Romanii si Apocalipsa! HOREA, CLOŞCA si CRIŞAN p.3
Horea a mai plănuit o rezistenţă la Albac, însă în final, dându-şi seama că era o luptă inegală, în ziua de 14 decembrie 1784, a trimis răsculaţii acasă, iar cele trei căpetenii s-au retras în desişul Codrului Scorăjetului.
Au urmat groaznicele atrocităţi ale grofilor şi acţiunea armatei imperiale pentru urmărirea şi prinderea celor trei căpetenii ale răscoalei. Cei 300 de galbeni făgăduiţi de împărat pentru prinderea fiecăruia dintre celor trei căpetenii ai răscoalei. Cei 300 de galbeni făgăduiţi de împărat pentru prinderea fiecăruia dintre cei trei conducători, le-au luat minţile unor nemernici, care i-au trădat. Prinşi în ascunzători şi puşi în lanţuri de cătanele împăratului, cei trei au fost duşi la Alba Iulia, aruncaţi în temniţă grea şi, după un simulacru de proces, li s-a dat pedeapsa cea mai grea din codul penal terezian (de la împărăteasa Maria Tereza): zdrobirea cu roata de jos în sus, urmată de decapitare şi ciopârţirea trupului [HRISTEA, Ieronim - DE LA STEAUA LUI DAVID LA STEAUA LUIROTHSCHILD - profeţia stăpânirii universale - Editura Ţara Noastră; Bucureşti - pag. 265].
Comentariu personal: “Mari creştini” au fost catolicii, ucigând cu atâta sânge rece. Nu pot să-i înţeleg pe “istoricii”, care afirmă că numai prin Biserica Greco-Catolică, noi românii din Transilvania ne-am putut păstra identitatea. Aici dau perfectă dreptate unor cântăreţi de muzică populară autentică, căci cu adevărat ARDEALUL ESTE PĂMÂNT SFÂNT. Vor răspunde înaintea lui Dumnezeu toţi conducătorii acestui popor, care încearcă să-şi bată joc de românii ortodocşi din Ardealul mult încercat, mai ales când răspund promt la comenzile Uniunii Europene de a restitui toate proprietăţile defunctei biserici greco-catolice, invocând “veşnicele CF-uri”, după care au fost împroprietărită această biserică, de către puterile străine şi nicidecum de către statul român; aceasta fără a se ţine cont de zbuciumata istorie a românilor din Ardealul crunt măcelărit de habsburgi şi de maghiari.
Sentinţa pronunţată la 26 februarie 1785 şi executată două zile mai târziu a fost hotărâtă de însuşi împăratul Iosif al II-lea: “să fie executaţi într-un mod spectaculos, într-o zi dinainte anunţată, într-un loc în care să se poată strânge cel mai mare număr cu putinţă al nesupuşilor şi unde mai sunt încă spirite răzvrătite…, astfel ca supuşii să vadă şi să se convingă că aceasta este voinţa mea cea mai severă” [Idem].
Întrucât Crişan se spânzurase în închisoare, Horea şi Cloşca au fost executaţi în faţa a mii de ţărani îngroziţi, aduşi cu sila la Alba Iulia [Idem].
Comentariu personal: Iată cât de bine s-a “emancipat” poporul român prin părăsirea ORTODOXIEI şi trecerea la greco-catolicism. De aici se vede cine au fost marii trădători de neam şi ţară. Ultimul “rege dacic”, trădat de împăratul francmason şi vândut de un Iuda, cu 30 de galbeni (nu cu treizeci de arginţi), a fost zdrobit cu roata în oraşul în care se va proclama mai târziu ROMÂNIA MARE [Idem].
Comentariu personal: Cine pronunţă astăzi cuvintele ROMÂNIA MARE, este EXTREMIST; cine cheamă UDMR-ul la guvernare, este mare “DEMOCRAT”, în realitate “demoncrat”, după “marea de sânge”, vărsată de românii din Ardeal, de-a lungul istoriei. Şi acestei răscoale i se atribuie o origine cultă, de sus în jos, după moda unor societăţi apusene.
