Romanii si Apocalipsa! HOREA, CLOŞCA si CRIŞAN p.2

Alt comentator al documentului (de unire cu Biserica Romei), Ioan Crişan, ortodox, profesor de istorie, ajunge la aceleaşi concluzii, în Anuarul şcolii din Sibiu, anul 1877-1878, pag. 18: “Deosebirea ce există între traducere şi original nu se poate reduce la nişte simple variante care s-ar putea datora lipsei de cunoaştere a limbii române, în care s-a conceput actul de unire în original. Din contră, deosebirea este un adaos volnic, deoarece corespunde scopului urmărit, un adaos făcut la spatele şi fără ştirea şi consensul românilor [CIUHANDU, Preot Petru - BISERICA ORTODOXĂ ŞI BISERICA GRECO-CATOLICĂ ÎN FAŢA NEAMULUI - Ediţia a II-a; Schitul Ortodox Huta Finiş - 2004; pag. 21-22].

Mitropolitul Atanasie avea pe conştiinţă nu numai jurământul făcut la sfinţirea sa în faţa mitropolitului Teodosie şi a voievodului Constantin Brâncoveanu, la Bucureşti, ci şi jurământul făcut calvinilor, anterior. Remarcăm că deşi lipsit de caracter, Atanasie n-a iscălit actul unirii, iar pecetea Mitropoliei ar fi putut-o pune protopopul din Daia, notarul sinodului. De aceea Atanasie le putea spune mai târziu protopilor: “Voi sunteţi uniţi, eu nu” [Ibidem, pag.22].

Scrisorile lui Atanasie către Brâncoveanu îl făceau vinovat în faţa calvinilor cărora le jurase ascultare; iar ascultarea de calvini îl învinovăţea în faţa iezuiţilor. Vinovat el însuşi de multe fărădelegi, fu prins într-o plasă, bine ţesută cu o mulţime de pâri, aşa ca să nu aibă de ales decât unirea sau temniţa. Atanasie pleacă la Viena în 1701 (ianuarie) să se dezvinovăţească, însoţit fiind de vicarul şi epitropul Mitropoliei, dar şi de secretarul său calvin şi de iezuitul sibian Neurater. La Viena se pomeni în faţa unei comisii de judecată condusă de cardinalul Kolonici şi grevat de douăzeci de acuze, exact câte fuseseră şi instrucţiunile mitropolitului Teodosie pe care jurase la Bucureşti. Şi Atanasie nu avu de ales. La teroarea ameninţării, cardinalul adăuga momeala ademenirii. Apostazia îi fu răsplătită cu un lanţ de aur cu chipul împăratului, rangul de consilier imperial, 6000 de galbeni şi altele [Idem]. Fu dublat de un consilier iezuit (care ar fi putut fi semănat azi cu un securist), devenit instituţie în Biserica Unită şi de care episcopii uniţi au scăpat abia după 80 de ani [Idem].

Un unit, S. Bocu, în Memoriile sale, scrie că Atanasie “a rupt legăturile cu Răsăritul spre mântuirea poporului său”, dar realitatea dureroasă e următoarea: “De astăzi încolo mă lepăd de toată corespondenţa…şi prieteşugul schismaticilor, a ereticilor şi a craiului sau vodii Ţării Munteneşti… şi nici pe bucureştean, mai mult al meu arhiepiscop şi mitropolit, a fi, nu-l mai voi recunoaşte, dar eu într-una cu tot soborul meu, arhiepiscopului de Estergon mă smeresc” ["Biserica şi Şcoala" 1939, nr.34, pag. 28, citat de CIUHANDU, Preot Petru în op.cit. pag. 22-23].

Lui Atanasie i se fixară 16 îndatoriri şi fu hirotonit din nou de catolici, ca preot, iar a doua zi ca episcop. “A fost – scrie Nicolae Iorga – cel mai înjositor act public săvârşit de un vlădică român” ["Istoria Bisericii Române", ed. I, vol. I, pag. 241; citat de CIUHANDU, Preot Petru în op. cit.; pag. 23]. Unirea a fost decretată pe tot cuprinsul Ardealului. Românii au rămas fără episcop, în multe sate fără preoţi şi fără biserici, încep tulburări care se ţin în lanţ, agitaţia fiind întreţinută şi de călugări ortodocşi, motiv pentru care generalul Bucow din Sibiu aprinde şi dărâmă cu tunurile mănăstirile şi schiturile româneşti [CIUHANDU, Preot Petru - op. cit].

Împărăţia, încurcată în războaie cu Napoleon, trimite două comisii imperiale, spre a cerceta câţi sunt uniţi şi câţi au rămas ortodocşi. La intervenţia împărătesei Rusiei, ortodocşii au fost supuşi bisericeşte Episcopiei sârbeşti din Buda [Idem]. Iată, care au fost cauzele ce au dus şi la declanşarea de mai târziu a marii răscoale condusă de Horea, Cloşca şi Crişan. Oricum, accesul repetat la curtea împărătească a unui iobag de rând nu putea fi o întâmplare, iar declanşarea unor lupte între români şi unguri făcea parte din politica machiavelică a francmasoneriei de a dezbina şi a conduce [HRISTEA, Ieronim - DE LA STEAUA LUI DAVID LA STEAUA LUI ROTHSCHILD - profeţia stăpânirii universale; Editura Ţara Noastră; Bucureşti; pag. 264].

Scânteia care a declanşat răscoala a constituit-o revocarea de către împărat a conscripţiei miltare din vara anului 1784 [Idem]. De reţinut trebuie să fie faptul că într-o acţiune asemănătoare a fost implicat un alt martir ardelean, care a avut soarta lui Horea şi Cloşca şi anume Atanasie Todoran. Acesta s-a născut în Bichigiu, pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi. S-a împotrivit mereu trecerii la Biserica Unită. Odată, nefiind preot ortodox în sat, s-a opus cu îndârjire împărtăşirii fiului său cu azimă, precum şi spovedirii lui de către un preot unit. Bătrânul şi-a îngropat băiatul în ritul credinţei strămoşeşti. În anii 1761-1762, a tratat cu Guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare. A fost personal la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu Guvernul şi li s-au dat asigurări că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din ţinutul Năsăudului vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă, ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite. Întors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie şi-a dat seama că nu s-a ţinut cont de dorinţa românilor şi a început să se opună pe faţă procesului de militarizare [VESTITORUL ORTODOXIEI - REVISTĂ DE INFORMARE BISERICEASCĂ A PATRIARHIEI ROMÂNE; serie nouă; anul I (XVIII),nr. 5-7 (419-421), MAI-IULIE 2008; pag. 8].

La 10 mai 1763, când la Salva, pe platoul numit “La mocirla”, era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat, în faţă a ieşit, călare, “moş Tănase Todoran”, în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele le spunea: “De doi ani suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi! …Şi apoi, aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!”. Soldaţii care urmau să depună jurământul de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie, aruncând armele jos, în semn de protest şi nesupunere. La 12 noiembrie, 1763, pe acelaşi platou “La mocirla” din Salva, a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din luna mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de roată, “pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc…”, după cum se arată în sentinţa de condamnare. Împreună cu Atanasie, au fost executaţi prin spânzurare, “pentru aceeaşi crimă”, Vasile Dumitru din Mocod, Manu Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, iar alte 19 persoane au primit pedepse pentru implicarea în revoltă; unii dintre aceştia au şi murit din cauza bătăilor cu vergi. Execuţia prin frângerea cu roata a lui Atanasie Todoran este prima ordonată şi executată de habsburgi pe teritoriul Transilvaniei. Abia după 22 de ani au fost traşi pe roată Horea şi Cloşca, la Alba Iulia [VESTITORUL ORTODOXIEI - REVISTĂ DE INFORMARE BISERICEASCĂ A PATRIARHIEI ROMÂNE; serie nouă; anul I (XVIII), nr. 5-7 (419-421), MAI-IULIE 2008; pag. 8].

Revenind la Horea, Cloşca şi Crişan, împăratul îi chemase pe iobagi să se înroleze în armată, făgăduindu-le eliberarea de iobăgie. Când a văzut însă că iobagii s-au adunat în număr foarte mare la Alba Iulia cerând înrolarea în armată, împăratul s-a speriat şi a anulat această măsură. Mai mult din populaţia Transilvaniei era de origine română, ceea ce reprezenta un real pericol pentru imperiu, iar grofii rămâneau fără mână de lucru [HRISTEA, Ieronim - DE LA STEAUA LUI DAVID LA STEAUA LUI ROTHSCHILD - profeţia stăpânirii universale - Editura Ţara Noastră; Bucureşti; pag. 264]. Furioşi pentru această măsură, moţii au pornit răscoala. În fruntea lor s-au aflat Horea, Cloşca şi Crişan, iobagi şi ei.

În ziua de 31 octombrie 1784, un număr mare de ţărani din Munţii Apuseni, Hunedoara şi Zarand s-au hotărât să meargă la Alba Iulia ca să se înroleze militari. În adunarea care a avut loc la Mesteacăn, Crişan le-a spus oamenilor că “Horea a adus o scrisoare de la împărat, primind încuviinţarea acestuia de a porni răscoala” [Idem]. Ţăranii au pornit să se răzbune pentru toate nemulţumirile, ucigându-l pe subprefect, dezarmând ostaşii imperiali, arzând castele grofilor, împărţind unele moşii, cirezi de vite şi cereale [Idem]. Forţele răsculaţilor au crescut ca un şuvoi, la revoluţie alăturânduli-se şi minerii, ţăranii liberi, clerul ortodox foarte sărac (deci nu trecuse toţi clericii şi credincioşii la uniaţie în 1700) şi alţii.

Din Zarand răscoala s-a întins în sud-vest, în Hunedoara, Banat, Arad, Cluj, până în Ţara Bârsei [Idem]. Răsculaţii au formulat un program de revendicări în care se cerea:
-lichidarea nobilimii;
-împărţirea moşiilor la popor;
-iobagii să plătească impozite ca şi ceilalţi contribuabili [Idem].

Trei armistiţii încheiate cu trimişii împăratului la Teiuş, Sălciua şi Valea Bradului au mai potolit răscoala. Profitând de acalmie, trupele imperiale au încercuit regiunea Munţilor Apuseni. Au fost trimise de la Viena forţe noi şi tunuri grele. Cetatea de piatră a moţilor era pretutindeni încercuită de armatele imperiale. Au căzut pe rând toate comunele şi oraşul Câmpeni [Ibidem, pag.265].  << va urma >>

de Preot Gheorghe Salagian

Articole asemanatoare:

1. Romanii si Apocalipsa! HOREA, CLOŞCA si CRIŞAN p.3
2. Romanii si Apocalipsa! HOREA, CLOŞCA si CRIŞAN p.1
3. Romanii si Apocalipsa – TUDOR VLADIMIRESCU
4. Romanii si Apocalipsa – Lovitura monstruasei coalitii p.5
5. Românii şi Apocalipsa – NICOLAE TITULESCU (II)