Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.2

Cuvintele Mântuitorului “Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (MATEI 22,21; LUCA 20,25), Biserica Ortodoxă Română le-a respectat şi chiar în cei mai negri ani de stăpânire comunistă, care a durat în perioada 1948-1989, dând “Cezarului” mai mult decât i se cuvenea: preoţi şi credincioşi martiri care au fost supuşi la tot felul de chinuri în închisorile comuniste. Acest martiraj al oamenilor Bisericii Ortodoxe Române din această perioadă, suferinţele pe care le-au îndurat din partea regimului totalitarist-comunist care a încălcat în modul cel mai grosolan cele mai elementare drepturi ale omului, scoate în relief faptul că Biserica n-a fost aservită puterii comuniste.

Într-adevăr, o oarecare supunere faţă de autorităţi în acea perioadă exista, pentru că dacă Biserica întru totul nu se supunea stăpânirii, puteam ajunge ca şi Albania, un stat declarat ateu şi atunci, cine mai răspundea de mântuirea credincioşilor? Oricum a fost regimul totalitar-comunist, Biserica Ortodoxă Română a fost alături de popor: copiii au fost botezaţi, tinerii au fost cununaţi, morţii au fost înmormântaţi, Sfânta Liturghie şi cele şapte Laude se oficiau, deci Biserica şi-a menţinut existenţa în timpul acelui regim. Şi mai mult decât atât, la serviciile Bisericii au recurs în ultimii ani de dictatură şi activiştii de partid, oameni ai armatei, miliţiei şi securităţii statului, pentru căci credinţa în Dumnezeu a fost sădită în sufletele acestora în timpul celor “şapte ani de acasă”.

Este adevărat căci cununiile, botezul copiilor acestora şi înmormântările se făceau în secret, dar nu s-au rupt de asistenţa harică a Bisericii. De asemenea, nici Biserica nu le putea refuza serviciile sale unora ca aceştia, chiar dacă instituţiile din care făceau parte au prigonit-o, pentru că nici Mântuitorul Care este Capul Bisericii n-a refuzat să vindece pe sluga sutaşului din Capernaum, deşi acesta era păgân. Faptul că Biserica Ortodoxă Română a fost supusă regimului totalitar-comunist, dar nu o unealtă a acestui regim aşa cum afirmă adepţii Bisericii Catolice de rit bizantino-român (Greco-Catolice), reiese şi din martirajul pe care Biserica Ortodoxă Română l-a dat în timpul acestui regim, martiraj pe care îl voi evoca pe parcursul acestei lucrări.

I. ROMÂNIA – STAT – TOTALITARIST-COMUNIST.
1. INSTAURAREA REGIMULUI TOTALITARIST-COMUNIST ÎN ROMÂNIA.
1.1. OCUPAŢIA MILITARĂ SOVIETICĂ. CONVENŢIA DE ARMISTIŢIU CU NAŢIUNILE UNITE.

După actul de la 23 august 1944, majoritatea forţelor politice interne au susţinut necesitatea revenirii ţării la cadrul de dezvoltare democratic. Decretul nr. 1626 din 31 august 1944 a repus parţial în drepturi Constituţia din 1923. Dar înţelegerile secrete între marile puteri au decis altfel soarta României. La 9 octombrie 1944, în cadrul unei întrevederi la Moscova, Churchill a propus lui Stalin şi a obţinut din partea sa împărţirea Europei de Est şi Sud-Est în sfere de influenţă, după cum urmează:
-ROMÂNIA avea un procent de influenţă din partea U.R.S.S. de 90 %, iar din partea Marii Britanii – 10 %;
-GRECIA avea din partea U.R.S.S. 10 %, iar din partea Marii Britanii – 90 %; -IUGOSLAVIA avea din partea U.R.S.S. – 50 %, din partea Marii Britanii -tot 50 %;
-UNGARIA avea la fel ca şi Iugoslavia;
-BULGARIA avea din partea U.R.S.S. 75 % şi din partea Marii Britanii -25 %.

Soarta a milioane de locuitori a fost decisă astfel pe un petic de hârtie, cu câteva socoteli. Înţelegerea a fost parafată în cadrul întâlnirii la nivel înalt de la Ialta (februarie 1945), când, deja muribund, preşedintele american Roswelt a acceptat toate cererile sovietice. O scrisoare a premierului britanic către Stalin din 29 aprilie 1945 a recunoscut interesele predominante ale U.R.S.S. în Bulgaria şi România.

