Praznuirea Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril impreuna cu toate cetele ceresti
Troparul: Mai-marilor Voievozi ai ostilor ceresti, rugamu-va pe voi, noi, nevrednicii, ca prin rugaciunile voastre sa ne acoperiti pe noi, cu acoperamantul aripilor maririi voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu deadinsul si strigam: izbaviti-ne din nevoi, ca niste mai-mari peste puterile celor de sus.
Parintele Cleopa Ilie – Predică la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil
Soborul mai marilor Arhistrategi Mihail si Gavriil si al tuturor cerestilor, fara de trupuri, Puteri
Acatistul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril
“Cel ce-i face pe îngerii Săi duhuri şi pară de foc pe slujitorii Săi” (PSALM 103,4).
Iubiţi credincioşi! Cum oare îi face Dumnezeu pe îngerii Săi duhuri, de vreme ce ei sunt duhuri prin însăşi natura lor? Ideea este că îngerul, ca duh, este născut din Duhul Sfânt, aşa cum va preciza mai târziu Evanghelistul: “Cel ce este născut din Duh, duh este” (IOAN 3,6). Omul însuşi îşi are duhul născut din Acelaşi Duh, ceea ce îi oferă putinţa de a deveni om duhovnicesc. Şi aşa cum îngerii, ca duhuri din Duh, stau pururea cu faţa spre Dumnezeu, de aceeaşi părtăşie a luminii dumnezeeşti (necreate) se învrednicesc, prin Duhul Sfânt şi oamenii duhovniceşti.
Astăzi 8 noiembrie cinstim pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum toate cetele îngereşti. Această sărbătoare poartă numele de Soborul sau Adunarea mai-marilor Arhistrategi (căpetenii) Mihail şi Gavriil şi a tuturor Puterilor cereşti celor fără de trupuri. Vechimea ei este din secolul al V-lea. La originea ei a fost simpla aniversare anuală sfinţirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată pe termele lui Arcadius din Constantinopol; de aceea, în cele mai vechi sinaxare apare ca o sărbătoare numai a Sfântului Arhanghel Mihail.
Mai târziu şi-a lărgit obiectul la cele două căpetenii îngereşti (Mihail şi Gavriil) şi apoi a devenit o sărbătoare comună tuturor Sfinţilor Îngeri de toate categoriile, cum apare în Mineiele ortodoxe de azi.
SFÂNTUL ARHANGHEL MIHAIL. Cultul Sfântului Arhanghel Mihail şi al Îngerilor era răspândit în Orient, când marele Constantin îmbrăţişa creştinismul; s-au ridicat o mulţime de biserici în cinstea lor. Istoricul bisericesc Sozomen relatează că împăratul Constantin zidi în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail o biserică pe care o numi Mihaelion şi în care s-au săvârşit multe minuni. Acest istoric ne mai informează că el singur a simţit protecţia Sfântului Mihail şi între alte vindecări miraculoase, citează pe ale jurisconsultului Aquiliu şi medicului Probian, care se bucura de mare reputaţie. Biserica aceasta era cam la 4 mile de Constantinopol şi s-a zidit o mănăstire lângă ea. Mai erau în acel oraş încă patru biserici închinate Sfântului Mihail; numărul lor va creşte până la cinsprezece, toate fiind declarate împărăteşti.
Cinstind şi serbând pe Sfinţii Îngeri, trebuie:
1) Să mulţumim lui Dumnezeu pentru mărirea şi cinstea dată lor şi să ne bucurăm de fericirea de care se bucură ei.
2) Să mulţumim Domnului pentru că s-a milostivit a încredinţa grija mântuirii noastre acestor duhuri cereşti, care ne fac să simţim necontenit zelul şi iubirea lor.
3) Împreună cu ei să lăudăm pe Domnul, rugându-L să-şi reverse harul Său asupra noastră, ca să facem pe pământ voia Lui, aşa precum îngerii o fac în ceruri şi să lucrăm la sfinţenia noastră, imitând curăţenia lor.
