Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.7

În acelaşi timp, unii oameni politici, de cultură şi militari, ce se aflau în străinătate încercând să se opună regimului comunist în curs de stabilizare în România, s-au străduit să pună bazele exilului românesc. Între aceştia pot fi menţionaţi: generalul Nicolae Rădescu, Constantin Vişoianu, Grigore Gafencu, generalul Ion Gheorghe, Grigore Niculescu, Viorel Tilea, Victor Cădere, Brutus Coste, etc. S-a încercat chiar formarea unui Comitet Naţional Român ce urma să atragă atenţia lumii asupra consecinţelor instaurării regimului comunist în România. În anul 1947, ritmul sovietizării României, al cărui agent executiv a fost guvernul Petru Groza, s-a intensificat.

La nivel economic s-a trecut la etatizarea Băncii Naţionale, citadelă financiară bancară tradiţională a liberalilor, realizarea unei reforme monetare, crearea oficiilor industriale. Aceste măsuri au jalonat drumul către realizarea unei economii centralizate. A continuat cu asiduitate campania de discreditare a liberalilor “partidelor istorice”, în vederea reducerii totale la tăcere a opoziţiei democratice.

În aprilie 1947 s-a organizat înscenarea de la Tămădău, în care au fost implicaţi fruntaşi ai P.N.Ţ. Dominată de comunişti, Adunarea Deputaţilor a decis la 19 iulie 1947 – ridicarea imunităţii parlamentare pentru reprezentanţii naţional-ţărănişti, ceea ce a permis arestarea lui Iuliu Maniu şi a altor fruntaşi ai partidului. Ei au fost judecaţi între 29 octombrie şi 4 noiembrie 1947 şi condamnaţi la ani grei de închisoare. În acelaşi an şi-au încetat existenţa şi P.N.L., ziarul său “Liberalul”, continuând să apară până în noiembrie 1947. În aceeaşi lună au fost înlăturaţi din guvern şi reprezentanţii lui Gheorghe Tătărăscu. În aceste împrejurări lichidând orice formă de manifestare a democraţiei parlamentare, partidul comunist a devenit partidul unic, reprezentant al unui regim dictatorial, ce a nesocotit profund drepturile şi libertăţile individuale.

1.4. ABDICAREA SILITĂ A REGELUI MIHAI ŞI URMĂRILE SALE.

Cu precădere, după 1944 monarhia a avut în România atribuţii mai ales la nivel protocolar. Comuniştii au menţinut-o ca instituţie din considerente strategice, având în vedere, în special tradiţia şi sensurile sale simbolice, din ce în ce mai estompate. Regele Mihai a asiatat neputincios la încălcarea flagrantă a cadrului democratic al vieţii politice româneşti. Ultima sa încercare de a se opune acestui curs al istoriei a fost GREVA REGALĂ din anii 1945-1946 ce a eşuat însă. În 1947, Mihai era UNICUL OBSTACOL ÎN CALEA DEPLINEI COMUNIZĂRI A ŢĂRII.

În acelaşi timp, România era în 1947 singura ţară din zonă ce mai păstra instituţia monarhiei. În 1947, regele a fost invitat la Londra, la căsătoria prinţesei Elisabeta cu prinţul Filip de Grecia. La plecare, el a împuternicit guvernul să conducă în lipsa sa, ţara, ceea ce a constituit încă un pas spre putere al comuniştilor la Bucureşti. Unii se şi întrebau dacă monarhul se va mai întoarce în ţară, căci oricum nu mai avea nici o putere de decizie, ci doar un rol decorativ. Pe lângă festivităţile din capitala britanică la care au luat parte, regele a purtat o serie de tratative cu unii oameni politici, ca generalul Wiston Churchill, Clement Atlee – ambasadorul SUA la Londra. Unii l-au sfătuit să se întoarcă în ţară, alţii, dimpotrivă – să rămână în străinătate şi să formeze un guvern în exil.

Cu acelaşi prilej, Mihai a cunoscut-o pe Ana de Bourbon – Parma, membră a familiei regale a Danemarcei, cu care ulterior s-a căsătorit. Mihai s-a întors în ţară la 21 decembrie 1947, dar s-a bucurat de o primire foarte rece din partea membrilor guvernului. Planul înlăturării sale fusese deja stabilit de către comunişti, iar ministerele cheie erau deja în mâinile acestora. În toamna anului 1947, Ana Pauker fusese numită ministru de externe, iar la 24 decembrie 1947, Emil Bodnăraş fusese numit Ministru al Apărării Naţionale. În cadrul armatei, puternic înfiltrată de comunişti, s-au luat o serie de măsuri: -schimbarea de cadre superioare; -formarea unor unităţi militare…; -comemorarea în cazărmi a ofiţerilor din batalionul Gărzii Regale; – întărirea pazei la depozitele de armament. S-au întreprins totodată măsuri pentru controlul principalelor obiective de stat.  <<va urma>>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.8
2. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.6
3. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.5
4. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.10
5. Relatiile Bisericii Ortodoxe Romane cu Statul totalitar in perioada 1948-1989 p.4