În literatura de specialitate francmasonică (Gerard Şerbănescu: Histoire de la Franc-Masonerie Universelle) se afirmă că Horea, supranumit “Rex Daciae”, în ciuda apartenenţei sale sociale, om din popor, ar fi fost iniţiat în practica ideilor şi concepţiilor masonice, având în vedere că răscoala populară pe care a condus-o susţinea şi propaga principiile: libertate, egalitate, fraternitate, adaptarea limbajului vremii cu cinci ani înaintea Revoluţiei franceze [Idem].
Referindu-se la această aserţiune, istoricul David Prodan în Răscoala lui Horea arată că nu e vorba decât de o proiecţie retrospectivă care profită de câteva trăsături incontestabile ale celebrei răscoale a lui Horea. Luminiştii timpului, membri sau nu, ca scriitorul român Ioan Piuariu Molnar, n-au înţeles adânc justificarea istorică şi umană a marelui eveniment de la 1784, pe care aristocraţia “luminată” a timpului îl parafraza cu două execuţii publice cu tragerea pe roată [HRISTEA, Ieronim - DE LA STEAUA LUI DAVID LA STEAUA LUI ROTHSCHILD - profeţia stăpânirii universale - Editura Ţara Noastră - Bucureşti; pag. 265-266].
Scriitorul român Ioan Piuariu Molnar, fiul preotului ortodox din Sadu, era în realitate cel mai renumit medic oculist din Transilvania, profesor la Facultatea de Medicină din Cluj. Prin competenţa şi activitatea sa atrăsese bunăvoinţa Curţii imperiale de la Viena, a fost ridicat la rangul de nobil şi era un om cu greutate politică. Nicolae Densuşianu l-a descris pe larg şi a evidenţiat rolul pe care Ioan Piuariu Molnar l-a avut ca intermediar între guvern şi românii răsculaţi.
Raportul înaintat de Molnar guvernului şi episcopului ortodox din Sibiu nu a fost favorabil românilor răsculaţi, el condamnase lupta de eliberare a românilor şi dojenise oastea lui Crişan la Brad. Nicolae Densuşianu a explicat că Molnar a fost influenţat în sentimentele sale naţionale de o seamă de bărbaţi în mijlocul cărora se găsea deja la anul 1781 [Ibidem, pag.266]. Marele N. Iorga a făcut împotriva lui Ioan Piuariu Molnar un adevărat rechizitoriu: “Pe atunci Molnar, “oculist chesarocrăiesc”, un “filosof” după moda preţiosului secol al XVIII-lea şi care făcea parte din loja curând întemeiată a Franc-Masonilor din Ardeal. Găsi cu cale – era aşa de puţin român acest doctor împărătesc, acest viitor profesor la Cluj, acest adept al Franc-Masoneriei cosmopolite! – să facă morală bieţilor ţărani ce mergeau la omor şi la moarte cu un sângeros şi obscur crez de dreptate în mintea lor, neîndreptăţiţi şi, întorcându-se înapoi, el, fratele Tunsului, consăteanul unui martir şi al unui profet al românilor, îşi ascuţi cu îndârjire pana de conţopist medical pentru a face luminatului guvern şi luminatului vlădică de la Sibiu un raport în care se arăta că numise pe revoltaţi oameni răi, care nu înţelegeau de cuvânt şi trebuiau trataţi cu asprime. Ce ochi proşti avea pe vremea aceea vestitul oculist!” [Idem].
Cu multă părere de rău constatăm la ce mare act de trădare naţională s-a expus acest fiu de preot ortodox, Ioan Piuariu Molnar mai ales că preoţimea ortodoxă era în vremea aceea cumplit asuprită şi forţată de mai marii vremii să îmbrăţişeze Uniaţia care a început în anul 1698 cu marea contribuţie trădătoare a mitropolitului Atanasie Anghel. Şi de aici putem învăţa să nu urmăm aceste exemple negative, ci să fim mărturisitori şi apărători ai DREPTEI CREDINŢE.
Apariţia francmasoneriei în Ţările Române este începutul Apocalipsei la români, iar conducătorii noştri ar trebui să boicoteze acest fenomen prin toate mijloacele, nu să-l faciliteze printr-o ascultare oarbă de directivele Uniunii Europene, distrugând toate valorile morale, spirituale şi nu în ultimă instanţă şi materiale ale acestui popor.
de Preot Gheorghe Salagian
























Supplex Libellus Valachorum
Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (din latină, însemnând Petiţia Valahilor din Transilvania) este numele a două memorii înaintate de liderii naţiunii române din Transilvania împăratului Leopold al II-lea al Sfântului Imperiu Roman.
Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena. Cel de al doilea Supplex, o versiune mult largită şi argumentată a primului, a fost înaintat Curţii din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, şi de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.
Documentul a fost redactat de cei mai însemnaţi reprezentanţi ai naţiunii române din Transilvania (în cea mai mare parte clerici ai Bisericii Române Unite cu Roma): Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Piuariu-Molnar, Iosif Meheşi, Ioan Budai Deleanu, Ioan Para etc. Petiţia era semnata in numele natiunii române de categoriile sale libere Clerus, Nobilitas, Civicusque Status Universae Nationis in Transilvania Valachicae.
Cererile Supplex-ului erau structurate în jurul câtorva idei, corespunzând doleanţelor laicilor şi clericilor români:
„ca numirile odioase şi pline de ocară: toleraţi, admişi, nesocotiţi între stări şi alte de acest fel, care ca nişte pete din afară, au fost întipărite fără drept şi fără lege (pe fruntea naţiunii române), acum să fie cu totul îndepărtate, revocate şi desfiinţate“ (reintegrarea românilor ca naţiune de drept în Transilvania)
„naţiunea română să fie repusă în folosinţa tuturor drepturilor civile şi regnicolare“ (restituirea drepturilor istorice vechi medievale)
„clerul acestei naţiuni credincios bisericii orientale să fie tratat în acelaşi fel ca şi clerul naţiunilor care alcătuiesc sistemul uniunii“ (egalitatea clerului)
„la alegerea slujbaşilor şi deputaţilor în dietă … să se procedeze în chip just, în număr proporţional cu această naţiune“ (reprezentare proporţională în dietă şi funcţionărime)
Textul Supplex-ului se refera transparent la Declaraţia Drepturilor Omului şi ale Cetăţeanului a Franţei şi include şi unele motive istorice, precum şi statistici despre români (care formau aprox. 55% din populaţia Transilvaniei).
Petiţia a fost respinsă, astfel încât statutul românilor a rămas neschimbat.
Stimate parinte
Va contraziceti din 2 in 2 fraze.
Apoi, dovediti ori severe lacune de cunostinte de istorie REALA, ori ignoranta, ori (tipic ortodoxo-fanariot) REAVOINTA.
Cateva repere (m-am gandit doar la cele esentiale):
1. Horia, Closca si Crisan au fost tradati nu doar pt. ca au existat niste nemernici capabili de asta sau pt. ca Ioan Piuariu Molnar a facut catre episcopul ortodox de la Sibiu un raport defavorabil, ci si pt. ca CLERUL ORTODOX UMBLA SA-I CALMEZE PE OAMENI SI SA-I CONVINGA SA-I PREDEA Informatie pt. Dvs.: Horia a primit crucea aurita de la episcopul unit G. Maior (nu de la imparat), care i-a dat binecuvantarea si cu care s-a sfatuit cand a inceput rascoala.
