Rugăciunea (VIII) către Preasfânta Născătoarea de Dumnezeu
Fecioară Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,
mântuirea cea de obşte a neamului creştinilor,
ca o Maică nu ai încetat
în purtarea de grijă faţă de noi.
Ca o iubitoare de copii şi iubitoare de fii,
de-a pururea facerile de bine ni le dăruieşti,
şi ne mântuieşti, şi ne acoperi, şi ne păzeşti,
şi din primejdii ne slobozeşti, de ispite ne izbăveşti,
de mulţimea păcatelor ne eliberezi.
Iar noi, pentru acestea, îţi mulţumim,
şi propovăduim darurile tale,
nu ascundem facerile tale de bine,
cântăm cu mare glas minunile tale,
purtarea ta de grijă o slăvim, pronia o mărim,
Ocrotirea ta o lăudăm, milostivirea o slăvim.
Aducându-ne aminte de toate câte ni le-ai făcut,
de darurile tale cele mari
şi de câte primejdii ne-am izbăvit prin tine,
ca o datorie această cântare de mulţumire îţi aducem,
deşi atât de nevrednică faţă de facerile tale de bine.
Ce ar putea fi, cu adevărat, vrednic de acestea?
Cu toate acestea, cutezând noi, te rugăm să te înduri,
să te milostiveşti asupra robilor tăi
şi să fii solitoare către Dumnezeul nostru,
Care din tine S-a născut,
ca să slăvim sfântul Lui Nume,
al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,
acum şi pururea şi în veci.
Vezi, o, Preasfântă Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,
cu câte rele ne cuprinde pe noi şi ne ţine vicleanul şi
prearăul drac.
Iată, la patimi prea multe şi nepovestite
ne îndeamnă şi ne împinge pe noi.
Deci scoală-te şi să nu ne lepezi până în sfârşit.
Pentru ce îţi întorci faţa ta şi uiţi sărăcia noastră?
Risipeşte pândirile celui rău şi viclean,
ucide pe cei ce ne luptă pe noi.
Cu mijlocirea ta, încetează urgia Lui Dumnezeu,
ridicată asupră-mi pentru multele mele greşeli.
Ca, după ce vei adăuga şi pe aceasta
la multele tale faceri de bine,
să slăvim preasfântul nume
al Fiului tău şi Dumnezeului nostru,
împreună cu cel al Celui fără de început al Lui Părinte,
şi cu al Preasfântului şi bunului
şi de viaţă făcătorului Duh,
împreună fără de început şi Dumnezeu.
Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,
Ceea ce ai născut pe Mântuitorul Hristos,
Dumnezeul nostru,
spre tine îmi pun toată nădejdea mea
şi pe tine mă bizui, ceea ce eşti mai înaltă
decât toate puterile cereşti.
Păzeşte-mă, Preacurată, cu dumnezeiescul tău dar,
ocârmuieşte-mi viaţa, povăţuieşte-o
către sfânta voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru.
Dăruieşte-mi lăsarea greşelilor.
Fii mie scăpare, acoperământ şi sprijin,
du-mă de mână, pornindu-mă la viaţa cea veşnică.
Şi în ceasul morţii, Stăpână, să nu mă părăseşti,
ci grăbeşte spre ajutorul meu
şi din amara tiranie a dracilor răpeşte-mă,
că pe lângă voire ai şi putere,
ca o Maică bună a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Singură Stăpână, Născătoare de Dumnezeu,
eşti preaînaltă peste tot pământul.
Şi noi pe tine, Mireasă dumnezeiască,
cu credinţă te binecuvântăm,
cu dorire te cinstim şi cu frică ţie ne închinăm.
Pe tine de-a pururea te mărim şi cu cinste te fericim,
Că tu eşti cinste a cinstirilor
şi laudă a laudelor
şi înălţime a înălţimilor.
Ci, O, Stăpână, mângâierea mea de la Dumnezeu,
rouă şi răcorire a arşiţii din mine,
picătura de Dumnezeu izvorâtoare
a inimii mele celei uscate,
făclia cea preastrălucită a sufletului meu celui întunecat,
povăţuirea nedumeririi mele, bogăţia sărăciei mele,
tămăduirea nevindecatelor mele răni,
ştergerea lacrimilor,
încetarea suspinelor, prefacerea primejdiilor,
Uşurarea chinurilor, dezlegarea legăturilor mele,
nădejdea mântuirii mele, auzi rugăciunile mele,
milostiveşte-te spre suspinurile mele,
primeşte tânguirile mele.
Milostiveşte-te spre mine
ca o maică a Iubitorului de oameni Dumnezeu.
Caută şi pleacă-te spre rugăciunea mea.
împlineşte dorirea mea cea însetată
şi împreunează-mă cu cei de un neam şi împreună robi,
în pământul celor blânzi, în corturile drepţilor,
în ceata sfinţilor,
şi învredniceşte-mă pe mine,
ocrotitoarea tuturor, şi bucuria tuturor,
şi dulceaţa de care nu te mai saturi,
ca împreună cu ei să mă veselesc.
Acestea mă rog ţie,
întru bucuria aceea cu adevărat netâlcuită,
a lui Dumnezeu şi a împăratului născut din tine.
Mă rog pentru a intra în cămara de mire cea netâlcuită,
şi întru desfătarea cea neîncetată şi fără de saţiu,
şi întru neînserata şi nemărginita Lui împărăţie.
Aşa, Stăpâna mea, aşa, scăparea mea,
viaţa şi sprijinul, arma şi lauda,
nădejdea şi tăria,
dă-mi ca împreună cu sfinţii să mă îndulcesc
de nepovestitele şi necuprinsele daruri ale Fiului tău,
întru petrecerea cea cerească.
Căci ai Stăpână, ştiu că ai,
puterea împreună alergătoare cu voirea,
ca o Maică a Celui Preaînalt
Pentru aceasta îndrăznesc.
Deci să nu rămân lipsit Doamnă preacurată,
în aşteptarea mea.
Ci, Mireasă dumnezeiască,
ceea ce ai născut mai presus de cuvânt,
să dobândesc Aşteptarea tuturor,
pe Domnul nostru Iisus Hristos,
adevăratul Dumnezeu şi stăpânul nostru,
Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea,
împreună cu Cel fără de început al Lui Părinte,
şi cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Lui Duh,
acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
(Rugaciuni catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu – Sf. Efrem Sirul)























