Povatuirile Duhovnicesti – partea I

…ale monahului Isaia către prea cinstita monahie Teodora

Cu toate că trupeşte suntem oarecum departe unul de altul, buna mea soră, suntem însă departe în ceea ce priveşte vederea feţei, iar nu în ceea ce priveşte inima, trăind în pustietatea aceasta pentru ca — prin darul lui Hristos — liniştindu-ne puţin dinspre oameni şi lepădându-ne de toate pentru Dumnezeu, să intrăm şi noi, pe cât ne stă în putinţă, în lupta cu năvălirile duşmane şi cu patimile, lăsând la o parte lenea, să scuturăm deznădejdea, părăsind nepăsarea şi însufleţindu-ne de râvnă şi de osârdie pentru slujba lui Dumnezeu.

Aşa, buna mea soră, alegând din dumnezeieşlile Scripturi poveţele şi îndrumările mântuitoare, m-am hotărât să le însemnez iubirii tale de Dumnezeu şi în scris, pentru ca cele ce le-am vorbit întotdeauna personal, tu să poţi citi şi în cartea aceasta, luând aminte la îndemnurile mele, adunând cu frică roade duhovniceşti.

1. Începutul iubirii duhovniceşti după Dumnezeu se face prin întipărirea în inimă a aducerii aminte de marea întocmire dumnezeiască întru mântuirea sufletelor noastre. De aceea, nu îngădui nepăsării şi negrijirii să-ţi întunece aducerea aminte şi să nu uiţi niciodată marile binefaceri pe care le-ai primit, de la Dumnezeu. Astfel de amintiri, împreună cu pomenirea morţii, vor încălzi şi vor înălţa rugăciunea pe care ai învăţat-o de la mine. Rănindu-ne astfel de amintiri, asemenea unei săbii de aur, ne vom trezi întotdeauna spre slavoslovenie, smerenie, mulţumire şi zdrobirea inimii, râvnă spre a-i plăcea lui Dumnezeu în linişte şi spre oricare altă faptă bună; ţinându-le necontenit în minte, împreună cu aducerea aminte de Dumnezeu, vei repeta neîncetat cuvântul proorocului: cu ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie ? Într-adevăr, cât de mari şi nenumărate sunt binefacerile Domnului şi Stăpânului nostru Cel iubitor de oameni!

Mărturiseşte-I Lui, Doamna mea, de câte ori te-a izbăvit El de primejdie! De câte ori te-a răpit chiar dintre fălcile vrăjmaşului, atunci când erai gata să aluneci spre păcat! De câte ori, fiind tu slăbită de nepăsare şi neîngrijire, nu te-a dat în mâinile duhurilor înşelăciunii spre pierzare şi moarte ci, ca un iubitor de oameni, te-a păzit cu îndelungă răbdare, aşteptându-te să te trezeşti, să te întorci, să te pocăieşti.

2. Trupul nu poate trăi fără pâine şi apă, nici mintea, din momentul în care este înconjurată de îndemnurile spre alinare şi slăbire, nu mai poate ţine într-însa aducerea aminte de Dumnezeu. Numai o singură privire aruncată asupra lor trezeşte pofta şi vătăma sufletul. De aceea Domnul a poruncit ucenicului care voia să-L urmeze, să se golească de toate şi să iasă din locul lui. Mai întâi, omul trebuie să alunge de la sine toate pricinile slăbirii şi apoi să se apropie de lucrul lui Dumnezeu, Însuşi Prea Dulcele nostru Domn, nimicind puterea diavolului, a intrat Cel dintâi în luptă cu el, în pustietatea neroditoare. Tot astfel şi Apostolul îndeamnă pe acei care au luat crucea lui Hristos, să iasă din cetate. Să ieşim — zice — cu El din cetate, ducând povara Lui, căci El a mai suferit afară din cetate, adică a fost răstignit.

