiindcă ne aflăm în vremea de prăznuire a Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, este bine să medităm asupra acestui prealuminat şi dumnezeiesc praznic al mântuirii întregii lumi. Naşterea Domnului mai înseamnă şi “plinirea vremii” (GALATENI 4,4), care radiază bucurie în sufletele noastre după cum a zis Arhanghelul Gavriil către păstori: “Nu vă temeţi. Căci iată vă binevestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul” (LUCA 2,10). S-au bucurat cerul şi pământul de această înnoire a neamului omenesc, prevestită de Dumnezeu imediat după căderea în păcatul strămoşesc al primilor oameni, când l-a blestemat pe şarpe, zicând: “Duşmănie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul” (FACERE 3,15). Aceasta este o proorocie a lui Dumnezeu-Tatăl Care ne arată că prin femeie a căzut neamul omenesc şi tot prin femeie, la “plinirea vremii” (GALATENI 4,4-5), se va zdrobi capul şarpelui, adică al satanei.

Se pune întrebarea: De ce Hristos Se cheamă “sămânţa femeii”? Apostolul Ioan spune că Hristos S-a născut din sămânţa femeii, pentru că El nu este din sămânţă bărbătească, astfel: “…Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu S-a născut” (IOAN 1,13). Sfântul Maxim Mărturisitorul în CUVÂNT TEOLOGIC despre Întruparea Mântuitorului, zice: “Sufletul Mântuitorului în Persoana ipostasului s-a luat de la Duhul Sfânt, iar trupul din sângele Preasfintei şi Preacuratei Fecioare Maria” (FILOCALIA NR.2).

Cam aproximativ 1500 de ani înainte de Naşterea Domnului, trăia în Mesopotamia, în ţara cea dintre două râuri: Tigru şi Eufrat, care se mai chema pe atunci “Poarta lui Dumnezeu”, un mare vrăjitor pe care-l chema Valaam; el era din regiunea numită Petor (NUMERI 22,5). Tot în vremea aceea, poporul lui Israel era în rătăcirea lui cea de 40 de ani în pustie şi ajunsese în pământul amoreilor. După ce l-a bătut pe Sihon, împăratul amoreilor, trecuse în pământul Vasanului; acolo l-a bătut pe Og, împăratul lor şi mare groază a băgat în popoarele de dincolo de Iordan şi în pământul lui Moab, care era dincolo de Iordan, deşi poporul încă nu trecuse Iordanul (NUMERI 21). Împărăţia Moabului care era lângă poalele muntelui Carmel şi lângă Ierihon, avea atunci un împărat cu numele Balaac. Acesta, când a văzut că poporul lui Israel – căruia îi ajuta Dumnezeu în vremea aceea, deoarece era singurul popor care se închina adevăratului Dumnezeu – cucereşte ţară după ţară şi popor după popor şi a ajuns la hotarele lui, a fost cuprins de mare spaimă şi grijă, a strâns căpeteniile curţii sale din Madian şi a zis: “Poporul acesta mănâncă acum totul împrejurul nostru, cum mănâncă boul iarba câmpului” (NUMARII 22,4). Deci, sfătuindu-se ei şi socotind că nu vor putea ţine piept unui popor care se arată aşa de puternic, au hotărât că nu au altceva mai bun de făcut decât să cheme pe Valaam din Petor, căci la popoarele păgâne era mare credinţa în acest vrăjitor, încât îl socoteau ca pe un dumnezeu.