4) Să-i cinstim şi să ne rugăm lor, ca ei să fie mijlocitori înaintea Tronului lui Dumnezeu pentru noi. CULTUL SUPREM numit LATRIE se cuvine numai lui Dumnezeu şi nu-l putem da făpturii, fără să cădem în cea mai monstruoasă idolatrie şi fără să ne facem vinovaţi de crimă de înaltă trădare faţă de MAIESTATEA DIVINĂ.
Idolatru este acela ce aduce sacrificii altei fiinţe şi-i acordă direct sau indirect vreun atribut al divinităţii. Există însă o cinstire mai inferioară care se dă unor făpturi din cauza superiorităţii lor. Astfel este cinstea ce se dă părinţilor confom cu legea lui Dumnezeu; regelui, principilor, altor conducători de popoare, magistraţilor şi tuturor persoanelor investite cu o demnitate. Aşa este şi cinstea împreunată cu sentimentul religios, care după sfintele cărţi şi legea naturală se acordă preoţilor şi slujitorilor Celui Prea Înalt şi pe care regii cei mai răi o dădeau profeţilor – deşi aceştia erau oameni de rând şi dispreţuiţi în ochii lumii. Cinstea aceasta, precum se vede, se deosebeşte de latria sau închinarea ce se dă numai lui Dumnezeu; nu poate să-L jignească; se raportează la creaturi întrucât perfecţiunile lor sunt daruri ale bunătăţii divine.
Când respectăm pe un trimis, cinstim pe stăpânul care i-a încredinţat o parte din autoritatea lui şi sentimentele noastre se raportează la el. În această privinţă, Sfântul Apostol Pavel zice: “Daţi-le tuturor cele datorate: celui cu darea, darea; celui cu vama, vama; celui cu teama, teama; celui cu cinstea, cinstea. Nimănui cu nimic să nu-i fiţi datori, decât cu iubirea unuia faţă de altul; fiindcă cel ce-l iubeşte pe altul, a plinit legea” (ROMANI 13,7-8). Cinstea fiind o mărturie a superiorităţii cuiva, cine va nega faptul că ea se cuvine duhurilor cereşti, adică îngerilor, a căror natură este aşa de perfectă, mărire aşa de înaltă, sfinţenie aşa de mare, glorie atât de strălucită?
Avraam s-a proşternut înaintea îngerilor pe care i-a primit în cortul său (FACERE 18,1-5). Daniel dădu aceeaşi cinste acelui pe care l-a văzut pe malurile Tigrului, astfel: “Şi mi-am ridicat ochii şi m-am uitat; şi iată un bărbat îmbrăcat în veşmânt de in; iar mijlocul îi era încins cu aur de Ofir; trupul îi era ca un topaz; faţa lui, ca fulgerul; ochii lui, ca nişte făclii de foc; braţele şi coapsele lui, ca arama sclipitoare; iar sunetul cuvintelor lui, ca un freamăt de mulţime. Dar vedenia am văzut-o doar eu, Daniel; iar bărbaţii care erau cu mine n-au văzut vedenia; dar căzând peste ei o mare spaimă, au fugit cuprinşi de frică. Şi am rămas doar eu şi am văzut această mare vedenie; şi n-a rămas în mine tărie, şi slava mi s-a stricat schimbându-se, iar vlaga mi-a pierit. Şi am auzit sunetul cuvintelor lui; şi când l-am auzit, mi-a tremurat sufletul şi am căzut cu faţa la pământ” (DANIEL 10,5-9). Din aceste versete rezultă că îngerul se arată sub înfăţişarea unui bărbat; aripile sunt absente – sau doar presupuse. Ofirul este un ţinut faimos prin calitatea aurului, menţionat ca atare şi la IOV 28,16.
