Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.1

UNIVERSITATEA ,,BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA.
FACULTATEA DE TELOLOGIE ORTODOXĂ ROMÂNĂ.
CATEDRA DE DREPT CANONIC ORTODOX ŞI LEGISLAŢIE BISERICEASCĂ.

TEZĂ DE LICENŢĂ
RELAŢIILE BISERICII ORTODOXE ROMÂNE CU STATUL TOTALITAR ÎN PERIOADA 1948-1989.

ÎNDRUMĂTORUL LUCRĂRII A FOST: ARHIDIACON PROFESOR UNIVERSITAR DR. IOAN N. FLOCA.
AUTORUL LUCRĂRII: STUDENT GHEORGHE-RADU SĂLĂGIAN, AZI PREOT PROFESOR DE RELIGIE ORTODOXĂ GHEORGHE-RADU SĂLĂGIAN.
ANUL SUSŢINERII LUCRĂRII: 1994.

NOTĂ: Lucrarea este destul de vastă. O voi publica pe etape. Bibliografia va fi aceea pe care am folosit-o în 1994 şi o voi publica la sfârşitul lucrării, iar notele bibliografice după fiecare fragment. Adresez pe această cale cititorilor să trimită comentarii pro şi contra, cum cred de cuviinţă, la această lucrare. Chiar dacă comentariile vor fi antiortodoxe, vă rog să le publicaţi, ca să ştim cum să ne apărăm. DUMNEZEU AJUTE DREPTĂŢII!

- PREFAŢĂ -

Lucrarea de faţă constituie o încercare de a scoate în relief adevărata viaţă a Bisericii Ortodoxe Române în cei 41 de ani ai regimului totalitar-comunist, care s-a instaurat în România după cel de-al doilea război mondial. Este nevoie de acest lucru pentru că mulţi autori aparţinând altor confesiuni ca de exemplu cei din sânul Bisericii Catolice de rit bizantino-român (Greco-Catolice), împroaşcă cu noroi adevărata faţă a Bisericii Ortodoxe Române, cum că această Biserică ar fi fost aservită în totalitate regimului de tristă amintire, iar ei ar fi cei cu faţa curată, cei care nu sunt vinovaţi cu nimic, cei care au suferit pentru Hristos. Unii ca aceştia nu fac altceva decât să se asemene acelora cărora Mântuitorul le-a zis: “De ce vezi paiul în ochiul fratelui tău, iar bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău şi iată bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate mai întâi bârna din ochiul tău şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău” (MATEI 7,3-5).

Numeroşi autori aparţinând Bisericii Greco-Catolice, în diversele lor lucrări, enumeră nenorocirile abătute asupra Bisericii Greco-Catolice în regimul totalitar-comunist, şi lasă impresia că Biserica majoritară a neamului nostru a dat prea puţini mucenici şi că ea a fost o unealtă în mâna statului totalitar. Aceste impresii false trebuie eliminate şi înlocuite cu o cunoaştere cutremurătoate a adevăratelor relaţii ce existau între Biserica Ortodoxă Română şi statul totalitar, o cunoaştere a unui martiraj extrem de mare, dureros şi înălţător, suferit de părinţii noştri duhovniceşti, preoţi, monahi, monahii, teologi şi simpli credincioşi în numele credinţei sau care, după eliberare, au pus început nou existenţei pământeşti, reorientându-şi vieţile spre dedicarea lor lui Dumnezeu.

Dorinţa de a relata adevărul despre Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu statul totalitar în perioada 1948-1989, m-a determinat la alcătuirea acestei lucrări, care să-mi folosească ca Teză de licenţă la absolvirea Facultăţii de Teologie Ortodoxă Română din Cluj-Napoca – catedra de Drept Canonic ortodox şi legislaţie bisericească. Pe această cale aduc mulţumire Bunului Dumnezeu că m-a învrednicit să fiu student al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Mulţumesc de asemenea şi celui ce m-a îndrumat şi mi-a dat indicaţiile necesare în vederea realizării acestei lucrări, Prea Cucernicului Părinte Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca şi întregului corp profesoral al acestei Facultăţi, care mi-au aprobat această lucrare. Mulţumesc părinţilor mei care mi-au dat viaţă şi m-au crescut în dragostea faţă de Dumnezeu şi de Biserică, iar tatălui meu care n-a ajuns aceste clipe să mă vadă student la Facultatea de Teologie îi doresc ca Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Mulţumesc mamei mele foarte mult (azi trecută şi ea la cele veşnice) pentru că ea a dus tot greul ca să mă întreţină în facultate în perioada celor 4 ani de studii (1990-1994), iar bunul Dumnezeu să-i răsplătească jertfa şi osteneala ce a făcut-o pentru mine.

- INTRODUCERE -

Credincioşii, ca şi Biserica nu pot să lucreze pentru mântuire dezlegaţi de realitatea materială a vieţii, dezlegaţi de pământ şi de timp. De sub categoria timpului nu se poate sustrage nimeni. Biserica însăşi este supusă categoriei timpului. Pentru îndeplinirea misiunii sale, Biserica îşi duce existenţa prin oameni, iar aceştia nu există decât doar în condiţiile vremii şi de aceea Biserica n-a acţionat şi nu va putea acţiona altfel, decât ţinând seama de ansamblul condiţiilor în care trăieşte omul sau de ansamblul stihiilor vremii.

Pentru viaţa şi misiunea Bisericii, cea mai de seamă dintre realităţile istorice ale vieţii omeneşti, în continuă transformare, este STATUL. Precum Biserica nu şi-a formulat o teză de credinţă despre o anumită vreme sau despre condiţiile ei, tot aşa, ea nu şi-a fixat o învăţătură sau o doctrină a ei, despre stat şi raporturile ei cu statul, aşa încât, în această privinţă este lucru lămurit că ea nu are o axiomă dogmatică, ci în fapt se ghidează numai după unele principii care decurg din situarea şi lucrarea ei în timp. Într-adevăr nici în Sfânta Scriptură, nici în Sfânta Tradiţie şi nici în Sfintele Canoane, nu se găseşte vreo învăţătură despre stat. În Sfânta Scriptură nu se vorbeşte despre stat, ci numai despre stăpânirea pe care o reprezintă statul în genere, despre atitudinea pe care trebuie s-o aibă credincioşii şi Biserica despre această stăpânire.

Mântuitorul ne vorbeşte astfel: “Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (MATEI22,21; LUCA 20,25). Şi Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă în scrierile sale să ne supunem stăpânirii de stat, zicând: “Tot sufletul să se supună înaltelor stăpâniri, căci nu este stăpânire decât de la Dumnezeu, iar cele ce sunt, de Dumnezeu sunt rânduite. Pentru aceea, cel ce se împotriveşte stăpânirii se împotriveşte rânduielii lui Dumnezeu. Iar cei ce se împotrivesc, îşi vor lua osândă. Căci dregătorii nu sunt frică pentru fapta bună, ci pentru cea rea. Voieşti, deci, să nu-ţi fie frică de stăpânire? Fă binele şi vei avea laudă de la ea. Căci ea este slujitoare a lui Dumnezeu şi răzbunătoare a mâniei Lui asupra celui ce săvârşeşte răul. De aceea este nevoie să vă supununeţi, nu numai pentru mânie, ci şi pentru conştiinţă” (ROMANI 13,1-5).

Pe lângă îndemnul de a se supune stăpânirii de stat, Sfântul Apostol Pavel adresează slujitorilor Bisericii îndemnul de a se ruga pentru stăpânirea de stat, spunând: “Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii, pentru împăraţi şi pentru toţi care sunt în înalte dregătorii, ca să petrecem viaţă paşnică şi liniştită întru toată cuvioşia şi buna cuviinţă” (1 TIMOTEI 2,1-2). Aceste îndemnuri din Sfânta Scriptură, deşi nu pomenesc nominal Biserica, ele se referă totuşi la atitudinea Bisericii faţă de stat. Prin cuvintele: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (IOAN 18,36) se arată că Biserica, deşi organizată în chip de comunitate pământească, totuşi ea nu se opune statului şi nici nu concurează cu împărăţia acestuia, ci serveşte doar pentru dobândirea împărăţiei cerurilor. Că acesta este înţelesul adevărat al cuvintelor, îl adevereşte faptul că Mântuitorul Însuşi a rezistat pilduitor pentru conducătorii de totdeauna ai Bisericii ispitei de a lua în stăpânire împărăţiile lumii acesteia (MATEI 4,8-9; LUCA 4,5-6). În felul acesta a înţeles, a crescut şi s-a comportat totdeauna faţă de stăpânirea pământească a statului, conducerea Bisericii Ortodoxe, care nu a căutat să se suprapună statului, cum a căutat Biserica Romano-Catolică.