Când omul se va despărţi de lume şi se va îndepărta de toate patimile şi de orice legături cu oamenii, atunci lesne va uita vechile obiceiuri şi nu se va osteni multă vreme pentru a-şi dobândi mântuirea. Apropiindu-se însă de lume şi de lucrurile ei, el se slăbănogeşte imediat şi cu gândul şi cu inima.

3. Trebuie să ştii tu, buna mea Doamnă, că foarte mult îi ajută celui ce se nevoieşte, să nu aibă nimic în chilia lui. De îndată ce sunt îndepărtate obiectele care îi pot slăbănogi sufletul, el se arată în afară de primejdia ce vine de la cele două războaie, dinlăuntru şi din afară — în linişte, călăuzit de harul lui Dumnezeu, va birui fără trudă orice fel de ispitire. Prin ce fel de luptă să-l mai ispiteşti pe om, când în faţa lui nu se mai află lucrurile care să-i trezească patimile trupeşti? Neavând nimic de prisos în chilia sa, el nici nu va dori ceva din cele ce îl ispitesc şi-şi va mulţumi trebuinţa trupului cu puţină hrană în ceasul hotărât, adică cu pâine şi apă. Cum această hrană nu este înşelătoare, el o va primi numai pentru întreţinerea trupului.

4.  Cine şade cu răbdare în linişte şi cu această linişte uneşte înfrânarea de la ascultarea vorbirilor şi de la privirea la lucrurile atrăgătoare, postul, tăcerea şi rugăciunea, asupra lui curând Se va odihni Prea Sfântul Duh.

5.  Trebuie să ne îndepărtăm întotdeauna de pricinile care trezesc lupta duşmană şi să nu ne apropiem de lucrurile care pot să vatăme sufletul. Nu spun asta numai despre momelile pântecului, ci şi despre toate cele poftite, cu care poate fi ispitită şi siluită libertatea voii celei bune

6. Când omul se apropie de Dumnezeu prin pocăinţă, face cu El un legământ — să se îndepărteze de toate grijile lumii, de toate patimile ei şi de desfrânare. Pentru aceasta, în primul rând, un călugăr nu trebuie să se uite la faţă de femeie, iar o călugăriţă să nu se uite la faţa bărbatului, în al doilea rând, nu trebuie să dorim nimic şi să nu ne îndulcim de nimic, în al treilea rând, să nu ascultăm deloc vorbele oamenilor. De vei păzi toate acestea, şezând în chilia ta, vei fi nevătămată de gândurile cele rele, cu darul lui Hristos.

7. Pentru orice mădular al trupului, există ispita sa cu care monahul trebuie să se lupte din toate  puterile. Dacă el vrea să scape de străşnicia acestei lupte, trebuie să îndepărteze de la sine obiectele ce-l ispitesc şi el însuşi să se îndepărteze de ele, ca să nu cadă. Păzindu-se în felul acesta, el nu va cădea, cu harul lui Hristos.

8. Monahul care doreşte castitatea şi care are legături cu femeile sau monahia cu bărbaţii, oricât s-ar trudi, nu numai că nu vor dobândi curăţia castităţii, ci le mai stă în faţă primejdia să mai cadă, dacă nu trupeşte, atunci sufleteşte.

9. Trebuie să ne fie întotdeauna teamă ele ceea ce poate să tulbure sufletul nostru prin vreo aducere aminte sau prin vreo vedenie, ca să nu ne pătăm conştiinţa. Prin urmare, noi ne-am ascuns în liniştea chiliei — nevoieşte-ţi dar, buna mea soră, trupul, sufletul şi gândul ca să dobândeşti răbdare în chilia ta.

10.  Cine a biruit orice ispită ce vine din viaţa aceasta deşartă şi a unit liniştea cu postul, rugăciunea cu tăcerea şi cu ura de agoniseală, acela curând se va slobozi din robia vrăjmaşului nostru obştesc, care este diavolul cel de trei ori blestemat, iar în ziua Judecăţii, cu mare nădejde va auzi: „Vino, binecuvântatul Tatălui Meu, moşteneşte Împărăţia cea pregătită pentru tine”.