Dumnezeu a poruncit israelitenilor să se teamă şi să respecte pe acela ce-l trimitea sa-i ducă în Pământul Făgăduinţei, astfel: “Iată, Eu îl trimit pe îngerul Meu înaintea feţei tale, ca să te păzească pe cale, să te ducă în ţara pe care ţi-am gătit-o. Ia aminte asupră-ţi şi ascultă de el şi să nu-i fi necredincios; că nu te va cruţa, fiindcă numele Meu este deasupră-i” (IEŞIRE 23,20-21). Dreptul ce Sfinţii Îngeri îl au la respectul nostru este întemeiat, pentru că sunt superiori oamenilor, sunt duhuri curate, în care nu se află urmă de slăbiciune; sunt înzestraţi cu facultăţile cele mai nobile care se cuvin fiinţelor netrupeşti. Ei au daruri supranaturale, potrivit cu natura lor, căci atunci când în Scriptură se vorbeşte despre ei, se observă că au o superioritate mare faţă de oameni, deşi unii sfinţi se pot bucura de o fericire şi mai mare, cum este Sfânta Fecioară, care este mai “cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii…”. Ocupaţi necontenit cu contemplarea perfecţiunii lui Dumnezeu şi a sfinţeniei Sale, ei strigă neîncetat: “Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Atotţiitorul, plin e tot pământul de slava Sa!” (ISAIA 6,3).
Pătrunşi de smerenia cea mai adâncă, recunosc că numai Lui I Se cuvine slava. Iată ce spune Psalmistul David despre Îngeri: “Binecuvântaţi pe Domnul, voi, toţi îngerii Lui, cei puternici în tărie, care-I pliniţi cuvântul şi auziţi glasul cuvintelor Lui; binecuvântaţi pe Domnul, voi, toate puterile Lui, slujitorii Lui care faceţi voia Lui” (PSALM 102,20-21). Îngerii lui Dumnezeu fac voia lui Dumnezeu. În rugăciunea “Tatăl nostru”, noi spunem: “Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ!”. În această privinţă, Sfântul Chiril al Ierusalimului exclamă: “Aşa precum voia Ta, Doamne, este făcută în îngeri, acolo sus, tot astfel să se facă aici pe pământ în mine, Doamne!”.
În conformitate cu cele relatate, putea-vom noi să ne gândim la aceste duhuri fericite şi să rămânem nesimţitori? La această întrebare, răspunsul nostru ar trebui să fie următorul: “Ne bucurăm de râvna voastră; vă rugăm să lăudaţi pe Dumnezeu şi pentru voi şi pentru noi”. Trebuie să iubim şi să cinstim pe Sfinţii Îngeri din cauza raportului intim ce-l avem cu dânşii. Sufletele noastre sunt şi ele de natură spirituală şi nemuritoare. Noi suntem chemaţi să moştenim fericirea pe care o au ei. Când ne vom reuni cu ei, vor primi o slavă şi mai mare, pentru că suntem destinaţi a repara pierderile şi a împlini locurile lăsate de îngerii apostaţi. Noi suntem uniţi cu ei prin har şi prin comuniunea sfinţilor. Ei sunt fiii lui Dumnezeu şi noi de asemenea. În puterea acestei uniuni trebuie să-i cinstim, să ne încredem în ei şi să aşteptăm efectul mijlocirii lor. Cu toate că Dumnezeu n-are trebuinţă de nimic, El S-a folosit de îngeri în planurile Sale; de aceea acele apariţii şi viziuni de duhuri cereşti de care au avut parte, Avraam, Iacov, Moise şi alţii. Câte taine nu ne-au descoperit ei? Câte efecte ale harului nu ne-au venit prin ei? Prin mijlocirea îngerilor Dumnezeu a mângâiat-o pe Agar în disperarea ei, a dat Legea israeliţilor, a smuls pe Lot din Sodoma, i-au apărat pe cei trei tineri aruncaţi în cuptor în timpul profetului Daniel, l-au apărat pe Daniel în groapa cu leii, etc. Dumnezeu S-a slujit de ei pentru împlinirea tainelor privitoare la Întruparea, Naşterea, fuga în Egipt, patimile şi moartea Domnului.
