Rugăciunea (VI) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu

Născătoarea Luminii celei neînserate,
mă rog, ia aminte la mine,
cela ce-ţi vestesc şi mă mărturisesc,
căci m-am înnoroit, m-am întinat
şi întunecat m-am făcut eu, ticălosul.
Pământul l-am pângărit, vai mie, ticălosul,
cu multele mele păcate, Stăpână.
Pentru aceasta strig acum suspinând,
către Judecătorul cel nemitarnic,
Care va aduce, vai mie, martori
cerul cu stelele şi soarele.

Furtuna gândurilor mele
mă cufundă în deznădăjduire.
Sufletul meu cu cutremur este ţinut,
aşteptând să scape de osândă.
Născătoare de Dumnezeu,
toată nădejdea mea spre tine o pun, eu desfrânatul.
Vezi cum faţa robului tău de toată ruşinea s-a umplut.
Măcar tu roagă neîncetat pe Acela pe Care L-ai născut,
să mă miluiască şi pe mine, nevrednicul.
Dezleagă-mi tu singură legăturile cele nedezlegate,
tu cea care pe Izbăvitorul L-ai născut lumii.
Pe mine, cel ce m-am înnegrit
şi întuneric m-am făcut,
cu lacrimile pocăinţei albeşte-mă.
Pe mine cel omorât de multă trândăvie,
ceea ce ai născut viaţa, înviază-mă.
Pe mine, cel ce m-am înstrăinat de Dumnezeu
şi de Sfinţii Arhangheli,
întoarce-mă la Dânşii, Născătoare de Dumnezeu.
Este cu adevărat o minune înfricoşată,
cum de a răbdat păcatele mele Domnul,
cum de nu m-a pogorât deodată în fundul iadului,
de viu, pe mine ticălosul,
cum de nu a trimis de sus toiag sau sabie
să mă lovească?
Tu cu adevărat mi-ai dăruit viaţa cu rugăciunile, Stăpână,
căutând pocăinţa mea,
pe care însăţi dăruieşte-o mie, robului tău,
cea care eşti prea bună,
tu îmi eşti zid şi liman şi întărire.
Străluceşte-mi mie lumina dumnezeieştii tale feţe,
ca în miezul nopţii cântare de laudă să-ţi aduc.
Dăruieşte-mi umilinţa, Stăpână,
suspinări adevărate şi lacrimi.
Spală întinăciunile mele cele sufleteşti,
dăruieşte-mi iertare desăvârşită,
ca una care eşti om de Dumnezeu purtător,
şi pe Dumnezeu purtător de om L-ai născut.
Să te văd pe tine în miezul nopţii,
cu ochii minţii, Prea Curată, şi mă voi bucura.
O tăria mea, o nădejde ce nu poate fi ruşinată,
o, viaţă şi lumină dulce a robului tău,
primeşte rugăciunea aceasta,
care se aduce ţie din limbă spurcată
şi din gură întinată.
Acum noaptea să se facă zi de mântuire robului tău,
Mireasă dumnezeiască.
Bucură-se acum, Stăpână,
îngerii şi sufletele drepţilor de mine,
ca eu cu mulţumită să slăvesc preasfânt numele tău,
bucurându-mă.
Ştiu că tu, Prealăudată, poţi către Dumnezeu,
pe care L-ai născut, toate câte le voieşti.
O, Treime, închinarea Ţie se cuvine.
O, Maică a lui Dumnezeu,
mai presus de toată mintea şi cuvântul,
o, Fecioară care eşti mai înaltă, fără asemănare,
decât toată fecioria,
cea care şi mai înainte de dumnezeiasca naştere
ai fost fecioară mai presus de toate fecioarele,
şi întru însăşi naştere, şi după ce ai născut,
aceeaşi ai rămas,
cea prin care firea oamenilor care au căzut de demult
şi departe de la Dumnezeu s-au sălăşluit,
prin socotelile negrăitei iubiri de oameni
şi ale neasemănatei împreună pogorâri,
s-au unit cu fericita şi dumnezeiasca fire,
nicidecum suferind ipostasul
schimbare sau amestecare sau strămutare.
Şi, după înfricoşata unire şi împăcare,
prin pizma celui rău
şi prin deşertăciunea minţii noastre,
din cuviinţă căzând iarăşi, ne chemăm înapoi,
şi pe Fiul Tău şi Dumnezeu îl aflăm milostiv către noi
pentru mijlocirile tale neostenite către Dânsul.