Şi a trimis Balaac, regele Moabului o delegaţie peste Eufrat în Mesopotamia cu mari daruri şi cu mare cinste la Valaam din Petor, să vină să-i ajute cu farmecele sale, mai bine zis cu puterea drăcească, să bată pe poporul lui Israel, că dacă nu, ţara lor va fi pierdută. După aceea l-a dus pe vârful muntelui Peor şi acolo i-a făcut jertfelnice, dar Valaam, după ce i-a grăit Dumnezeu prin gura asinei (NUMERI 22-23), în loc să blesteme poporul ales, a început să proorocească cele despre Naşterea lui Iisus, zicând: -”Ieşi-va din sămânţa lui um Om, Care va stăpâni neamuri multe şi stăpânirea lui va întrece pe a lui Agag şi împărăţia Lui se va înălţa” (NUMERI 24,7); -”Îl văd, dar acum încă nu este; Îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi. Lua-va de moştenire pe Edom şi va stăpâni Seirul vrăşmaşilor săi şi Israel îşi va arăta puterea. Din Iacov Se va scula Cel ce va stăpâni cu putere şi va pierde pe cei ce vor rămâne în cetate” (NUMERII 24,17-19). Astfel Valaam a proorocit de trei ori bine pentru Israel despre steaua care trebuia să se arate în vremea Naşterii Mântuitorului şi că Acesta va da lovitura de moarte lumii păgâne şi idolatre şi va împărăţii peste toate popoarele lumii până în veac. Apoi, sculându-se, s-a înapoiat în ţara sa. Acestea le-a proorocit Valaam prin puterea Duhului Sfânt. Toate aceste evenimente au avut loc cu 1500 de ani înainte de venirea Mântuitorului, pe vremea lui Moise, când trăia Balaac, regele Moabului. De atunci tradiţia aceasta s-a păstrat în tot pământul Persiei unde se află astăzi Iranul şi Irakul. Şi aşa, din tradiţie în tradiţie, a ajuns proorocia aceasta pe care o istoriseşte dumnezeiasca Scriptură, până în vremea Naşterii lui Iisus Hristos şi s-a arătat steaua în Egipt, în Persia şi în alte părţi, cu aproximativ doi ani înainte.

Când au văzut magii o stea atât de mare care nu-şi urma drumul ca şi celelalte, de la răsărit la apus, ci venea de la miazăzi la miazănoapte, ştiind şi proorocia lui Valaam, au putut cunoaşte despre steaua care va răsări din Iacov (Israel), după cum relatează Sfântul Evanghelist Luca: “Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (LUCA 1,32). Dar cine erau magii care au venit să se închine Mântuitorului? Ei erau vrăjitori ca Valaam din Petor. În Persia, magi se numeau cei mai mari filosofi şi astronomi, ghicitori în stele, sau astrologi. Ei aveau şi cărţi vechi rămase de la Valaam şi de la alţi înaintaşi şi ştiau din tradiţia de un mileniu şi jumătate că se va arăta o stea neobişnuită, o stea făcându-şi drumul altfel, nu aşa cum a rânduit Ziditorul de la început şi atunci Se va naşte un Împărat Care va împărăţi toată lumea. Ei în calitate de astronomi pândeau să vadă când va apărea steaua care să-şi facă drumul ei, nu aşa ca toate celelate.

Se pune întrebarea: De ce a apărut steaua cu doi ani mai înainte de Naşterea Domnului? A fost o rânduială dumnezeiască să se arate cu doi ani înainte, ca să aibă ei când se pregăti pentru o călătorie lungă, din Persia până în Ierusalim, căci trebuia să meargă peste 1000 de km şi pe atunci nu era atât de uşor ca astăzi. Cei trei mari filosofi şi magi au pornit cu cămilele încărcate cu hrană şi cu daruri, să-L găsească pe Împăratul lumii. Ei au pornit în număr de patru, dar nu au ajuns numai trei. Unul dintre ei cu numele Artaban, fiind împiedicat de uneltirile diavolului, n-a putut să vină să se închină Mântuitorului în Betleem, ci a ajuns mai târziu, când Iisus era răstignit pe Cruce. Cum s-a săvârşit această taină duhovnicească?

Sfântul Evanghelist Matei ne relatează următoarele: “Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (MATEI 1,18). O altă întrebare care ne-o putem pune este aceasta: De ce a trebuit să se logodească cu bărbat cea Preasfântă şi Preacurată dacă a născut de la Duhul Sfânt, fiind şi cămara plină de toate darurile Sfântului Duh? Sfinţii Părinţi ne învaţă că Maica Domnului a fost logodită pentru două pricini.