2. Consecinta: v-ati intrebat de ce revolutionarii lui Iancu s-au adunat la Blaj??? Si de cate ori? Era asa mare Campia Libertatii? Pe langa Sibiu sau Arad nu se gasea un camp liber cat de cat? Sau motivul e altul…
3. Fondatorii scolilor romanesti din Regat – Gheorghe Lazar si respectiv G. Asachi s-au format la Blaj si cand au deschis scolile in Bucuresti si Iasi pareau initial niste „ciudati” cu stiintele lor in limba romana…
4. Cine a compus si IMPUS „Desteapta-te, romane”? Cine au fost Samuil Micu Klein, Samuil Vulcan, Iosif Vulcan, Budai Deleanu, G. Cosbuc, L. Rebreanu, Agarbiceanu, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu? (nu am loc pt. toti)
5. Miron Cristea (ep. de Caransebes, ulterior Patriarh) a intrat in „clubul” artizanilor Marii Unirii dupa ce a vazut ca iese ceva… Initial ameninta cu afurisenia pe oricine s-ar alatura valahilor…
6. DACA BUKOW NU DADEA CU TUNUL IN CUIBURILE FANARIOTO-SLAVONE, AM FI VORBIT SI AZI UNGURESTE OFICIAL SI INTRE NOI POATE CORESPONDAM IN SLAVONA!!!!!!
Asa ca un pic de decenta nu strica!
Stimate domnule Dorin! Dacă dumneata susţii ca benefice atrocităţile lui Bucow, îmi dau seama ce fel de român eşti. Pe de altă parte, nu ortodocşii i-au zdrobit cu roata pe Horea şi Cloşca, ci catolicii austrieci. În rest judecă-mă cum vei vrea, dar pe amândoi ne va judeca Hristos.
Nu ortodocsii i-au zdrobit pe roata, dar ei i-au vandut si ne-au vandut de multe ori CUI A PLATIT MAI BINE: UNGURII, AUSTRIECII, SARBII, RUSII. Dupa judecata Dvs. baiul austriecilor e ca erau catolici; daca erau ortodocsi era OK, nu? (teribil)…
Corect, ne va judeca Christos: cat si ce a facut fiecare frate pentru celalalt, cine pe cine a scos din bezna si incultura, cine pe cine a dus in schimb la pierzanie, cine pe cine a ajutat sa-si faca biserici, case, educatie ROMÂNEASCĂ, SA AIBA EPISCOPI ROMÂNI (chiar dacă neuniti!!) si respectiv cine pe cine a talharit si a furat pana in ziua de azi! Sunt ROMÂN, pentru că sunt ROMAN, asa cum au fost strămosii mei, care s-au nascut in Biserica Universala a Romei, biserica lui Petru din care am facut cu totii parte pana au venit niste sofisti sa reascută ei ovăzul…
Imi pare rău, ar trebui să ne imbrătisăm cu totii in acest timp de har, dar “astăzi doare sărutarea pe obraz”…
LUI DORIN: De ce sunteţi aşa pornit împotriva Bisericii Ortodoxe? Dacă Biserica Ortodoxă nu-i Biserică adevărată, atunci este Biserica Romano-Catolică. Biserica Greco-Catolică nu mai poate fi Biserică adevărată sub nici un aspect. Dacă din două legi, una este bună, alta este rea, a treia nu mai poate fi bună. Dacă Biserica Romano-Catolică este bună, cea Ortodoxă nu este bună, dar nu-i bună nici Biserica Greco-Catolică. Dacă Biserica Ortodoxă este bună şi Biserica Romano-Catolică nu este bună, Biserica Greco-Catolică iară nu este bună. Ce părere aveţi?
Stimate parinte,
Ar fi foarte buna retorica Dvs. (si au fost minti luminate care au mai ridicat problema asta), dar trebuie sa va precizez urmatoarele:
1. Nu am nimic cu spiritualitatea ortodoxa, care – o spun exegeti competenti – ne conduce la Dumnezeu prin subtilitati spirituale de un delicat rafinament (dar sa nu se inteleaga ca exegetii catolicismului duc lipsa de asta! As vrea sa vad insa cati invatati ortodocsi au fair-playul necesar sa recunoasca in contrapartida acest fapt!!…)
2. Pornind de la punctul anterior, eu am ce am cu FARISEII, in general…
3. Suntem in subsolul unei pagini web care se pretinde a fi de istorie a romanilor. Comentariile mele aici sunt legate strict de observatiile Dvs. referitoare la evolutia Rascoalei lui Horia si respectiv la influenta catolicismului in Transilvania. Nu putem incadra in aceeasi tema discutia despre catolicismul maghiar/austriac si discutia despre catolicismul oriental romanesc. Generalizarea in acest sens poate fi considerata o insulta la adresa celor carora le datoram azi (nu spun ca doar lor – dar FARA EI NU AR FI FOST POSIBILE) limba, cultura, constiinta nationala si apartenenta la un singur Stat National. Este vorba despre inaintasii nostri greco-catolici.