11.  E un lucru mare şi minunat să nu laşi să intre în tine pofta, trezită în noi de cel viclean, ci s-o alungăm şi s-o stingem cu înfrânare. Dacă nu putem face acest lucru, cel puţin să ne luptăm cu ea neîncetat, ca să nu fim înfrânţi; înseamnă că noi am biruit. A nu fi  rănit nu atârnă de noi, dar să stăm pe locul nostru, fâră să ne uităm la răni, depinde de voinţa noastră. Cel ce iese în faţa unui vrăjmaş puternic cu toata bărbăţia, chiar dacă e lovit peste faţă, stă cu tărie şi chiar dacă e doborât, îndată se scoală bărbăteşte. Cine mustră pe ostaş, când acesta se întoarce din război acoperit cu răni ? Vrednic de mustrare şi de lacrimi este acela care, aruncând arma, fuge din rândurile armatei sale şi trece ele partea vrăjmaşului, iar cine stă şi luptă, chiar de se mai întâmplă să se clatine puţin sau chiar să cadă, pe acela nu-l va mustra niciodată nici unul dintre oamenii înţelepţi şi cunoscători în treburile militare.

12.  Să însetezi după Hristos, buna mea soră, ca să te adape El cu dragostea Sa. închide-ţi ochii în faţa desfătărilor vieţii ca să sălăşluiască Domnul pacea în inima ta. înfrânează-te de la lucrurile lumeşti, ca să te învredniceşti ele bucurie duhovnicească.

13.  Dacă faptele tale nu vor fi plăcute lui Dumnezeu, atunci osteneala ta este deşartă şi mincinoasă. Nu vor fi plăcute lui Dumnezeu faptele tale, când tu, petrecând o săptămână în linişte şi rugăciune, vei ieşi afară şi te vei distra o zi, chiar două, şi apoi iarăşi vei şedea în linişte, într-o astfel de rânduială, nu vor fi plăcute lui Dumnezeu faptele tale. Dumnezeu vrea. ca monahul smerit să şadă întotdeauna cu răbdare în chilia sa şi să se prăjească ca peştele în tigaie în lupta cu gândurile. Celui ce este ocupat cu cele pământeşti îi este cu neputinţă să caute cele cereşti şi celui ce este legat de cele lumeşti nu i se potriveşte să aştepte darurile dumnezeieşti. Starea lăuntrică a fiecărui om se arată prin faptele lui. Ceea ce pofteşte omul, spre ceea ce înclină gândul lui, cu ceea ce se uneşte el, prin aceea se şi biruie, aceea îi e Dumnezeu, în aceea crede, indiferent dacă aceasta este o piatră sau un copac sau un cărbune. De aceea spune Apostolul, aceea de care se îndulceşte cineva, adică ceea ce iubeşte, aceea îl şi robeşte.

14. Nu fugi de necazurile care ţi se întâmplă în chilie, căci Dumnezeu te ispiteşte dacă tu cu adevărat Il iubeşti. Cel ce fuge de ispite, fuge de fapte bune, de ispite zic, nu de poftă, ci de necazuri. Ispitele ce vin din poftă, de îndată ce vor fapte, taie-le imediat cu rugăciunea ca să nu prindă rădăcini, să nu devină în inima ta puternice şi permanente.

15.  Iubeşte, buna mea soră, smerenia, în toată viaţa ta, ca să te izbăveşti de mult-împletitele mreje ale vrăjmaşului celui urător de bine, căci ele sunt în afară, de căile celor smerit-cugetători.

16.  Caută cu toate puterile să rupi orice legătură lumească. Prin aceasta vei putea să te uneşti din inimă cu Dumnezeu şi să uiţi cu desăvârşire lucrurile deşarte ale lumii acesteia.

17.  Copiilor li se dă să mănânce pâine după ce sunt înţărcaţi; şi omul care intră în viaţa cea de linişte, este ca un copil luat de la pieptul mamei.