PRIMA cauză pentru care Preacurata Fecioara Maria a trebuit să se logodească a fost aceea căci trebuia să fie satana indus în eroare. Cu 700 de ani înainte de Naşterea Domnului, Proorocul Isaia, Evanghelistul Vechiului Testament a zis: “Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel” (ISAIA 7,14), “…care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu” (MATEI 1,23). Satana a înţeles prin gura acestui prooroc că o fecioară va zămisli în chip negrăit la “plinirea vremii” (GALATENI 4,4-5) prin lucrarea lui Dumnezeu şi din ceasul acela a început să pândească pe toate fecioarele câte erau pe faţa pământului, să afle care dintre ele va naşte fără bărbat, ca să pună piedici planului mântuirii neamului omenesc, căci, dacă o afla poporul având în pântece nefiind logodită, o ucidea cu pietre, după Legea lui Moise. Satana însă s-a înşelat, că nu poate el niciodată să împiedice lucrarea lui Dumnezeu şi să întârzie taina mântuirii, căci zice Dreptul Iov: “El (Dumnezeu) destramă planurile celor vicleni şi cu mâinile lor nu pot să izbândească. El prinde pe înţelepţi în isteţimea lor şi sfatul celor înşelători iese prost” (IOV 5,12-13). De aceea Dumnezeu Şi-a arătat înţelepciunea şi prudenţa când a dat logodnic Fecioarei ca să creadă toată lumea şi însuşi satana că este femeie ca toate femeile şi el (satana) să nu bănuiască că este fecioara cea din veci aşteptată şi aleasă să nască pe Mesia.

A DOUA pricină pentru care Fecioara a trebuit să se logodească a fost şi mai tainică. Sfântul Grigorie Teologul şi Sfântul Vasile cel Mare spun că s-a dat logodnic Fecioarei, ca nu cumva satana, cunoscând de la început taina mântuirii, să nu intre în luptă cu Hristos, căci Hristos trebuia să pătimească, să fie batjocorit, ocărât, chinuit, răstignit şi la urmă omorât şi satana ştia că noi “prin rănile Lui ne-am vindecat” (ISAIA 53). Iată de ce trebuia să pătimească El, Împăratul lumii de la om! Şi dacă ar fi ştiut satana că această Fecioară are să nască pe Hristos, nu avea oare să fugă departe de El? Ar fi luat lui Hristos orice prilej de a fi ocărât, batjocorit şi omorât, ca să nu se săvârşească în felul acesta mântuirea lumii, care trebuia să vină prin Cruce. Atunci satana n-avea să mai întărâte pe evrei, pe farisei şi pe cărturari; n-avea să-l mai facă vânzător pe Iuda; nu apela la Pilat, nici la Irod să-L prigonească. Deci satana necunoscând cu adevărat taina mântuirii noastre, în muntela Quarantaniei I-a zis lui Iisus următoarele: -”De eşti Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini” (MATEI 4,3; LUCA 4,3); -”Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău” (MATEI 4,6; LUCA 4,9-11). Altădată, când duhul necurat a strigat din îndrăcitul din ţinutul gherghesenilor: “Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt?” (LUCA 8,28), a spus aceasta pentru că diavolul ştia Scriptura care zice: “Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt” (PSALM 81,6); deci satana Îl socotea pe Mântuitorul ca pe un fiu al lui Dumnezeu după dar, asemenea proorocilor şi drepţilor către care a fost cuvântul Lui Dumnezeu, după cum Iisus zice: “Nu este scris în Legea voastră că Eu am zis: dumnezei sunteţi? Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată” (IOAN 10,34-35). De aici reiese că diavolul nu ştia că Iisus este Fiul lui Dumnezeu după Fiinţă, Cel Care va prăda iadul şi va omorî moartea. Acestea sunt cele două pricini pentru care Dumnezeu i-a dat logodnic Fecioarei Maria.

Iată ce ne relatează mai departe Sfântul Evanghelist Matei: “Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns” (MATEI 1,19). Iosif, când a văzut că Maica Domnului are în pântece, s-a întristat. El ştia că a luat-o pe Fecioara Maria din mâna arhiereului Zaharia ca să-i păzească fecioria şi s-o păzească în învăţătura Sfintelor Scripturi şi când a văzut-o însărcinată, a început a se înspăimânta cu gândul, cum cântă Biserica: -”Spăimântatu-s-a Iosif…”; -”Nu te mâhni Iosife…”. S-a spăimântat şi s-a mâhnit Iosif gândind cum se poate ca o fecioară de 15 ani, curată şi preasfântă pe care a luat-o din Sfânta Sfintelor, pe care a hrănit-o Arhanghelul Gavriil 12 ani, încredinţată lui ca unui om bătrân şi văduv, cum se poate deci ca această cămară a tainelor, această floare a raiului şi a cerului să fie acum însărcinată? Cine a înşelat-o pe Maria? Cine a greşit cu ea? Cum de s-a încumetat cineva să se apropie de un vas al Duhului Sfânt? Acestea erau întrebările pe care bietul şi dreptul Iosif şi le punea, mâhnindu-se pe bună dreptate.