Nu e necesar sa va mai aduc argumente. Niste nume mari care si-au dedicat viata studiului istoriei romanilor au facut-o inaintea mea: Nicolae Iorga, A.D.Xenopol, C. Giurescu etc.
4. Persiflarea avantajelor trecerii la greco-catolicism in contextul de mai sus, ATAT TIMP CAT SE STIE CINE SI CUM L-AU VANDUT PE HORIA MI SE PARE TUPEUL MAXIM, SA MA IERTATI, PARINTE.
5. Referitor la dilema privind greco-catolicismul, nu v-ati intrebat daca nu tocmai undeva in fiinta Bisericilor Catolice de Rit Oriental sta secretul unirii bisericilor (pentru care unii din noi ne rugam la Sf. Liturghie)? Poate unii din cei care viziteaza aceste pagini nu stiu, dar Greco-Catolicii Români nu sunt singurii bizantini care asculta de Papa. Mai exista biserici istorice (vechi) Biserica Catolica Armeana, cea Copta (Etiopiana), cea Maronita (in Liban), cea Caldeeana, cea Greco-Melchita, cea Siriana, plus Greco-catolici: greci, italo-bizantini, albanezi, macedoneni, rusi, ucrainieni, bielorusi, bulgari, maghiari, croati, sarbi, slovaci.
Cu alte cuvinte, parerea mea este ca raspunsul lui Dumnezeu privind adevarul e – cu siguranta – mai presus de logica noastra aparenta…
Prea Cucernice Pr Gheorghe Sălăgian
Oare de ce pe Alexandru Ioan Cuza, Arhimandritul ortodox Nylos a vrut să-l elimine, organizind un asasinat impotriva sa? Va raspund. Ptr ca a dorit o Romanie unita, care sa nu mai fie slavona ci latina. S-a saturat sa tot sustina Muntele Athos, unde din cele 20 de manastiri, NU ESTE NICI UNA ROMANEASCA, Lacu si Podromu sunt schituri.
De ce dupa 1054 Biserica Ortodoxa Romana nu a infiintat scoli pentru romani sute de ani pana s a aparut Biserica Greco Catolica …… etc
“biserica greco-catolica unita CU FORŢA cu Roma”. Aceasta este titulatura reala, in conformitate cu adevarul trist, istoric. Iar “restitutio in integrum” ar trebui sa ia in calcul data de 19 martie 1701, data la care secta mentionata mai sus a luat fiinta.
Patetic, Stefan, foarte patetic. Cat despre “adevar”, sa lasam… Daca tu te referi la “istoriile” pr. Pacurariu, atunci subiectul e deja inchis. Din fericire, au existat si exista istorici adevarati (adica impartiali si critici), care spun cu totul si cu totul altceva despre acel moment istoric, care avea sa conduca la redesteptarea nationala, la emanciparea culturala si politica a poporului roman si, inainte de toate, la mantuirea lui (cu un cler constiincios, INTEGRU si temeinic pregatit pentru a pastori, nu pentru altceva…) si salvarea lui de la maghiarizare si mai ales slavonizare, sarbizare – indobitocire. Acestea au fost posibile odata cu intoarcerea la Biserica Universala a lui Christos.