18. Lucrarea trupească merge înaintea celei duhovniceşti, aşa cum pieptul lui Adam a mers înaintea sufletului ce i s-a suflat. Din ce este alcătuită lucrarea trupească ? Din post, priveghere, linişte, tăcere, îngenunchere, sărăcie, osteneală, ascultare. Acestea sunt lucrările trupeşti! Când vei petrece în ele vreme îndelungată, cu răbdare, atunci ţi se va da ţie de la Dumnezeu şi mai mult.

19. Cine a lăsat lumea şi se ceartă cu oamenii pentru o trebuinţă oarecare, necesară pentru mângâierea sa, acela este un orb desăvârşit, căci lăsând tot trupul, se luptă şi se războieşte pentru un mădular al lui.

20. Cine fuge de iubirea vieţii de acum, mintea aceluia a văzut veacul viitor, iar cine este legat de deşertăciunea vieţii, acela este robul patimilor.

21. Să nu socoteşti că numai agoniseala argintului şi a aurului este o iubire de agonisire, ci şi toate celelalte pe care vrei să le agoniseşti.

22.  Cinsteşte lucrarea privegherii ca să dobândeşti mângâierea de la Dumnezeu, pe care El o trimite sufletelor veghetoare.

23. Stăruie în citire şi mintea ta se va ridica spre vederea minunilor dumnezeieşti. Iubeşte sărăcia cu răbdare şi mintea ta se va aduna din risipire.

24.  Nu dori să ieşi afară, ca să-ţi păzeşti gândurile tale netulburate.

25. Îndepărtează-te de grijile lumeşti şi îngrijeş-te-te de sufletul tău, ca să-l mântuieşti de pierderea păcii lăuntrice.

26. Iubeşte castitatea ca să nu fii ruşinată nici în vremea rugăciunii, nici în ziua Judecăţii. Fără sfinţenie, nimeni nu va vedea pe Domnul. Iar sfinţenia este castitatea.

27.  Fereşte-te de cele mici şi nu vei cădea în cele mari.

28. Nu-ţi lega sufletul de dorinţe pline de plăcere ca să nu te faci roaba vrăjmaşului. Iubeşte îmbrăcămintea săracă, ca să scapi de amintirile rele şi să întăreşti smerenia inimii. Cel ce iubeşte poboaba din afară nu poate dobândi fapte bune, ci este încă aproape de căderea în curvie, pentru că în inima lui nu are smerenie.

29- Care din cei ce iubesc glumele şi vorbele deşarte urmează înfrânarea, liniştea, privegherea, rugăciunea ? Dacă nu observi că smerenia pătrunde parcă aceste fapte bune, să ştii că ai slavă deşartă şi eşti încă departe ele Dumnezeu, ca un duh căzut, căci şi acesta, la început, nici nu curvea, nici nu era lacom cu pântecele, nici era iubitor de argint, dar a căzut cu înfricoşată cădere pentru că, în mândria lui, a spus: aşeza-voi tronul meu mai presus de nori şi voi fi asemenea Celui Prea înalt — cum spune minunatul prooroc.

Smerenia de totdeauna, în curând te va face fiica lui Dumnezeu, căci David zice:. „Eu am zis: dumnezei sunteţi şi fiii Celui Prea-Înalt, toţi !”

30. Cel ce iubeşte faptele bune arătate mai sus, cum sunt liniştea, tăcerea, castitatea şi rugăciunea, se face fiul sau fiica Celui Prea Înalt numai dacă are smerita cugetare.

31. Iubeşte liniştea mai mult decât fapta bună de a sătura pe flămânzii lumii şi vorbirea cu Dumnezeu mai mult decât vorbirile cu înţelepţii cei de un sânge cu tine. E mai bine să te slobozeşti tu singură de legăturile păcatului, decât să eliberezi pe robi din robie.