Avea dreptul să se mâhnească, fiindcă toată grija de a o păzi era asupra sa. “Mă tem – gândea el – că de voi spune lui Zaharia aceasta, o să mă mustre că de ce n-am păzit-o, iar dacă va afla poporul, o va ucide cu pietre. Dar mai bine ar fi s-o las în taină şi să mă duc”. Şi cugetând el aceasta, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua la tine pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt” (MATEI 1,20). Iosif a primit aceste cuvinte ca şi cum Însuşi Dumnezeu i-ar fi spus: “Nu te teme că a înşelat-o cineva! Nu te teme că de comoara aceasta a Duhului Sfânt s-a atins cineva să ţi-o fure! Nu. Este preasfântă, preacurată! Pentru ea am făcut cerul şi pământul şi am zidit toată făptura! Ia-o şi nu te teme!”.

Aşa, întărit de înger, Iosif a luat-o, iar Evanghelistul Matei mai relatează următoarele: “Şi n-a cunoscut-o pe ea până când a născut pe Fiul Său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (MATEI 1,25). De la expresia “până când”, pornesc neoprotestanţii de tot felul şi nu voiesc s-o laude şi s-o cinstească pe Maica Domnului, ei înţelegând expresia “până când” ca şi cum ar da a înţelege că după ce L-a născut pe Iisus Hristos, Maria ar fi avut relaţii trupeşti cu Iosif. Nebuni şi slabi de minte sunt toţi cei care cugetă aşa. Să cerceteze Scriptura mai întâi şi să vadă adevărul care străluceşte mai mult decât soarele în Evanghelie şi în dumnezeieştile Scripturi.

Cuvântul “până când” înseamnă veşnicie, se spune în DOGMATICA Sfântului Ioan Damaschin. Citind în scrierile Sfinţilor Părinţi, vedem tâlcuit că, atunci când auzim zicându-se în PSALMUL 109: “Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăşmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale” (PSALM 109,1), să nu înţelegem că după Judecata de Apoi când Hristos va zdrobi toată vrăşmăşia şi pe diavol, nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui, spre a împărăţi cu El în veci, pentru că Arhanghelul Gavriil i-a zis Fecioarei Maria următoarele cuvinte: “Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (LUCA 1,33). Sau când auzim de soţia lui David, Micol, fiica lui Saul cea mai mică, care “…n-a avut copii până în ziua morţii ei” (2 REGI 6,23), înseamnă că a născut după ce a murit? Câtă nebunie ar fi să crezi că a născut după ce a îngropat-o? Deci şi aici este vorba de veşnicie, că niciodată nu a născut. De asemenea despre corbul lui Noe se zice: “Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ” (FACERE 8,7). Dar s-a întors vreodată sau o să se mai întoarcă? Nu! Porumbelul s-a întors a doua oară, dar corbul nu s-a mai întors! Din aceste exemple rezultă căci expresia “până când” înseamnă VEŞNICIE. Aşa este şi cu Maica Domnului; ea nu l-a cunoscut pe Iosif ca bărbat, adică nu a avut relaţii conjugale cu el niciodată; deci ea n-a cunoscut bărbaţi în veci.

Pe de altă parte, Sfântul Evanghelist Luca relatează următoarele: “În zilele acelea a ieşit poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Această înscriere s-a făcut întâi pe când Quirinius ocârmuia Siria. Şi se duceau toţi să se înscrie, fiecare în cetatea sa. Şi s-a suit şi Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David care se numeşte Betleem, pentru că el era din casa şi din neamul lui David, ca să se înscrie împreună cu Maria, cea logodită cu el, care era însărcinată” (LUCA 2,1-5).

Betleemul, numit în vechime şi Efrata (MIHEIA 5,1), se chema şi cetatea lui David, căci în ea s-a născut şi a fost uns ca rege marele strămoş după trup al Mântuitorului. El s-a mai numit şi “Casa Pâinii”, de către fericitul patriarh Iacov, care, păscându-şi turmele sale pe acele locuri, mai înainte a văzut şi a proorocit că acolo avea să se pogoare şi să se nască “Pâinea cea vie care S-a pogorât din cer” (IOAN 6,51), Domnul nostru Iisus Hristos. Dar unde se află Betleemul? În Palestina. El este o cetate mică la jumătatea căii dintre Ierusalim şi Hebron unde s-a născut Sfântul Ioan Botezătorul şi unde Avraam a vorbit la stejarul Mamvri cu cei trei îngeri, mai bine zis, cu Sfânta Treime. Acolo era Betleemul.