Domnule Eugen!Întreabă orice istoric autentic, imparţial şi vezi dacă-ţi va spune că românii au trecut la unirea cu Roma de bună voie, nu de silnicie. Aşa cum dumneata îl conteşti pe istoricul bisericesc preot prof. academician Mircea Păcurariu, de ce nu aş contesta şi eu pe istoricii greco-catolici de parţialitate. Marele istoric P.P. Panitescu acelaşi lucru îl afirmă. Adevărata Biserică a lui Hristos este BISERICA ORTODOXĂ, ori vreţi, ori nu vreţi, ori credeţi, ori nu credeţi. Că noi suntem un popor de origine latină, nu înseamnă că trebuie să fim catolici. Traian împăratul a fost păgân, persecutor al creştinilor, asta nu înseamnă că datorită latinităţii, trebuie să fim şi noi ca el. Pe toţi sfinţii apuseni de dinainte de schismă îi recunoaşte şi Biserica Ortodoxă, tocmai datorită faptului căci creştinismul primar înainte de 1054 era ortodox.
Stimate si cucernice parinte,
In primul rand tin sa va spun, nu stiu de unde sunteti originar, dar numele Dvs. si etimologia lui sunt legate de mari barbati ai neamului romanesc pe care i-a dat o regiune aparte, Salajul, componenta a Ardealului de Nord (care a fost pana la simulacrul istoric de “unire” din 1948 majoritar greco-catolic). Generatii intregi de preoti, episcopi si oameni de inalta cultura au dus mai departe flacara credintei, desteptati si incurajati in lumina Romei, dar si a luptei politice a neamului romanesc, lasand in urma lor traditii inradacinate adanc (chiar daca azi sub alt rit) si valori culturale palpabile, vizibile, concretizate in adevarate monumente de arta si cultura nationala.
Dvs. veniti sa contestati implicit, in mod absurd aceste valori, veniti sa negati meritele acestor giganti ai istoriei nationale, asociindu-va intr-un cor general de voci care azi continua aceeasi arie falsa inceputa de bolsevici in urma cu peste saizeci de ani?
Dar cat credeti ca veti mai putea ascunde adevarul? Acum cei ce vor sa afle adevarul pot sa o faca si pe langa atatea pete pe obrazul Bisericii Ortodoxe Romane (din prezent si din trecutul apropiat) doriti sa va mai adaugati si aceste tertipuri josnice, de falsificare a istoriei nationale? Sau va e prea teama ca ardelenii vor incepe sa vada adevarul si vor dori sa se reintoarca la Biserica ce i-a ocrotit cu adevarat?
Cu totii suntem chemati la mantuire dar cu totii suntem, de asemenea, supusi greselii. Insa putem sa ne mantuim doar daca nu persitam in greseala. Faptul ca credeti e de admirat, dar incetati sa loviti in martiri!
In rest, nu tin neaparat, dar s-ar cuveni sa va amintesc cuvintele Sf. Ciprian: „Biserica Romana este radacina si mama Bisericii Universale.” (desi sunt convins ca in cartile din bibliografia Dvs. nu ati gasit acest citat). V-as mai intreba CATI EPISCOPI SI PATRIARHI ERETICI A AVUT CONSTANTINOPOLUL PANA LA MAREA SCHISMA? (sunt peste 60…) DE CE a parasit Sf. Grigore din Nazianz lucrarile Sinodului I constantinopolitan si apoi scaunul episcopal? Va spun: pentru ca nu mai putea tine in frau obraznicia celor care doreau autonomie fata de Roma. Schisma a fost o rana deschisa cu mai multe secole inainte pe trupul Miresei lui Christos.
Pentru istoria crearii Bisericii Romane Unite va invit sa consultati o lucrare foarte recenta, aparuta in 2009 la Editura MEGA din Cluj-Napoca: Despre Biserica romanilor din Transilvania (documente externe 1744-1754). Este intocmita de un colectiv multidisciplinar compus din 8 persoane istorici de marca, de patru nationalitati (nu sunt italieni, francezi sau alti catolici).
Si cu asta (alaturi de comentarile de mai sus) cred ca s-a spus de ajuns.
Se cuvine sa ne vedem fiecare de propriile lipsuri si pacate, dar nu le vom corecta aratand paiul din ochiul altuia.
Laudat sa fie Isus!