32.  Armele tale să-ţi fie lacrimile şi postul de fiecare zi; păzeşte-te pe cât îţi stă în putinţă de vederea feţelor bărbăteşti, ca să nu mori curând din pricina gândului desfrânării.

33.  Citirea în linişte este o mare îngrădire a patimilor. Fii slobodă de grijile cele multe ale trupului şi de bătaia de cap pentru lucruri, ca să înţelegi cele citite şi să dai sufletului hrană nepieritoare. Când harul divin va începe să deschidă ochii sufletului tău prin linişte şi citire, atunci ochii trupului tău vor începe să verse lacrimi din belşug, aşa încât faţa ta va fi adeseori spălată cu ele. Atunci se va potoli războiul simţurilor şi înlăuntru, în inima ta, linişte mare.

34. Dacă vreun oarecare vrăjmaş al lui Dumnezeu te va învăţa ceva contrar celor scrise de mine în cartea aceasta, să nu-l crezi, în afară de darul lacrimilor, nu căuta semn mai lămurit al bunei voinţe a lui Dumnezeu pentru tine. Când vorbesc despre lacrimi, eu nu înţeleg pe acelea care se varsă pentru tata sau mama sau din pricina unui necaz oarecare lumesc şi deşert, căci Dumnezeu iubeşte şi Se mângâie cu acele lacrimi care se varsă zi şi noapte, în linişte, pentru păcatele cu care L-am supărat.

35. Curăţă, Doamna mea, sufletul tău şi îndepărtează de la tine orice grijă lumească, ca să nu se învârtească mintea ta încolo şi încoace.

36.  Dacă vrei să te rogi curat şi netulburat, fugi de legăturile cu toţi oamenii — monahi, mireni, monahii, copii, femei — şi atunci va vedea sufletul tău lumina adevărului. Pe măsură ce inima se leapădă de legăturile din afară, în aceeaşi măsură se pătrunde în suflet de Duhul Sfânt şi inima dobândeşte o pace pe care ai s-o înţelegi când vei împlini cu fapta ceea ce este scris aici.

37.  Străduieşte-te pe cât îţi stă în putinţă în citirea dumnezeieştilor Scripturi, cu această călăuză unică pe calea ce duce spre mântuire şi te vei îndulci cu lumina cunoştinţei.

38. E ruşinos lucru pentru iubitorii de trup şi pentru cei lacomi cu pântecele să discute subiecte duhovniceşti, aşa cum e ruşinos pentru o desfrânată să vorbească despre castitate.

39. Când trupul se îmbolnăveşte rău de tot, atunci nu primeşte nici mâncărurile bune. Mintea ocupată cu lucrurile şi vorbirile mireneşti, nu poate să se apropie de linişte, de fericita tăcere şi de rugăciune.

40.  Focul nu se aprinde în lemnele umede şi Duhul Sfânt nu Se odihneşte în sufletul care iubeşte odihna.

41.  Desfrânata nu petrece într-o dragoste credincioasă faţă de bărbatul ei, iar sufletul, ocupat de lucrurile deşarte ale lumii acesteia, rupe legătura cu Dumnezeu.

42.  Dacă vei pune asupra sufletului tău legea sărăciei şi cu harul lui Dumnezeu te vei elibera de toate grijile lumeşti şi în sărăcia ta, vei fi mai presus de lume, atunci vezi, te rog, să nu mai doreşti din nou a-ţi agonisi averi sub pretextul iubirii de săraci, cu scopul, adică, să faci milostenie, şi să nu-ţi arunci sufletul tău din nou în viforul grijilor (să primeşti de la unul şi să dai altuia) şi să nu-ţi pierzi partea ta devenind roaba oamenilor pentru că ei îţi dau ţie ceva. Dumnezeu, pentru aceasta ţi-a dat ţie mâini, pentru ca să-ţi câştigi hrana cu ele, imitând pe Apostolul; care zice: „Mâinile acestea mi-au slujit mie şi au fost cu mine”. Dacă ai ceva din lucrurile acestei lumi, împarte-le imediat, dar dacă nu ai, nu dori, te rog, să ai mai mult decât pâinea cea de toate zilele. Domnul zice: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă”. Noi, creştinii, în rugăciunile noastre de fiecare ceas, nu cerem de la Dumnezeu decât „pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”.