Stăpână, rogu-mă şi ţie, cea milostivă
şi iubitoare de oameni, Maica Milostivului,
şi iubitorului de oameni Dumnezeu mă plec,
Să-mi adauge mie celui ce mă rog,
în ceasul acesta, mai mult decât altădată,
Acoperământul sprijinului tău.
Că fiind eu cu totul necurăţie şi nori ai păcatelor
şi locaş al tuturor patimilor stricătoare de suflet, şi
de preacuratele şi înfricoşătoarele Taine
ale Fiului tău şi Dumnezeu voind să mă apropii,
sunt îngrijorat şi de cutremur sunt ţinut,
căutând la mulţimea păcatelor mele.
Căci pe care din simţirile mele
n-am întinat-o, eu ticălosul?
Care sârguinţă satanică cu faţărie şi cu voire şi cu
covârşire n-am lucrat-o? Cu ce gânduri necuvioase
şi cu ce expresii deşarte nu m-am stricat?
Care chip de robie n-a stăpânit desăvârşit mintea mea?
Nu numai că întru patimi ticăloşeşte am căzut,
ci ca un rob mi-am prins mintea,
ici şi colo lăsându-mă purtat de ele.
Între ele sunt acelea care-mi vin
prin neînfrânarea simţirilor,
din fapte străine sau din împreună petreceri,
acelea care au venit din auz
sau pe care le-am văzut,
peste mine am grămădit idolii răi.
Acestea toate îmi răspândesc mintea,
mai sunt şi cele ce încă de nimeni nu s-au făcut,
nici nu se vor face,
nici au fost auzite vreodată.
Se învoieşte pătimaşa şi putreda
şi copilăresc-cugetătoarea mea minte
cu ziditorul răutăţii,
şi cu aceste închipuiri de păcate
vremea ticăloasei mele vieţi am cheltuit-o,
întru atâtea şi întru acest fel de răutăţi,
eu, nenorocitul, ţinut fiind,
către unele mai presus de fire şi prea dumnezeieşti,
către care, cu adevărat, şi îngerii doresc să privească,
mi-am propus să mă apropii, o, Stăpână.
Mă tem ca, nu cumva ca un nevrednic,
precum acela care nu a fost îmbrăcat cu haină de nuntă,
după ce mâinile şi picioarele îmi vor fi legate,
să fiu aruncat în întuneric în loc de lumină,
Şi în loc de împărtăşirea dumnezeiescului har,
să capăt osânda locuinţei întunericului
cea potrivnică mie.

Dar ce să fac?
Cu nevrednicie împărtăşindu-mă
din preaînfricoşatele Taine,
mă aştept să mă supun unor pedepse grele.
Neîmpărtăşit de acestea de multe ori rămân,
şi multă nevrednicie înainte punând-o,
în adâncul relelor căzând, defaim.
De aceleaşi chinuri, dacă nu şi mai mari,
vinovat mă fac,
Deci, strâmte îmi sunt lucrurile
dinspre amândouă părţile.
Pentru aceea către tine alerg,
ajutorul cu totul nebiruit şi preatare cu adevărat.
Milostiveşte-te dar, Preacurată Stăpână, asupra mea.
Şi folosind îndrăzneala cea de Maică
către Fiul Tău şi Dumnezeu,
cere-mi lăsarea greşelilor celor strămoşeşti,
şi mai vârtos, cu adevărat, nu lăsa să fiu mistuit
în focul cel arzător şi luminător
al făcătoarelor de viaţă Taine,
ca una ce ai voinţa cu puterea împreună-alergătoare,
mai presus de fire.
Şi mă învredniceşte să mă curăţesc
şi să mă luminez prin împărtăşirea acestora.
Şi cealaltă vreme a vieţii mele cu pocăinţă,
cu curăţie, cu smerenie, povăţuieşte-mă să o trec,
în ceea ce priveşte lucrurile, cuvintele, gândurile
şi toate mişcările suletului şi ale trupului.

De-a pururea lângă mine fii de faţă,
îndreptându-mă, ocrotindu-mă, povăţuindu-mă,
puterile cele potrivnice oprindu-le şi gonindu-le,
ca pe un rob, deşi netrebnic, al bunătăţii tale,
în tot chipul grijindu-mă şi păzindu-mă.
Aşa, Stăpână preabinecuvântată,
să nu întorci deşarte
nevrednicile şi prea ticăloasele mele rugăciuni,
ci şi în viaţa aceasta, de aici,
şi la ieşirea ticălosului meu suflet,
şi întru înfricoşata şi nemitarnica Judecată,
fii lângă mine, apărându-mă,
de toate cele potrivnice izbăvindu-mă.
Cu darul tău mă mântuieşte,
ca să te binecuvântez şi să te slăvesc.
Cu strălucirile tale mă luminează,
ca să dăm lauda, slava, închinăciunea
Preabunei şi Atotlucrătoarei şi Fericitei Treimi,
în vecii vecilor.
Amin.

(Rugaciuni catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu – Sf. Efrem Sirul)

Articole asemanatoare:

1. Rugăciunea (II) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu
2. Rugăciunea (VIII) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu
3. Rugăciunea (III) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu
4. Rugăciunea (VII) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu
5. Rugăciunea (V) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu