Patericul Maicii Domnului (VIII)

Renumitul ascet, monahul Paisie († 1869) a trăit în Sfântul Munte optzeci şi trei de ani şi s-a odihnit în Domnul după ce a trecut de o sută de ani.

Câtă vreme a trăit, viaţa sa minunată a trecut neobservată. Părintele Paisie era grec, însă alte date despre el nu se cunosc. A fost preaslăvit datorită vieţii sale duhovniceşti înalte. Timp de patruzeci de ani nu a băut vin şi nu a mâncat mâncare cu untdelemn şi, în general, a făcut asceză aspră la Chilia Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din Schitul Kavsocalivia.

Odată Stareţul Paisie îi spunea unui monah că Rugăciunea lui Iisus la cei desăvârşiţi înlocuieşte toate celelalte rugăciuni. Ucenicul său, părintele Eftimie, stătea undeva lângă ei şi când a auzit aceasta, a început să cugete întru sine:
“Adică canonul de rugăciuni pe care îl citim, diferitele rugăciuni şi troparele adresate Domnului, împărătesei Cerurilor şi Sfinţilor nu sunt rugăciuni? Oare astfel de rugăciuni nu ajung la Domnul?”. Şi de aceea nu credea cele spuse de Stareţul său acelui monah.
În acea clipă însă sufletul părintelui Eftimie a fost luminat de o lumină nespusă. Mintea i-a fost răpită la cele înalte, fără ca el să-şi dea seama unde se afla. Atunci i s-au descoperit lucruri minunate. A fost răpit în extaz, aşa cum se întâmplă celor care se îndeletnicesc cu Rugăciunea minţii, şi pentru un oarecare interval de timp răpirea minţii şi legătura conştiinţei sale cu cele contemplate era atât de puternică, încât nu mai simţea nimic în jurul său.

Atunci a auzit un glas spunând:
- Ridică-te şi vezi ce se întâmplă!

Părintele Eftimie s-a ridicat şi, aşa cum spunea el însuşi, nu simţea deloc greutatea trupului. În aceeaşi clipă Focul care se găsea înlăuntrul său i-a spus:
- Eftimie, crezi acum acestea pe care le spune Stareţul tău sau mai stărui în necredinţa de mai înainte?
- Cred, Doamne! a răspuns părintele Eftimie.
- Iată despre ce vorbeau ei! Iată cum este rugăciunea lor! De aceea să crezi în ceea ce au spus!

Când părintele Eftimie şi-a venit întru sine, lumina continua să-l împresoare, iar inima îi tresălta de bucurie. A văzut că bătrânii încă mai discutau. După puţin timp, şi-a dat seama că ochii îi rămăseseră nemişcaţi. Multă vreme şi-a frecat ochii şi şi-a mişcat pleoapele cu degetele, însă ele rămâneau nemişcate. L-a cuprins deznădejdea când a văzut că pleoapele nu voiau să revină la starea lor de mai înainte.

Atunci şi-a adus aminte de Maica Domnului, de Tămăduitoarea tuturor bolilor. Cu lacrimi fierbinţi şi cu un glas rugător, care pornea dintr-un suflet îndurerat, a rugat-o pe Maica Domnului să-l vindece. Şi îndată Nădejdea celor deznădăjduiţi l-a vindecat, făcând ca pleoapele să se mişte ca şi mai înainte.

(extrase din Patericul Maicii Domnului – p. 193-194)

Articole asemanatoare:

1. Patericul Maicii Domnului (VII)
2. Patericul Maicii Domnului (II)
3. Patericul Maicii Domnului (I)
4. Patericul Maicii Domnului (VI)
5. Patericul Maicii Domnului (III)