COMENTARIU PERSONAL DE ACTUALITATE: Prin împărţirea Europei de Est şi Sud-Est în sfere de influenţă, s-a încercat de către marile conducători ai lumii o tentativă de globalizare, una prin bunăstarea şi democraţia capitalistă şi alta prin dictatura comunistă. Tentativa prin dictatura comunistă a eşuat, pentru că în urma persecuţiilor, Biserica a dat naştere la noi sfinţi, căci după spusa lui Tertulian, “Sângele martirilor, este sămânţa creştinismului”, de aceea în 1989 s-a trecut la dărâmarea comunismului, deoarece prin persecuţii se întărea credinţa, iar bunăstarea occidentală îi făcea pe oameni să uite de Dumnezeu. În perioada 1948-1989 în Occident, procentul ateilor şi liber-cugetătorilor este mult mai mare ca în fostele ţări comuniste. A avut şi comunismul partea lui bună, dar nu putem spune că a fost bun.

România a fost ocupată după evenimentul din luna august 1944 de Armata Roşie, ce a devenit garantul transformării ţării într-un satelit sovietic. Încălcând în mod brutal drepturile şi libertăţile umane, suveranitatea naţională, sovieticii au trecut la intimidarea populaţiei şi a armatei române. Au avut loc jafuri, violenţe, furturi, devastări…etc. În ciuda a numeroase proteste oficiale au fost deportaţi în Uniunea Sovietică cetăţeni, soldaţi şi ofiţeri români. Pentru a ocupa întreaga Românie şi a trata cu aceasta de pe poziţii de forţă, guvernul sovietic a tergiversat (tărăgănat) cât mai mult posibil încheierea armistiţiului cu ţara noastră. Delegaţia română însărcinată cu semnarea armistiţiului, formată din Lucreţiu Pătrăşcanu, Ghiţă Pop, Ion Cristu, Barbu Ştirbei, Constantin Vişoianu, generalul Dumitru Dămăceanu a sosit la Moscova la 4 septembrie 1944, dar a fost primită de ministrul de externe MOLOTOV abia peste şase zile, când textul acordului era deja stabilit. În cadrul contactelor oficiale nu s-a acceptat nici o sugestie din partea reprezentanţilor români.

CONVENŢIA DE ARMISTIŢIU ÎNTRE ROMÂNIA ŞI NAŢIUNILE UNITE s-a semnat la 12 septembrie 1944 la Moscova. Ea a depăşit însă cadrul unui simplu armistiţiu – fiind de fapt un veritabil DICTAT, un instrument în mâna U.R.S.S., pentru a-şi impune voinţa în România şi faţă de care Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii nu au schiţat nici un gest de dezaprobare.

Armistiţiul a fost semnat în numele coaliţiei antihitleriste de mareşalul MALINOVSCHI. România a fost considerată un stat învins şi nu unul ce a ieşit din război graţie efortului propriu. Ea a fost obligată să întreţină armata sovietică de ocupaţie, ceea ce a însemnat un efort financiar de două miliarde de dolari S.U.A. De asemenea, ţara noastră a fost obligată la plată timp de şase ani a unor uriaşe despăgubiri de război, cifrate la 300 milioane dolari în mărfuri – cereale, produse petroliere, maşini, lemn, vase maritime şi fluviale. S-a recunoscut faptul că România a ieşit din război doar la 24 august 1944. S-a prevăzut totodată anularea dictatului de la Viena din 1940, dar nord-vestul Transilvaniei a trecut sub administraţia provizorie a Armatei Roşii. Graniţa româno-sovietică a fost stabilită pe Prut. S-a format comisia aliată sovietică şi în care Marea Britanie şi S.U.A. aveau un rol pur decorativ. Astfel au fost încălcate cu premeditare de către aliaţi toate angajamentele luate faţă de România, ei menţinând drama de milă – acesta fiind unul din consecinţele actului de la 23 august 1944.

1.2. EVOLUŢIILE POLITICE (23 AUGUST 1944 – 6 MARTIE 1945).

POLITICA COMUNIŞTILOR DE LICHIDARE A CADRULUI DEMOCRATIC DE DEZVOLTARE A ROMÂNIEI.
În evoluţia silită a societăţii româneşti de la autoritarism la totalitarism, perioada dintre 23 august 1944 – 6 martie 1945 a fost una dintre cele mai dramatice, căci în cazul evoluţiilor politice complexe au fost aduse grave atingeri fiinţei naţionale şi suveranităţii statului.  <<va urma>>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.6
2. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.3
3. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.8
4. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.5
5. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.4