Dar de ce S-a născut Mântuitorul în Betleem? Era vreo proorocie că Betleemul va fi locul de naştere al lui Iisus Hristos? Era. Proorocul Miheia a spus mai înainte cu 400-500 de ani de venirea lui Hristos, următoarele: “Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (MIHEIA 5,1; MATEI 2,6). Această proorocie au cunoscut-o şi arhiereii şi cărturarii, căci atunci când i-a întrebat Irod: “Unde este să Se nască Hristos?” (MATEI 2,4), ei au răspuns: “În Betleemul Iudeii” (MATEI 2,5).

Iubiţi credincioşi! Poate şi dumneavoastră şi noi am stat în una din nopţi afară, când cerul era înstelat şi stelele aşa de frumoase şi de strălucitoare, ca în vremea iernii. Ce aţi face dacă aţi vedea deodată că stelele cerului şi cerul tot vin şi se apropie de pământ? Şi cu cât se apropie mai mult, mai tare luminează; şi de atâta frică, mai că v-ar ieşi sufletul! Sau dacă am vedea deodată în timpul zilei că soarele începe să vină către noi şi tot vine şi orbeşte lumea şi o arde cu razele lui? Dar o nimica ar fi toate acestea faţă de evenimentul naşterii lui Iisus Hristos, că nu cerul, nu soarele s-au coborât la noi, ci Ziditorul cerului şi al pământului. Cel ce a zidit soarele şi a pus lumina, razele şi căldura în el şi a pus luminători pe tăria cerului, Acela a venit. Deci Mântuitorul a voit să Se nască chiar în peştera unde David, strămoşul Său după trup a trăit. N-a ales palatele din Roma, nici pe cele din Persia, ci peştera lui David, ca să-şi arate smerenia chiar de la început, chiar de la naştere.

De ce S-a născut Iisus într-o peşteră? Peştera este simbolul întunericului. El a venit să aducă lumină şi în temniţa iadului şi în lumea care era în întuneric, ca să se plinească cele spuse de proorocul Isaia care zice: “Poporul care locuia în întuneric va vedea lumină mare şi voi care locuiaţi în latura umbrei morţii, lumină va străluci peste voi” (ISAIA 9,1). Veacul de acum şi mai ales cel până la Hristos era o noapte lungă, în care lumea era oarbă, locuind în întunericul slujirii la idoli şi al păcatului. Hristos S-a născut la miezul nopţii şi în peşteră, ca să arate că El a venit să aducă lumină şi să risipească întunericul. A venit să lumineze peşterile întunericului veacului aceluia, întunecat de atâtea mii de ani, pentru că El: “Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume” (IOAN 1,9). El de la început era Lumina lumii şi a venit să lumineze şi să strălucească în toate părţile cu razele soarelui dumnezeirii Sale.

Iubiţi credincioşi! Magii, când au ajuns în Iudeea, s-au dus la regele Irod şi l-au întrebat unde este Împăratul Care S-a născut, căci au văzut la Răsărit steaua Lui şi au venit să se închine Lui (MATEI 2,2). Mai departe, Sfântul Evanghelist Matei relatează următoarele: “Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: Şi, tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul Care va paşte pe poporul meu Israel. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu să mă închin Lui” (MATEI 2,3-8). Nu avea Irod de gând să I Se închine lui Iisus, ci voia numai că să afle unde este, ca să-L piardă; dar planul lui Dumnezeu nu-l poate opri nimeni: nici dracii, nici îngerii, nici oamenii şi nici popoarele; el înaintează cum este rânduit de Dumnezeu.  <<va urma>>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Predica la Nasterea DOMNULUI si la Duminica dupa Nasterea DOMNULUI
2. Predica la Duminica a X-a dupa Rusalii – Vindecarea lunaticului
3. Predică la Duminica I după Rusalii – Duminica tuturor Sfinților
4. Predică la Duminica a II-a dupa Rusalii
5. Predica la Duminica a IV-a dupa Rusalii