43.  Să-ţi cureţi chilia de toate lucrurile şi să nu ai nimic înăuntru afară de dumnezeieştile icoane sau cărţi, pentru ca atunci când firea va cere hrană, să nu fii biruită, împotriva voinţei. De aici, din această rară satisfacere a trebuinţelor, vei învăţa înfrângerea. De vei avea în chilie provizii suficiente, cu greu vei putea să-ţi păstrezi înfrânarea.

44.  Ferice de acela care cunoaşte şi ţine cele scrise aici, care petrece în linişte, având o rucodelie măsurată, care îşi întoarce toate grijile spre osteneala rugăciunii, crezând că cine lucrează pentru Dumnezeu aruncă asupra Lui toată mâhnirea sa; acela nu va avea neajunsuri în trebuinţele sale, întrucât unul ca acesta pentru El s-a îndepărtat de lume, de lucrurile ei şi de legăturile cu ea.

45. În ceasul când Dumnezeu îţi va umili inima şi te va mişca spre lacrimi, scoală-te şi fă de 70 de ori câte 7 închinăciuni, neîngaduind inimii tale să se îngrijească de altceva, întrucât atunci demonii vor veni la tine cu toată osteneala lor ca să te amăgească să te ocupi cu unele sau cu altele din gândurile lor. Tu vei vedea şi te vei mira de ceea ce se va naşte aici.

46. Ia aminte, Doamna mea, îngrijeşte-te şi osteneşte-te în dumnezeieştile citiri, căci de nu te vei osteni, de nu te vei nevoi, nu vei dobândi. Dacă nu vei bate în uşa lui Dumnezeu cu o rugăciune caldă şi cu osteneala liniştii, postului şi privegherii, atunci nu vei fi ascultată.

47.  Când omul din afară — adică trupul — va muri pentru lucrurile lumii, nu numai pentru păcat, ci şi pentru orice odihnă trupească, atunci în egală măsură va muri omul lăuntric — adică sufletul — pentru gândurile rele. Dacă monahul nu va nimici în inima sa grija de lucrurile vieţii, nici chiar trebuinţele firii, şi nu-şi va arunca grija sa asupra lui Dumnezeu, atunci harul lui Dumnezeu nu se va sălăşlui în el.

48.  Dacă vei înţelege cu precizie ce sfârşit vor avea toate lucrurile lumeşti şi cât sunt ele de neînsemnate, atunci nu vei avea nevoie de învăţător pentru mântuirea sufletului în liniştea ta.

49. Cel ce nu se îndepărtează şi nu fuge de pricinile patimilor, vrând sau nevrând, este batjocorit de păcat. Pricinile păcatului sunt următoarele: vinul, femeile pentru bărbaţi şi bărbaţii pentru femei, bogăţia şi îndulcirea trupului. După fire, ele nu sunt păcate dar firea, prin ele, lesne se apleacă spre patimile păcătoase. De aceea, monahul trebuie să se păzescă de ele cu toată puterea.

50. La oameni este cinstită bogăţia, iar la Dumnezeu de mii de ori este mai cinstit sufletul care se smereşte de bună voie până la sărăcie.

Povatuirile Duhovnicesti – partea I
Povatuirile Duhovnicesti – partea II
Povatuirile Duhovnicesti – partea III
Povatuirile Duhovnicesti – partea IV
Povatuirile Duhovnicesti – partea V
Povatuirile Duhovnicesti – partea VI

sursa

Articole asemanatoare:

1. Povatuirile Duhovnicesti – partea III
2. Povatuirile Duhovnicesti – partea II
3. Povatuirile Duhovnicesti – partea VI
4. Povatuirile Duhovnicesti – partea V
5. Povatuirile Duhovnicesti – partea IV