subscribe: Posts | Comments | Email

Rugăciunea (I) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu

2 comments
Rugăciunea (I) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu
26 Flares Filament.io Made with Flare More Info'> 26 Flares ×
Print Friendly

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
cea singură Preacurată,
şi cu sufletul, şi cu trupul,
cea singură mai presus de toată curăţia,
şi de toată înţelepciunea şi fecioria,
singura care te-ai făcut lăcaş
al darului Preasfântului Duh
şi, de aceea, înseşi
puterile cele nematerialnice şi îngereşti
le covârşeşti cu neasemănarea,
cu curăţia şi cu sfinţenia sufletului şi a trupului,
caută spre mine cel pângărit şi întinat,
şi cu sufletul şi cu trupul,
cu întinăciunea împătimirii
şi a vieţii mele trăite în dezmierdări.

Curăţeşte mintea mea cea pătimaşă şi o spală! îndreptează-mi gândurile mele cele rătăcite şi orbite!
Îndreptează-mă şi povăţuieşte-mi simţurile! Slobozeşte-mă de obiceiurile cele rele şi urâte, care mă tiranizează,
de necuratele prinderi în minte, şi de patimi!

Opreşte-mă de la tot păcatul cel cu lucrarea,
dăruieşte trezvie şi socoteală desluşitoare
întunecatei şi ticăloasei mele minţi,
spre îndreptarea greşelilor şi a căderilor mele,
ca, de întunecatul păcat izbăvindu-mă,
să mă învrednicesc a te slăvi
şi a te lăuda cu îndrăzneală,
pe tine, cea singura adevărată Maică
a adevăratei lumini a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Tu singură, împreună cu Dânsul şi printr-însul,
eşti binecuvântată şi preaslăvită
de toată zidirea cea văzută şi nevăzută,
acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.

(Rugaciuni catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu – Sf. Efrem Sirul)

26 Flares Twitter 0 Facebook 26 Filament.io Made with Flare More Info'> 26 Flares ×
  1. Miron Ovidiu (ortodox) says:

    Pana nu de mult ma rugam si eu Maicii Maria, dar de cand am inceput sa cercetez Scripturile am constatat ca noi trebuie sa ne rugam doar lui Dumnezeu.
    As vrea sa stiu de ce trebuie sa ne rugam si Maicii Maria, cand Biblia scrie ca doar prin Iisus Hristos ajungem la Tatal si doar prin Omul Iisus Hristos avem mantuire si prin nimeni altul de pe pamant.

    • Vreu sa revin asupra unui lucru pe care noi stim ca l-am discutat mai de mult. Ai reusit sa iti gasesti un duhovnic si sa te spovedesti? Iti aminteam atunci ca este foarte important sa faci asta… Daca cumva nu am amintit iti amintesc acum, dar eu stiu ca parca da…

      Nu pune doar Biblia in fata pentru ca atunci ajungi sa ii copii pe sectari care spun ca e valabil numai ce scrie in Biblie. Dar mai sunt si alte carti afara de Biblie care au completari si indemnuri pentru viata crestina ortodoxa si nu uita ca noi crestinii mergem cu invatatura din Biblie dar sub acoperamantul Bisericii Ortodoxe si cu invatatura de acolo care vine o parte si prin Sfanta Traditie.

      Ce sunt Sfintii? Biserica Biruitoare! Cei care si-au sfintit viata si au ajuns la Domnul si se bucura de slava Lui. Ce suntem noi, cei de pe pamant? Biserica Luptatoare! Cei care luptam si cautam sa ne sfintim viata si sa ajungem alaturi de sfinti, in ceata dreptilor. Sfintii sunt cei care mijlocesc pentru noi. Cum fac asta? Uite iti dau un simplu exemplu: Sfintele Moaste! Oseminte de om (de om sfant), dar care nu au putrezit, ci minune! S-au facut galbene ca ceara, plinde de tamaduiri si sunt frumos mirositoare, unele izvorasc mir si multi care s-au dat cu ale mir s-au tamaduit de boli de suferinte. Acesta este semn mare, clar si limpede cum Sfintii mijlocesc pentru noi! Nu exista idoiala!

      Dar Maica Domnului? Frate Ovidiu, insusi Dumnezeu Cuvantul (Domnul Iisus Hristos) s-a salasluit in pantecele ei! Iti dai seama ce sfintenie a avut Maicuta noastra Fecioara Maria? Nu putem cuprinde cu mintea! Si secatarii batjocoresc si vorbesc urat de Ea! MARE PACAT, FOARTE! Dumnezeu a ales-o pe Ea pentru viata ei cu totul curata si desavarsita (afara de pacat!) si astfel, Hristos Dumnezeul a luat chip de om ca sa vina pe pamant si sa ne invete calea de mantuire, sa ne calauzeasca. Daca nu era curata atunci Dumnezeu nu se pogora prin ea. Deci daca Sfintii sunt mijlocitori, apoi cea care a purtat in pantece pe Dumnezeu, oare sa nu o cinstesc, sa ma rog ei sa mijloceasca pentru mine pacatosul inaintea lui Dumnezeu?

      Biserica ne invata, iar noi crestinii ne rugam Maicii Domnului ca la randul ei sa se roage lui Dumnezeu pentru noi si sa ne lumineze, sa ne intelepteasca si astfel ea devine mijlocitoare ca una care a mijlocit la mantuirea neamului. Adica cand prin Fecioara Maria, Dumnezeu s-a pogorat pe pamant si a luat trup omenesc. Deci lucrurile sunt limpezi si nu este nimic ascuns. Si ca urmare a sfinteniei, Maica Domnului, a fost ridicata cu trupul la cer. (vezi Praznicul Adormirii)

      De ce sa ne rugam Maicii Domnului? Pentru ca Ea este Mama a Domnului Iisus Hristos si orice fiu asculta de mama lui. Asa cum a facut Mantuitorul, la Nunta din Cana Galilei, S-a supus si a ascultat-o pe Maica Sa.

      Doamne ajuta si ma iertati!

Trackbacks/Pingbacks

  1. Plânsul de vineri seara – Sfântul Efrem Sirul | CĂLĂUZĂ ORTODOXĂ - [...] Rugaciunea (I) catre Preasfânta Nascatoarea de Dumnezeu [...]
  2. Plânsul de Luni seara – Sf. Efrem SIRUL | CĂLĂUZĂ ORTODOXĂ - [...] către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu (1) / (2) / (3) / (4) / (5) / (6) / (7) / …

Leave a Reply

26 Flares Twitter 0 Facebook 26 Filament.io 26 Flares ×