Deci, după învăţătura Bisericii Ortodoxe, creştinii sunt datori să respecte statul şi rânduielile lui, în mod conştient, nu din frică. Atitudinea aceasta a Bisericii faţă de stat s-a reflectat şi în normele ei legale, în canoane şi chiar în cultul ei public, prin rugăciunile ei speciale pentru stăpânirea politică şi de stat. Astfel, în cea mai veche colecţie de canoane, citim: “Dacă va defăima cineva, fără dreptate (deci atenţie: fără dreptate) pe împărat sau pe dregători, să ia pedeapsă; dacă va fi cleric să se caterisească, iar de va fi laic, să se afurisească” (CANONUL 84 APOSTOLIC). Din textul citat se vede clar atitudinea de loialitate deplină a Bisericii faţă de stat, atitudine care nu este compatibilă cu defăimarea puterii de stat de către credincioşii sau slujitoriii Bisericii, atâta vreme cât aceştia sunt ţinuţi, nu numai să respecte statul, ci şi să facă rugăciuni pentru conducerea satului 1) -1)Arhidiacon Prof. Dr. Ioan N. Floca – DREPT CANONIC ORTODOX ŞI LEGISLAŢIE BISERICEASCĂ – vol. 2, pag. 279-280.

În decursul istoriei, relaţiile Bisericii Ortodoxe cu statul nu au fost totdeauna aceleaşi. De la întemeierea Bisericii şi până la Constantin cel Mare care a promulgat prin edictul de la Milan la anul 313 libertatea creştinismului, Biserica a suferit mari prigoane, în primul rând din partea iudaismului şi în al doilea rând, din partea stăpânirii romane păgâne. Constantin cel Mare a fost primul împărat care a dat libertate creştinismului, punând creştinismul în egalitate cu celelalte culte, pe când împăratul Teodosie cel Mare a declarat creştinismul ca “religie oficială de stat” 2) -2) Ibidem, pag. 297. Relaţiile Bisericii cu Statul după Constantin cel Mare aşa de mult s-au întărit, încât împăratul Justinian devine “căpetenia civilă a Bisericii 3) şi toţi episcopii devin “demnitari de stat” 4). -3)Ibidem, pag. 299; -4)Idem.

Prin legislaţia sa foarte complexă referitoare la Biserică (Codex şi Novele), împăratul Justinian apare în ipostaza de “pontifex maximus” al Bisericii 5) -5)Ibidem, pag.299-300. Relaţiile dintre Biserică şi stat s-au înrăutăţit în timpul perioadei iconoclaste, perioadă stârnită de Leon III Isaurul, printr-un decret de confiscare a icoanelor, emis la anul 725. Această criză a durat până la 11 martie 843 când în întreaga Ortodoxie s-a restabilit cultul icoanelor, iar relaţiile dintre Biserică şi stat s-au înbunătăţit din nou, durând până la 1453 când a căzut Constantinopolul sub turci şi totodată s-a prăbuşit şi imperiul bizantin.

Deşi străină şi anticreştină, stăpânirea turcească venea însă cu acelaşi sistem feudal în ceea ce priveşte orânduirea socială. Noua stăpânire n-a alungat de pe poziţiile lor pe ierarhii şi slujitorii Bisericii, ci a încercat să le restrângă mijloacele economice de care dispuneau. Conducerea Bisericii a acceptat noua stăpânire turcească ca pe o stăpânire legitimă, căreia i-a dat cuvenita ascultare. Sultanii turci şi-au asumat o seamă din drepturile împăraţilor bizantini, ca şefi de stat. Astfel, Biserica a recunoscut sultanului dreptul de a investi pe patriarhii Constantinopolului, iar sultanul l-a recunoscut pe patriarh, nu numai în calitatea sa de căpetenie religioasă a creştinilor, ci şi în calitatea de conducător al acestora, adică etnarh sau reprezentantul creştinilor în imperiu. Paralel cu viaţa publică turcească, s-a dezvoltat şi viaţa publică creştină în limba şi cultura greacă 6). -6)Ibidem, pag. 304.

Dacă ne referim la relaţiile Bisericii Ortodoxe Române cu statul, vedem că aceste relaţii erau foarte strânse, mai ales în evul mediu, când pentru Biserică şi statul român, Pravila lui Matei Basarab şi Hexabiblosul lui Constantin Armenopolos (1345), au constituit principalele coduri de legi şi pentru stat şi pentru Biserică, până în vremea lui Cuza-Vodă 7). -7)Ibidem, pag. 306.  << va urma >>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.2
2. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.4
3. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.3
4. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.9
5. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.8