Un înger conduse pe evrei în Pământul Făgăduinţei. Sfântul Apostol Iuda istoriseşte o convorbire ce Sfântul Mihail a avut-o cu demonul pentru îngroparea trupului lui Moise, astfel: “Dar Mihail, arhanghelul, când i se împotrivea diavolul certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a îndrăznit să-i aducă judecată defăimătoare, ci a zis: Ceartă-te pe tine Domnul” (IUDA 1,9). Autorul, Sfântul Apostol Iuda, preia aici o tradiţie rabinică, consemnată în cartea apocrifă Înălţarea lui Moise, potrivit căreia diavolul îşi revendica trupul neînsufleţit al lui Moise sub cuvânt că acesta, de vreme ce a omorât un om, nu merita să fie îngropat. Îngerii au dus sufletul lui Lazăr în sânul lui Avraam (LUCA 16,22). Ei se vor pogorî împreună cu Iisus la a doua Sa venire şi vor aduna pe toţi oamenii la Judecată. Ei sunt executorii ordinelor lui Dumnezeu şi miniştrii voinţei Sale faţă de noi.
Cine nu va admira purtarea de grijă a lui Rafael faţă de Tobie? Un înger duse pe profetul Avacum în Babilon ca să-l hrănească pe Daniel în groapa cu leii. Credinţa ne învaţă că îngerii mijlocesc adesea pentru noi şi că este un frumos obicei de a-i chema în ajutor. Iacov îl roagă pe acela cu care s-a luptat toată noaptea să-i dea binecuvântare (FACERE 32,26-30), când Iacov primeşte şi numele de Israel. Dacă îngerii ne dau binecuvântare şi ajutor, putem noi să ne îndoim căci ei nu se roagă pentru noi? Profetul Daniel în vedeniile sale află că îngerul păzitor al Persiei s-a interesat foarte mult de ţara sa, şi că Sfântul Mihail, căruia i se încredinţase paza iudeilor, a ridicat piedicile care se puneau întoarcerii lor din robie. Gabriel spuse lui Daniel că douăzeci şi una de zile s-a luptat în Persia şi că Mihail a venit în ajutorul său, spre a înlătura toate greutăţile (DANIEL 10).
Tot despre Arhanghelul Mihail, proorocul Daniel zice: “În vremea aceea se va ridica Mihail, marele voievod, cel ce stă (de veghe) asupra fiilor poporului tău; şi va fi vreme de necaz, necaz cum n-a mai fost din vremea când s-a făcut neam pe pământ şi până-n vremea de acum; în vremea aceea se va mântui poporul tău, şi anume oricine va fi găsit scris în carte” (DANIEL 12,1).
Sfinţii Îngeri mai sunt şi apărătorii cetăţilor şi ai bisericilor, de unde se constată şi minunea pe care Sfântul Arhanghel Mihail a săvârşit-o în Colose, când păgânii din invidie pentru minunile ce se săvârşeau în biserica Sfântului Arhanghel Mihail, au voit să abată râul ce curgea în apropiere spre biserică, unde se afla şi Arhip. Îngerul porunci lui Arhip să se îmbărbăteze, lovi cu un toiag piatra, şi făcând cale apei prin ea, de atunci şi până azi se vede cum este înghiţită apa. Această minune se sărbătoreşte pe 6 septembrie.
SFÂNTUL ARHHANGHEL GAVRIIL. Vestitor al Întrupării Cuvântului, multe faceri de bine a adus omenirii, atât în Legea Veche, cât şi în Legea Nouă. În profeţia lui Daniel este amintit chiar numele lui, astfel: “Şi am auzit glas de bărbat deasupra Ulaiului, în dreptul firului apei; şi a chemat şi a zis: Gavriile, fă-l pe acela să priceapă vedenia!” (DANIEL 8,16). Tot Arhanghelul Gavriil i-a arătat lui Daniel că după şaptezeci de săptămâni de ani, adică după 497 de ani are să vină Hristos, astfel: “Şi-n timp ce eu eram încă grăind şi rugându-mă şi mărturisind păcatele mele şi pe ale poporului meu Israel şi aruncând în faţa Domnului Dumnezeului meu ruga mea cea plină de milă pentru muntele cel sfânt, pe când încă grăiam rugându-mă, iată bărbatul Gavriil, pe care-l văzusem în vedenia de la început, venind în zbor; şi s-a atins de mine – cam pe la vremea jertfei de seară.
Şi mi-a atras luarea-aminte şi a vorbit cu mine şi a zis: Daniele, acum am venit ca să te fac să înţelegi” (DANIEL 9,20-22). Tot Arhanghelul Gavriil a vestit lui Manoe, că va naşte pe Samson (JUDECĂTORI 13). El a binevestit lui Ioachim şi Anei, că vor naşte pe Prea Sfânta de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria. În Legea Nouă a binevestit preotului Zaharia – naşterea Înaintemergătorului şi Botezătorului Domnului – Ioan. Acesta a hrănit şi pe pururea Fecioara Maria 12 ani în sfânta sfintelor din templu cu hrană cerească. Tot el a binevestit Fecioarei Maria că-L va naşte pe Iisus şi i s-a arătat în vis lui Iosif să n-o părăsească, căci ceea ce are în pântece este de la Duhul Sfânt şi mai târziu să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt din faţa mâniei lui Irod şi după moartea lui Irod să se întoarcă în Ţara Sfântă.
Unii teologi şi scriitori bisericeşti susţin şi pe bună dreptate, că tot Îngerul Gavriil, îmbrăcat în veşmânt alb, a îmbărbătat pe femeile purtătoare de mir şi le-a vestit Învierea. Cu alte cuvinte, Arhanghelul Gavriil a slujit iconomia tainei Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu de la început până la sfârşit. Pentru aceasta şi Biserica îl cinsteşte pe 26 martie, 13 iulie şi 8 noiembrie.
Până aici am relatat despre Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar odată cu ei îi sărbătorim pe toţi îngerii. Sfânta Scriptură începe cu cuvintele: “Întru început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul” (FACERE 1,1). În aceste cuvinte, unii Sfinţi Părinţi înţeleg lumea spirituală şi materială, cerul fiind lumea spirituală şi pământul, fiind lumea materială. Prin lumea nevăzută sau spirituală se înţelege lumea îngerilor. Cuvântul ÎNGER înseamnă sol, crainic, vestitor, trimis; dar acest cuvânt nu ne spune nimic cu privire la fiinţa îngerilor, căci se referă numai la funcţiunea pe care ei o îndeplinesc în iconomia mântuirii, anume de a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu.
Dacă Moise în cărţile sale nu vorbeşte despre originea îngerilor, o face din teama ca evreii să nu divinizeze aceste creaturi, dându-le cinstea ce se cuvine numai lui Dumnezeu. Deşi nicăieri în Sfânta Scriptură nu se arată când au fost creaţi îngerii, Sfinţii Părinţi au convingerea că ei au fost creaţi de Dumnezeu înaintea lumii văzute. Unii dintre ei, ca Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Dionisie Areopagitul vorbesc despre crearea îngerilor mai presus de timp, într-o stare anterioară creaţiei lumii. În Cartea Iov se spune: “Hai, cine?; toate-acestea când stelele se năşteau şi îngerii Mei (da, toţi) Mă preamăreau în cor?” (IOV 38,7), arată clar că în ziua a patra a creaţiei când Dumnezeu a făcut: “…pe cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare spre stăpânirea zilei şi luminătorul cel mai mic spre stăpânirea nopţii, şi stelele” (FACERE 1,16), îngerii deja erau creaţi, căci au adus laudă lui Dumnezeu. Îngerii sunt fiinţe de natură spirituală. Acest adevăr reiese din Sfânta Scriptură atât în mod direct, cât şi indirect, atribuindu-le însuşiri pe care numai fiinţele spirituale le pot avea. În această privinţă, Psalmistul zice: “Cel ce face pe îngerii Săi duhuri şi pară de foc pe slujitorii Săi” (PSALM 103,4).
Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre îngeri, zice: “Oare nu sunt toţi duhuri menite să slujească, trimise spre slujire de dragul celor ce trebuie să moştenească mântuirea?” (EVREI 1,14). Deşi sunt fiinţe spirituale, nu toţi îngerii sunt egali între ei. Datorită perfecţiunii lor, în funcţie de însuşirile cu care au fost înzestraţi de Dumnezeu când au fost creaţi, ei sunt de mai multe categorii.
După Sfânta Scriptură şi după cele cuprinse în scrierea DESPRE IERARHIA CEREASCĂ a Sfântului Dionisie Areopagitul, îngerii se înpart în nouă cete, grupaţi în trei triade sau clase, în ordinea lor ierarhică.
Acetea sunt următoarele:
1. Tronurile, Heruvimii, Serafimii;
2. Domniile, Stăpâniile, Puterile;
3. Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii.
În această ordine, cetele îngereşti stau în jurul tronului ceresc, cei din prima triadă fiind pe cel mai înalt plan, care iau cunoştinţă în mod direct de voia şi mesajele divine, comunicându-le celorlalţi din celelalte cete. Ca fiinţe spirituale create, îngerii au aceleaşi însuşiri spirituale ca oamenii şi anume: sentiment, raţiune şi voinţă liberă. Folosindu-se rău de libertatea lor şi răzvrătindu-se îpotriva lui Dumnezeu, din mândrie, o parte din îngeri au fost izgoniţi din cer, ajungând astfel îngeri răi, sau diavoli.
Despre căderea îngerilor răi ne vorbesc proorocul Isaia şi Mântuitorul, astfel: “Cum a căzut din cer Luceafărul cel ce răsărea dimineaţa! Cel ce tuturor neamurilor le trimitea porunci, acum e zdrobit la pământ. Dar tu ai zis în cugetul tău: În cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului îmi voi aşeza tronul, pe muntele cel înalt voi şedea, deasupra munţilor cei înalţi de miazănoapte; deasupra norilor mă voi ridica, fi-voi asemenea Celui-Preaînalt…” (ISAIA 14,12-14); “Văzutu-l-am pe Satana din cer ca un fulger căzând” (LUCA 10,18). Sfinţii Părinţi şi îndeosebi Sfântul Vasile cel Mare, au reţinut cuvintele de la ISAIA 14,12-14 ca fiind viziunea cea mai potrivită asupra căderii lui Lucifer; nu din suprasaturaţie divină (cum susţinea Origen), nu prin tentaţie carnală (cum au susţinut gnosticii), ci din ORGOLIU.
Nu se ştie când au căzut îngerii răi din starea originară, dar este de presupus că nu îndată după crearea lor. Se poate spune însă cu certidudine, pe temeiul cuvintelor Mântuitorului: “Voi sunteţi din tatăl vostru Diavolul, şi poftele tatălui vostru vreţi să le faceţi. El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a rămas întru adevăr, pentru că adevăr nu este întru el. Când el grăieşte minciuna, dintr-ale lui grăieşte, fiindcă el mincinos este, şi tatăl minciunii” (IOAN 8,44), căci au căzut mai înainte de creearea omului, deoarece diavolul i-a ispitit şi pe protopărinţii noştri la păcat.
Nu trebuie uitat faptul că la Taina Sfântului Botez, fiecare dintre noi am primit la Botez un înger păzitor, care ne păzeşte toată viaţa.
După Sfânta Tradiţie a Bisericii lui Hristos, îngerul păzitor se dă omului de la Sfântul Botez. Acest lucru se poate înţelege din rugăciunea a cincea de la intrarea în catehumenat, unde, printre altele, se zice aşa: “Însoţeşte viaţa lui cu înger de lumină, ca să-l izbăvească pe el de toată bântuiala potrivnicului, de întâmpinarea celui viclean, de demonul cel de amiază şi de alte năluciri rele”. Pe lângă îngerul păzitor, Dumnezeu trimite omului şi alţi îngeri în viaţă spre a-l ajuta, a-l îndrepta, şi a-l mângâia în ispitele şi încercările luptelor dihovniceşti prin care trece omul în acest veac. Despre acestea vorbeşte dumnezeiescul Apostol Pavel, zicând: “Oare nu sunt toţi duhuri menite să slujească trimise spre slujire de dragul celor ce trebuie să moştenească mântuirea?” (EVREI 1,14). De aici reiese că, faţă de Fiul Care e Domn, îngerii nu sunt decât nişte slujitori la ordinele lui Dumnezeu.
Cu aceste cuvinte, Apostolul înalţă cugetele ascultătorilor şi mângâie foarte mult pe creştini, fiindcă arată că Dumnezeu are multă purtare de grijă faţă de ei, de vreme ce pe îngeri i-a rânduit să slujească pentru mântuirea oamenilor. Dar vedem că, atât în Legea Veche, cât şi în Legea Harului, îngerii au fost trimişi de Dumnezeu să ajute şi să slujească oamenilor celor aleşi, precum Lot, Avraam, Iacov, Moise, Valaam, Iosua Navi, Ghedeon, Manase, Proorocul David, Ilie Tezviteanul, Şadrac, Mesah şi Abednego, Daniil proorocul, Iosif, Fecioara Maria, păstorii de la Betleem, Maria Magdalena, Corneliu Sutaşul, Apostolul Pavel şi alţii. Prin aceste mărturii am arătat că Dumnezeu ne rânduieşte nouă, îngeri păzitori, nu numai la Sfântul Botez, ci şi în toată viaţa, ajutând pe cei drepţi pe calea mântuirii.
BIBLIOGRAFIE:
-1. BIBLIA sau SFÂNTRA SCRIPTUĂ, EDIŢIE JUBILIARĂ A SFÂNTULUI SINOD; Tipărită cu binecuvâtarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte TEOCTIST, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, VERSIUNE DIORTOSITĂ DUPĂ SEPTUAGINTA, REDACTATĂ ŞI ADNOTATĂ DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, ARHIEPISCOPUL CLUJULUI; Editura Inttitului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române; BUCUREŞTI 2001;
-2. BĂLAN.Arhimandrit Ioanichie – NE VORBEŞTE PĂRINTELE CLEOPA – vol. 5; Editura Episcopiei Romanului – 1996.
-3. BRANIŞTE, Preot Prof. Dr. Ene – LITURGICA GENERALĂ; Editura Istitutului Biblic…; BUCUREŞTI – 1993.
-4. TIMUŞ, Episcop Gherasim – DICŢIONAR AGHIOGRAFIC, cuprinzând vieţile sfinţilor de la A la Z, culeasă, aranjată, stilizată pusă pe limbajul nou şi de completat de diaconul Gheorghe Băbuî; Editat de Mănăstirea “PORTĂRIŢA” – JUD. SATU-MARE de diaconul Gheorghe Băbuţ”;
-5. TODORAN, Preot Profesor Isidor şi ZĂGREAN, Arhidiacon Ioan – DOGMATICA ORTODOXĂ -MANUAL PENTRU SEMINARIILE TEOLOGICE; Editura RENAŞTEREA – Cluj Napoca 2000
de Preot Gheorghe Salagian